Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Papa Francisc vine în România peste cinci luni

Papa Francisc vine în România peste cinci luni

Administraţia Prezidenţială a anunţat astăzi că Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Acesta va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, anunță Mediafax. Primind invitaţia Preşedintelui României, a Autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc", anunţă Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară.

”Să aducă României inspiraţia pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros”

Episcopii catolici din România anunţă că au primit cu bucurie şi recunoştinţă vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioşi şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viaţa spirituală a creştinilor precum şi în favoarea binelui şi unităţii întregii societăţi româneşti. „Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspiraţia pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea ţării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterităţii, care să unească energiile creştinilor în favoarea vieţii şi a valorilor fireşti ale Creaţiei lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, citat de Mediafax.

Prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă şi singura în România a liderului Bisericii Catolice a avut loc în perioada 7-9 mai 1999. Atunci, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România la invitaţia Patriarhului Teoctist.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus