La opt ani de la demararea șantierului de reabilitare a sediului Tribunalului și Judecătoriei Sibiu, clădirea-monument istoric este oficial abandonată: fără bani alocați de ministerul condus de Tudorel Toader, fără dirigente de șantier, constructorii au decis să rezilieze și ei contractul. În paralel, actualul sediu în care funcționează Tribunalul și Judecătoria trebuie eliberat peste trei luni.
“Executantul lucrărilor de construcții a solicitat pe cale amiabilă rezilierea contractului de lucrări, iar în prezent sunt în curs de finalizare demersurile de încetare a relațiilor contractuale“, anunță la solicitarea ziarului Turnul Sfatului reprezentanții Ministerului Justiției, condus de Tudorel Toader.
Inspet SA este societatea din Prahova care, în asociere cu Atheneum Construct, a semnat în 22 decembrie 2016 contractul în valoare de 28,7 milioane de lei, pentru cea de-a doua etapă de lucrări necesare finalizării Palatului Justiției din Sibiu. Iar reprezentanții acestei societăți s-au săturat să mai aștepte după Ministerul Justiției. Căci primii bani pentru acest șantier au fost alocați abia în martie 2017 și erau plafonați la cel mult 2,1 milioane de lei (comparativ cu 28,7 milioane lei cât era valoarea contractului și în condițiile în care termenul de finalizare era iunie 2019). Mai apoi, după câteva luni, plafonul de cheltuieli a fost scăzut, fiind limitat la 1,6 milioane de lei.
Fără capacitate de lucru din cauza lipsei de finanțare, șantierul de la Sibiu a rămas fără diriginte de șantier în primăvara anului trecut. A rămas în continuare fără bani (limita de cheltuieli a fost de aproximativ un milion de lei), fapt ce a determinat constructorul să renunțe la acest obiectiv a cărui finalitate nu se întrevede.
De altfel, chiar reprezentanții Ministerului Justiție recunosc deschis că nu au de gând să aloce bani foarte repede pentru Palatul Justiției. “Alte sume în buget vor putea fi alocate numai după ce un nou constructor va fi contractat și își va asuma finalizarea lucrărilor“, mai comunică reprezentanții Ministerului Justiției pentru Turnul Sfatului.
Iar până la aducerea unui nou constructor, clădirea va trebui din nou expertizată, pentru pregătirea unei noi documentații de atribuire a lucrărilor de execuție și a serviciilor de dirigenție de șantier. Al căror termen de lansare nici nu poate fi, deocamdată, bănuit.
De la începutul acestui an, șantierul Palatului Justiției din Sibiu rămâne fără constructor
În trei luni, Justiția rămâne în stradă
Din 2011, de când Palatul Justiției din Sibiu a intrat în lucrări, Tribunalul și Judecătoria au funcționat, mai întâi, într-un spațiu închiriat. Din primăvara lui 2014 a primit un sediu din partea Ministerului Apărării Naționale, respectiv clădirea de pe Calea Dumbrăvii nr. 30.
Clădirea a fost transmisă în administrarea Ministerului Justiției pentru o perioadă de cinci ani, care se va încheia pe 6 mai 2019.
Conducerea Tribunalului Sibiu a trimis adrese la Ministerul Justiției încă din martie anul trecut, pentru a cere prelungirea administrării clădirii (pentru care MApN trebuie să inițieze un nou act normativ în Guvern). Ministerul Justiției nu a răspuns. Și asta pentru că, la București, miniștri Justiției și ai Apărării nu au apucat să discute. “Ministerul Justiției s-a adresat Ministerului Apărării Naționale, solicitând exprimarea acordului privind prelungirea perioadei de transmitere a dreptului de administrare a celor două părți de imobil cu încă patru ani, respectiv până în anul 2023, prin promovarea actului normativ cu acest obiect de reglementare. Până la această dată, Ministerul Apărării Naționale nu a comunicat instituției noastre răspunsul cu privire la această solicitare“, arată reprezentanții Ministerului Justiției.
Clădirea de pe Calea Dumbrăvii nr. 30 trebuie eliberată până pe 6 mai 2019
Turnul Sfatului a încercat să stea de vorbă și cu ministrul Justiției Tudorel Toader. Deși a anunțat că va da declarații în cursul acestei săptămâni pe acest subiect, Tudorel Toader nu a putut fi contactat.
Nouă ani de birocrație, opt ani cu lucrări și 25 de milioane de lei
Procesul de reabilitare a Palatului Justiției din Sibiu este imaginea fidelă a unei crunte incompetențe din partea autorităților centrale: pe baza unei expertize tehnice realizată în 2002 și a unui studiu de fezabilitate din 2007, lucrarea a fost licitată în 2011.
La aproximativ un an de la demararea lucrărilor, acestea au fost oprite fiind descoperite o serie de vicii: clădirea avea nevoie de consolidări mai ample, lucrări care nu au fost evidențiate în expertiza realizată cu zece ani în urmă. Iar cum – între timp – clădirea a fost clasată drept monument istoric, a mai trecut alți doi ani pentru a fi efectuat un nou studiu asupra clădirii Palatului Justiției, iar Guvernul să aprobe noii indicatori tehnico-economici ai investiției de la Sibiu. După toate aceste proceduri, contractul inițial a fost modificat: s-a ajuns de la 15,9 milioane de lei la suma totală de 23 de milioane de lei, iar obiectul contractului s-a limitat la lucrările de consolidare, fiind considerată etapa I a proiectului.
Cea de-a doua etapă, contractată inițial pentru 28,7 milioane de lei, nu mai are acum constructor. “Sumele decontate până în prezent pentru lucrările realizate sunt în valoare d 25,55 milioane de lei“, mai arată reprezentanții MJ, însumând banii plătiți în etapa I și etapa a II-a de reabilitare a Palatului Justiției din Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
32 de răspunsuri
-
Asta e pesedizarea Romaniei…. nu e nevoie de justitie, ne spune tudorel ce sa facem… si dragnea si teparovici si toata sleahta de comunisti penali.
A elibera puscariasii si a distruge justitia e cea mai sigura cale de a ajunge la colapsul statului, razboi civil si disolutie. E ceea ce-si doresc, probabil… sa scape de puscarie cu orice pret, pretul fiind noi toti, cei neafiliati la hotie si cei furati de acesti indivizi.-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Sa nu exageram, totusi… cu scopul de a improsca si pe altii. Daca esti asa fan mare al pesedeului, ar trebui sa fi fericit. Ai talhari eliberati, talhari la guvernare, economie in scadere, halucinatii pe banda direct de la guvern… orice ti-ai putea dori de la guvernarea analfabetilor. Felicitari, fi fericit.
Stiu stiu… scoate vechea poveste… ca nici usr, ca burebista ca toti la fel, etc. Nu, nu toti la fel. PSD e in fapt cea mai mare magarie din istoria Romaniei…. cel putin PCR-ul avea timpurile de partea lui. Partidul penalului are doar hotia si prostia… din pacate consistente in tara romanilor.
-
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Ai vrea tu sa fie asa, dar nu e. Adevarul e ca stapanul pesedeului a plecat in „vacanta” cand toata europa se aduna la bucuresti… ca nu poate justifica nist emult emilioane de euro si i se pare nefiresc sa dea socoteala la un fleac de 28 de milioane.
N-ar enimeni dreptul sa va judece pe voi, asa-i comunistilor ?
Nici DNA, nici justitia, nimeni, ha ? Voi aveti dreptul la furat dar nimeni sa nu va intrebe, ca daramati justitia si sunteti in stare sa distrugeti toata romania, ca sa va aparati hotiile.
Ati inventat o gaselinita cu protocoalele, care nu sunt altceva decat niste formalitati. Nu protocoalele sunt problema, problema e ca DNA a demosntrat feudalismul in care se regleaza contul in gruparea organizata numita PSD+alde. Aia e problema de fapt, prea putin conteaza cum s-a demosntrat, ideea e ca s-a demonstrat.
Asa ca fapt divers… veti mai furat 1 an sau 2, cat sa va faceti bagajele sa zburati spre Honduras, Madagascar, Brazilia, etc, dar cam atat si o s ava para rau ca n-ati construit puscarii… in loc sa faceti unele de lux, asa ca pentru spuma psd, ati facut doar loc dandu-i afara pe vechii chiriasi, care acum talharesc si nenorocesc alte vieti in voie in libertate… exact ca psd.-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Daca ai privi si alte televiziuni nu doar Antena3 si RomaniaTV ai intelege!Tu nu vezi ca PSD-istii tai inventeaza tot felul de cauze si motive pentru a subjuga si stapani tot ce a mai ramas in afara influentei lor?Eu n-am auzit de dosar inventat decat cele ale infractorilor de la putere;restul sunt povesti!Iar acum Tudorel si-a atins tinta:Dragnea poate contesta sentinta pe motiv de „nelegalitate” a completului si judecarea de catre un complet „prietenos”!
-
Pana sa aberezi, asa ce expert, explica puntin…fara sa xitezi antena 3 sau alte mizerii de televiziuni ale puscariasilor ole ati prin serbia, de ce nu renunta gunoaiele de pesedisti si alde la imunitate ? De ce nu vrea sa dea tariceanu socoteala la dosarele internationale care il urmareac si nici dragnea, care fuge in vacanta cand ue se intalneste la bucuresti. Sunteti doar niste latrai trimisi sa spele mizeria pe forumuri, platiti din furaciune.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Asta spune multe despre nivelul de pregatire si interesul judecatorilor al procurorilor si al avocatilor din Sibiu. Cum s-a furat 8 ani de zile banii publici si nu s-a lasat cu nicio investigare/ancheta/chemare in judecata pentru neindeplinirea obligatiei de „a face”.
Da voi doar atat stiti: ” Dragnea, PSD, Tudorel”… pana la nemernicii aia avem NEPASAREA SI INCOMPETENTA CRASA LA NIVEL LOCAL IN TOATE STRUCTURILE DE CONDUCERE din toate institutiile. -
Raul nu este de la guvenul tari raul aste din interiorul Justitiei sibiene care de ani buni gestioneaza rau constructia ..Asa este cand nu ai un sef priceput si hotarat in ale constructiei ……Cu constructori nu se glumeste ei daca prind ca pot suge nu stau pe ganduri indiferent cu cine lucreaza ….vezi judecatoria vezi stadionul si alte ex din ORAS…..
-
Vad ca 90% din dobitocii de pe aici dau vina pe Dragnea. Da, si el, si tot partidul lui, sunt niste hoti. Dar parca a condus Romania si Basescu vreo 10 ani, impreuna cu niste PNL-isti cinstiti, Blaga, Videanu, etc… Ei n-au avut timp 10 ani sa rezolve problema asta???
De fapt asta au facut toti, si unii, si altii, au sifonat si continua sa sifoneze banii publici, prin diverse studii, licitatii, si alte inginerii de gen. Pentru ca asta sunt toti, niste gainari. Nu doar Dragnea, chiar si idolul vostru Iohannis. Care nu e cu nimic diferit. Si, oricare dintre voi, dobitocilor, daca ati ajunge intr-o pozitie de gen, ati face la fel, pentru ca suntem un popor de hoti.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Până pe 15 august 2026 orașul este blocat cu lucrările pentru utilități. Acum urmează blocarea B-dului Coposu că vin ,,haiducii…
Faptul că ar avea și pietonul o vină, asta nu exclude culpa conducătorului auto. Legislația rutieră prevede că trebuie să…
Faptul că poate are și pietonul o culpă nu exclude culpa conducătorului auto. Indiferent că pietonul era cu doi pași…
Spui prostii. Proiectul de pe str. Avram Iancu nu depinde în nici un fel de aspectul Gării. În plus Primăria…
Sa mor daca am vazut in cuprinsul HCL unde sunt interzise vitrinele de inghetata! Terenul se poate ocupa pentru „efectuarea…













Lasă un răspuns