Atunci când niște neînțelegeri mai vechi au revenit la suprafață, un bărbat și-a pierdut cumpătul și a început să-și bată nevasta, de față cu trecătorii, în zona Gării Sibiu, potrivit polițiștilor sibieni. Bărbatul este acum cercetat penal.
Un sibian de 32 de ani și-a luat la bătaie nevasta de 29 de ani, astăzi după-amiaza, în zona Stației CFR Sibiu – Călători. Potrivit polițiștilor, conflictul dintre cei doi ar fi izbucnit pe fondul unei neînțelegeri mai vechi. Un trecător a văzut întreaga scenă și l-a reclamat pe bărbat la poliție.
„În jurul orei 16:30, IPJ Sibiu a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat agresează fizic și verbal o femeie, în zona Stației CFR Sibiu – Călători. La fața locului au fost direcționați polițiști din cadrul Biroului Poliție Transporturi Sibiu, care au identificat cele două persoane și au constatat că este vorba despre doi soți între care a izbucnit un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
În urma agresiunii, femeia a necesitat intervenția unui echipaj medical care a transportat-o la spital pentru îngrijiri suplimentare. Tânăra a fost preluată cu traumatism cranio facial, zgârieturi la nivelul feței și cu suspiciune de fractură de col femural, a declarat Liliana Blaga, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu.
În cauză, la nivelul Biroului Poliție Transporturi Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii acestui incident în vederea aplicării măsurilor legale în consecință, mai arată Poliția Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nimic nu ma intereseaza mai putin dintre toate lucrurile pe care le poste face primaria.
Suveraniști la „muncă”
Saracia din judet este la cote alarmante ! Tutele de la primarie si consiliu local, nu cunosc realitatea din teren…
1,De ce nu te prezinti la teste,avem locuri libere,inclusiv la Forte Speciale 2,Pensii speciale si 1,000 de avantaje.Vise taica,vise ca…
Nu știu cat de bună este interzicerea lor , într-un oraș care se vrea turistic , măcar pe la hoteluri…













Lasă un răspuns