Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care anunţă respingerea numirii Liei Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
"Am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia Olguţa Vasilescu în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice", se arată în scrisoarea citată de Agerpres.
Şeful statului îi solicită premierului să facă o altă propunere pentru funcţia respectivă.
"În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale urmează să înaintaţi o altă propunere pentru funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care, în mod necesar, pe lângă respectarea condiţiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă şi cerinţelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea", a afirmat Iohannis.
Preşedintele a explicat că a respins numirea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării deoarece nu are pregătirea necesară pentru acest domeniu.
"Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentaţia transmisă, constat că doamna Lia Olguţa Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeaşi documentaţie constat că doamna Lia Olguţa Vasilescu nu are experienţa în materie necesară promovării şi gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel naţional în domeniul complex al dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia Olguţa Vasilescu nu a promovat şi nu a gestionat politici publice de nivel naţional, iar în calitate de parlamentar a desfăşurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei şi mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experienţa obţinută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii şi protecţiei sociale", a motivat el.
Potrivit şefului statului, Vasilescu a promovat în calitate de ministru al Muncii un cadru "lipsit de transparenţă" în relaţia cu societatea civilă şi în procesul de dialog social şi a avut o serie de declaraţii "controversate".
"Nu se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al Muncii şi Justiţiei sociale, doamna Lia Olguţa Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparenţă în relaţia cu societatea civilă şi în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicaţi. Or, realizarea şi asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administraţia publică, mediul academic şi societatea civilă, alături de pregătirea şi experienţa profesională sunt esenţiale pentru exercitarea acestei funcţii de demnitate publică. La conturarea acestui profil se adaugă declaraţiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiţiei, reţinute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicţie cu cerinţele de responsabilitate pe care le implică deţinerea unei funcţii de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice", a evidenţiat preşedintele Iohannis.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Lia Olguţa Vasilescu , Preşedintele Klaus Iohannis , Curtii Constituționale , Dezvoltării Regionale , Administraţiei Publice , Ministerul Dezvoltării Regiona , Liei Olguța Vasilescu , Viorica Dancilă , Consiliul Superior
Vizualizari: 1903
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Adrian
Acum 1 oră
Cioban
Acum 1 oră
Petruț Ionescu
Acum 2 ore
Sophie
Acum 2 ore
Paul