Fostul premier Victor Ponta și comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, vor fi primii în lista Partidului Pro România la alegerile europarlamentare de pe 26 mai 2019. Despre acest lucru a anunțat, joi, deputatul Daniel Constantin, prim-vicepreședintele formațiunii, în cadrul unei conferințe de presă la Sibiu.
Daniel Constantin a fost întrebat dacă în lista PPR se vor găsi sibieni care să candideze pentru un loc în Parlamentul European. „Eu mi-aș dori oameni care să fie acceptați de societate. N-am discutat de listă, decât de primele două locuri – Victor Ponta și Corina Crețu, ei vor deschide lista. După aceea, toată lista e deschisă și pentru sibieni, și pentru oameni de la Deva, Hunedoara etc.”, răspuns politicianul.
În același timp, Constantin crede că lista finală cu care va merge formațiunea în campania electorală „va fi cea mai bună”, criticând alegerile făcute de noua alianță de la București, dintre USR și PLUS.
„Poate că alianța e o chestiune bună, nu vreau să comentez, dar în alegerea candidaților nu cred că au fost foarte inspirați. În primii cinci candidați sunt patru foști miniștri din guvernarea Cioloș – cunoscută ca guvernare zero. Eu, dacă aș fi fost liderul USR sau aș fi făcut parte din conducerea acelor partide, nicidecum nu aș fi pus oameni care nu au fost acceptați, care nu au guvernat, care nu au ce să pună pe masă. Am văzut o afirmație că sunt oameni cu experiență politică și profesională. Păi, eu nu am văzut nimic în mandatul ministrului pentru Fonduri Europene, domnul Ghinea. Absorbție zero. N-am văzut nimic pe legea salarizării unitare a domnului de la Ministerul Muncii. Și sigur am multe să discut și cu domnul Cioloș vizavi de ceea ce s-a întâmplat în mandatul dânsului în zona de agricultură”, a comentat Daniel Constantin.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Parlamentul European , Victor Ponta , Daniel Constantin , Ministerul Muncii , Fonduri Europene , Partidului Pro România , Corina Crețu , Dezvoltare Regională
Vizualizari: 2112
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Gogu
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Justin
Acum 5 ore
Marius
Acum 5 ore
Tzepe. tzepe ...