Polițiștii sibieni au reușit să aresteze ieri, cu ajutorul trupelor speciale, un sibian a cărui listă de ilegalități pe drumurile publice este foarte lungă.
Bărbatul are 32 de ani, este din localitatea sibiană Cașolț, și pe numele lui Judecătoria Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la doi ani și două luni de închisoare.
În urmă cu doi ani, în data de 12 martie 2017, în jurul prânzului, poliţiştii rutieri au vrut să-l oprescă în trafic, într-o acțiune de rutină. Oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat unui conducător auto care circula în intersecţia DJ 106 Sibiu – Agnita cu DC 55 Caşolţ.
Şoferul nu a oprit, dimpotrivă, el continuându-şi deplasarea spre localitatea Caşolţ și accelerând pentru a fugi de poliție. Pe strada Gării, din cauza vitezei neadaptate pe carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
”Conducătorul auto a fost imobilizat, iar poliţiştii au stabilit că este vorba despre un localnic în vârstă de 30 de ani al cărui drept de a conduce este suspendat după ce, în repetate rânduri, a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului”, au explicat pentru Turnul Sfatului reprezentanții IPJ Sibiu.
Mai mult decât atât, şi de această dată şoferul emana un puternic miros de alcool, la testarea cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit atunci dosar penal, fiind cercetat sub aspectul ”săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducerea unui autovehicul având o alcoolemie peste limita legală”.
Dosarul și-a urmat cursul în Justiței, bărbatul fiind condamnat ulterior la închisoare.
Ieri, când polițiștii au mers la el acasă să-l aducă în arest, bărbatul a fugit din nou. Polițiștii au apelat la trupele SAS, care l-au găsit ascuns într-o anexă a locuinței, undeva în spatele curții și l-au scos cu forța.
Acum se află la Sibiu, unde a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.
Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: trafic , Poliției Rutiere , Judecătoria Sibiu , Turnul Sfatului , politisti , cel mai prost sofer al anului , masina , mascati , Arestare Preventivă Sibiu , Pentru Sibiu , alcool , barbat
Vizualizari: 14395
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Robert
Acum 3 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
Nemo