Prim vicepreședintele PNL Raluca Turcan a anunțat astă că liberalii vor depune o propunere legislativă pentru desființarea secției de investigare a infracţiunilor din justiţie. ”Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO au criticat în termeni foarte duri decizia de a înființa această secție. Prin menținerea acestei secții speciale, Guvernul menține riscul activării art.7 din Tratatul UE, care înseamnă o sancțiune extrem de dură pentru România. Eventualele abuzuri ale judecătorilor și procurorilor trebuie investigate de instituțiile cu competențe în această materie, de CSM și Inspecția Judiciară”, susține Turcan.
În plus, deputatul de Sibiu anunță că liberalii vor depune moțiune de cenzură împotriva ministrului justiției, Tudorel Toader. ”Prin întreaga sa activitate, Tudorel Toader a făcut un rău atât funcționării sistemului judiciar, cât și imaginii externe a României.
Tudorel Toader este ministrul care a realizat cel mai puțin din cele asumate prin programul de guvernare: Nu a rezolvat problema recuperării salariale ale grefierilor; Nu a suplimentat personalul de probațiune; Nu a introdus brățările electronice; Nu a făcut investiții în penitenciare.
Totodată se cere și demisia lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. ”La inițiativa PNL, procedura de demitere a lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaților a intrat în linie dreaptă! Liviu Dragnea este un personaj toxic, care a încălcat de nenumărate ori Constituția și Regulamentul Camerei Deputaților, astfel încât forul legislativ al țării a ajuns să fie subordonat intereselor sale personale. Liviu Dragnea a confiscat instituția Parlamentului pe persoană fizică, iar acest lucru este inacceptabil pentru democrația din România”, se arată într-un comunicat transmis de PNL.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa incerce cu bananieri.Avand in vdere cati mancatori de banane avem poate se vor ocupa acestia de ingrijirea lor.
Sunt curios cum ai proceda dacă ai fi în locul dânsei? Ai suna la primăria Cârțișoara să întrebi orarul de…
Aceasta individa a distrus totul in jurul ei , au plecat o mulțime de profesori si personal auxiliar de cand…
Poate se uita politia sibiu si la pustii de 14 15 ani care merg pe Victoriei non stop pe niste…
Directoarea de la Carol I e cunooscută pentru bădărănie și lipsă de educație. Nici nu e de mirare. Cei care…













Lasă un răspuns