Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca”, a început demersurile în vederea „amplasării şi realizării bustului scriitorului Radu Stanca în zona verde din Piaţa Unirii”, vizavi de clădirea teatrului.
Într-un comunicat al Direcției Județene de Cultură Sibiu, se amintește că scriitorul, dramaturgul, poetul şi eseistul Radu Stanca (1920-1962) şi-a legat viaţa şi activitatea de oraşul Sibiu timp de două decenii, activând (ca dramaturg şi regizor) la Teatrul de Stat din Sibiu, profesând ca asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filozofie şi fiind o prezenţă activă în cercurile literare din Sibiu. Contribuţia sa la patrimoniul cultural al Sibiului şi al ţării rămâne incontestabilă.
„Bustul propus va fi realizat din bronz (86 cm înălţime, 60 cm lăţime), pe un soclu din beton armat (250 cm înălţime), placat cu piatră de Vratza, inscripţionată cu texte ale scriitorului. Accesul la statuie se va face frontal, dinspre teatru, cu perspective largi, fără necesitatea altor modificări peisagistice”, se menționează în comunicat.
Lucrarea este realizată de artistul plastic prof. Ioan Cândea, autorul, printre altele, al busturilor lui Hermann Oberth, Octavian Goga, Iacob Bologa, Alexandru Vaida-Voevod (în Sibiu), al bustului lui Mihai Viteazul din Şelimbăr şi al generalului Jozef Bem din Slimnic.
Documentaţia a intrat în procesul de avizare al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Direcţia pentru Cultură din Sibiu. Se propune un plan de amplasament cu alee şi avizarea componentei artistice prin Comisia Naţională de For Public. Direcţia pentru Cultură din Sibiu a început de un an de zile un proces de avizare/ introducere în legalitate a tuturor monumentelor de for public din municipiul Sibiu şi din judeţ. Amplasarea bustului scriitorului Radu Stanca poate fi un exemplu de bună comunicare între instituţii, de înţelegere a simbolisticii culturale şi de recunoaştere a meritelor personalităţilor culturale sibiene.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Mihai Viteazul , Hermann Oberth , Octavian Goga , Constantin Chiriac , Lucian Blaga , Direcției Județene , Radu Stanca , Agricultură Sibiu , Alexandru Vaida Voevod , Comisia Națională , Identităţii Naţionale , Ioan Cândea , Teatrului Național , Ministerului Culturii , Piaţa Unirii , Iacob Bologa , For Public , Jozef Bem
Vizualizari: 1427
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Iulian
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Marte-Hermanianu