Joi,
08.12.2022
Ceata
Acum
0°C

Contractul pentru prima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, semnat. „Nu o să mai tolerăm nicio întârziere”

Contractul pentru prima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, semnat. „Nu o să mai tolerăm nicio întârziere”

Ministrul Transporturilor şi premierul României au anunţat în această seară semnarea a trei contracte de infrastructură ce vizează Secţiunea I Sibiu-Boiţa a autostrăzii Piteşti-Sibiu, Lotul 3 al Autostrăzii de Centură a Bucureştiului şi sistemul de automatizare pentru Magistrala 5 de metrou, relatează Economica.net.

Răzvan Cuc, ministrul transporturilor, a transmis o serie de avertismente constructorilor, spunând că nu vor mai fi tolerate întârzieri de niciun fel.

„Nu o să mai tolerăm nicio scuză, nicio întârziere şi niciun claim... Începeţi-vă contractele prin a lucra deja la proiectare, pentru că sunt firme care au semnat contractele şi au reuşit să scurteze timpul de proiectare, de la 9 luni, 12 luni la două luni. Deci, se poate. Sunt convins că şi dvs. puteţi. Nu vă mai bateţi joc de subcontractorii români! Plătiţi-i la timp! Am înţeles foarte bine mesajele românilor şi tocmai de aceea mi-am dedicat acest mandat vizitelor în teren atât anunţate, cât şi neanunţate”, a transmis Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a menţionat că primul dintre cele trei contracte parafate, duminică seara la Guvern, face referire la Autostrada Piteşti – Sibiu, mai arată Economica.net. „Primul contract are în vedere o autostradă foarte importantă şi demult aşteptată de români. Este vorba de Autostrada Piteşti - Sibiu, secţiunea I, Boiţa - Sibiu. Secţiunea Sibiu - Boiţa nu înseamnă doar o simplă secţiune a unei autostrăzi”, a mai declarat ministrul.

Contractul încheiat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu Compania Porr Construct SRL vizează realizarea Secțiunii 1 Sibiu - Boița (km 0+000 - km 13+170) din Autostrada Pitești – Sibiu. Durata de realizare a acestui contract este de 48 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare si 36 luni pentru execuția lucrărilor. Garanția lucrărilor este de 10 ani (120 luni).

 

Sursa: economica.net

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Romania, te iubex

Acum 3 ani

48 de luni pentru 13 km egal , cu aproximatie, 9 metri pe zi. Fabulos
Raspunde

HOP

Acum 3 ani

astia-s tare hotariti,aveti grija sa nupatiti ceva ,nu va agitati !
Raspunde

sofer

Acum 3 ani

ieftin prima bucata doar 12 milioane de euro per km, ma gandesc cat va costa bucatile 2 sau 3 care sunt complicate !!! iar suntem furati pe fata cu acte in regula ? psd nu vrea sa dezvolte tara aceasta, sa o scoata din rahat ?
Raspunde

Radu

Acum 3 ani

Este de fapt centura ocolitoare Talmaciu, nimic mai mult.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus