Dacă în zone precum șoseaua Alba Iulia nu ai vedea culoarul special creat pentru coloanele oficiale, ai crede că Sibiul e într-o zi de sărbătoare, în care lumea întârzie un pic mai mult prin casă.
După o zi de miercuri în care președintele Parlamentului European, Donald Tusk, s-a plimbat prin Piața Mare, iar mai apoi s-a întâlnit cu Helmuth Duckadam în Orașul de Jos, după o zi în care președintele Klaus Iohannis a deschis summit-ul academic despre viitorul Europei în cadrul ULBS, iar mai apoi s-a așternut la discuții cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în fața a 300 de tineri din toată Europa reuniți în sala mare a Centrului cultural “Ion Besoiu“, ziua celui mai important eveniment din istoria orașului se anunță printre cele mai liniștite.
str. Nicolae Bălcescu, în dimineața summit-ului
Cu toate că traficul auto și parcările din zona centrală au acces restricționat, iar mai multe trasee Tursib rutele deviate, prin Sibiu circulația se desfășura destul de lejer în majoritatea celorlalte zone. Punctual, la sosirea delegațiilor oficiale dinspre Aeroport sunt create mici blocaje.
În zona centrală, accesul pietonal este restricționat doar pentru riverani pe câteva străzi, însă sibienii sau turiștii pot accesa în continuare restul zonelor deschise – cum sunt str. N. Bălcescu și Piața Mare, Parcul Bulevard, Piața Unirii, între străzile Andrei Șaguna și N. Bălcescu, după ce sunt verificați de filtrele de securitate amplasate în zonă (nu sunt solicitate acte de identitate).
Cu toate acestea, numărul sibienilor și turiștilor care vizitau Sibiul în dimineața zilei de joi era destul de scăzut, numeroase filtre de acces înspre zona centrală (cum ar fi cel pentru zona Pieței Mari, dinspre str. Gh. Lazăr) nefiind amplu solicitate.
Filtru de securitate în fața hotelului Continental Forum
Zone cu acces pietonal doar pentru riverani
– Cetății, între intersecția str. Cetății – Nicolae Bălcescu și ieșirea din parcarea “Cazarma 90”, A.D. Xenopol, Mitropoliei, Centumvirilor, Al. Odobescu, Ocnei, Tribunei, Gh. Lazăr, între str. Timotei Popovici și Ghe. Magheru;
– Piața Mare nr. 6, 2, 1 și str. Samuel von Brukenthal nr. 1-4;
– Piața Mică, Piața Huet (în cazul acestor două piețe, accesul pietonal va fi restricționat începând din data de 8 mai, ora 6 până în data de 9 mai, ora 20).
Restricții în trafic
Traficul auto este restricționat, în perioada 8 mai, ora 22.00 – 9 mai, ora 20.00, pe următoarele străzi, cu excepția riveranilor pe str. A. Xenopol, str. Mitropoliei, str. Centumvirilor, str. Al. Odobescu, str. Ocnei, str. A. Iancu, str. Gen. Magheru (tronsonul Filarmonicii – Constituției), str. Felinarului, Pasajul Școlii, str. Manejului, str. Filarmonicii, str. Tribunei, str. Azilului.
Traficul auto este închis, în perioada 8 mai, ora 22.00 – 9 mai, ora 20.00, pe următoarele străzi, inclusiv pentru riverani: str. Gheorghe Lazăr, str. Arhivelor, str. Gen. Magheru (tronsonul dintre Filarmonicii și Piața Mare).
Piața Unirii, pe tronsonul dintre strada Andrei Șaguna și str. N. Bălcescu, a fost închis traficului auto începând din 8 mai, ora 18.00 și se va redeschide în data de 9 mai, ora 20.00. Aplicația Waze pentru dirijijarea în trafic a adaptat datele din Sibiu astfel încât include toate restricțiile auto impuse în oraș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar trebui luati la intrebari si medicii de la cei care i-au pus diagnosticul si acordat tratamentul si care conform…
nu inteleg de ce este Autostrada A1 Valcea-Deva cand efectiv valcea nu are si nu va avea autostrada (A1 va…
pai si ce daca esti singur esti mai bogat sau de ce singur sa dai 1700 iar in cuplu 2600?…
Sibianul ăla gică-contra, mereu furat de conspirații și masoni, ca oricare alt rumân- să se facă creșe, grădinițe și școli!…
Păi cam ăsta este rezultatul când noi, românii, suntem experți universali cu „studii” pe tiktok și alte scursuri de îndobitocit…

















Lasă un răspuns