Duminică,
06.10.2024
Innorat
Acum
13°C

FC Hermannstadt joacă astăzi cu Dinamo la Sibiu. Miriuță: ”Sunt sigur că suporterii vor fi alături de băieți”

FC Hermannstadt joacă astăzi cu Dinamo la Sibiu. Miriuță: ”Sunt sigur că suporterii vor fi alături de băieți”

După ce, în etapa precedentă, a primit vizita Concordiei Chiajna, la primul meci disputat pe Stadionul ”Municipal” în acest sezon, miercuri, 15 mai, de la ora 18:15, FC Hermannstadt o va întâlni pe Dinamo București, tot pe arena din Parcul Sub Arini. Partida contează pentru etapa a X-a a play-out-ului Ligii 1 Betano.

Înaintea acestui duel, antrenorul Vasile Miriuță a declarat, într-o conferință de presă, că Dinamo este, în opinia sa, cea mai bună echipă din play-out. Tehnicianul le-a mulțumit încă o dată suporterilor pentru încurajările de la meciul cu Concordia și speră ca, și cu Dinamo, aceștia să fie ”al 12-lea jucător al echipei”.

”Părerea mea e că vom întâlni cea mai bună echipă din play-out. A demonstrat-o și în etapa trecută, când i-a bătut fără drept de apel pe cei de la Mediaș. Venim după o victorie obținută cu greu, cu Chiajna, chiar dacă am avut multe ocazii. Până la urmă s-a terminat 1-0. A fost o victorie muncită, de băieți în primul rând. Îi mulțumesc încă o dată publicului, a fost al 12-lea jucător. Sper, de fapt sunt sigur că și mâine suporterii vor fi alături de băieți, vor fi al 12-lea jucător, pentru că avem nevoie de ei. Știu că vor fi momente, în meciul de mâine, când vom suferi contra lui Dinamo, dar sper ca și în momentele alea grele suporterii să fie alături de noi. Și, sunt sigur că vor fi!”, a declarat Miriuță, care nu va putea conta în acest meci pe Daniel Tătar, Florin Acsinte și Cătălin Pîrvulescu, primii doi fiind suspendați, iar al treilea e accidentat.

Miriuță a vorbit cu această ocazie și despre adversarul de mâine, considerând că Mircea Rednic este unul dintre cei mai buni antrenori români aflați în activitate.

”Îl respect mult pe Mircea Rednic. Am mai spus-o, venirea lui la Dinamo a fost de bun augur, a cristalizat echipa, a adus niște jucători buni. Părerea mea e că, la ora actuală, este între primii 3 antrenori aflați în activitate. Îl respect foarte mult. Dinamo are jucători de valoare”, a mai spus Miriuță.

Ștefan Blănaru, autorul golului decisiv cu Concordia, speră să își treacă și de data asta numele pe lista marcatorilor. Vârful de atac a vorbit și despre atmosfera din tribune la meciul din etapa precedentă.

”Știam că ne așteaptă un meci greu, cu o contracandidată. Mă bucur că am marcat, sper să o țin pe aceiași linie, dar mai importante sunt cele 3 puncte.

Urmează o confruntare cu Dinamo, o echipă bună, probabil cea mai bună din play-out. Acel gol marcat de mine a venit în urma unui joc bun al întregii echipe. A contat mult și publicul. E foarte frumos să joci cu atâta lume în tribună. Și dacă pierdeai o minge, te încurajau, parcă aveai altă energie”, a afirmat Blănaru.

Înaintea acestui meci, Dinamo ocupă locul al doilea în clasamentul play-out-ului, cu 37 de puncte, în vreme ce FC Hermannstadt este pe 6, cu 22 de puncte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus