Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Sibiul a intrat în Cartea Recordurilor. CSU Fans Magazin, cea mai mare revistă din lume

Sibiul a intrat în Cartea Recordurilor. CSU Fans Magazin, cea mai mare revistă din lume

Fanii baschetului sibian s-au bucurat de unul dintre cele mai frumoase și mai originale ”slam-dunk-uri” din istoria spectaculoasă a galben-albaștrilor – Asociația „Al 6-lea Jucător” a reușit să stabilească un nou record mondial, oficial decretat de cei de la Guinness World Records, prin crearea celei mai mari reviste din lume! Pentru ca visul să devină realitate, suporteri ai baschetului din întreaga țară și-au unit forțele, acțiunea lor atrăgând interesul campionilor din sportul românesc și din baschetul european!

Ziua de 11 mai va rămâne în istoria baschetului sibian drept cea în care suporterii CSU au avut una din cele mai mari realizări, aceea de a impresiona lumea sportului internațional cu un record pentru care au luptat timp de câteva luni, fără oprire. Revista CSU Fans Magazin, numărul 200, a fost celebrată printr-un număr cu totul special, ediția aniversară fiind printată la dimensiuni nemaiîntâlnite și având 28 de pagini.

„A fost o muncă dificilă, încununată însă de un sentiment de satisfacție combinat cu bucurie, pe care niciunul din noi nu îl va uita cu siguranță. Am fost foarte fericiți când momentul omologării recordului a fost susținut frenetic din tribune și am putut în sfârșit să respirăm ușurați. Este o mare realizare, nu doar pentru noi, ci și pentru întreaga scenă a baschetului românesc. Le mulțumim din suflet tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au susținut cu vorbe frumoase, ajutor financiar, autografe… vom purta această amintire cu noi pentru tot restul vieții, cu mândrie, pentru Sibiu și România”, a transmis Claudiu Hila, președintele Asociației Al 6-lea jucător.
Revista de record mondial are dimensiunile 1.04/1.48 m, așadar o suprafață de 1.54 mp. Proiectul este realizat de Asociaţia „Al 6-lea jucător” şi are ca dublu scop marcarea numărului aniversar al revistei şi strângerea de fonduri pentru realizarea proiectului înscris la Maratonul Internaţional Sibiu – statuia lui Elemer Tordai.

Ambasador al proiectului a fost Virgil Stănescu, alături de care au venit unele din cele mai mari nume din sportul românesc și internațional, cu mesaje de susținere, autografe și multă publicitate pozitivă pentru baschetul sibian și fanii săi. Este vorba în primul rând despre reprezentanții Euroleague Basketball, care au susținut și felicitat public demersul Sibiului, invitând antrenori și jucători să semneze exemplare ale revistei pentru a fi licitate, dar și despre personalități ale sportului românesc, așa cum sunt Octavian Bellu, Cristina Neagu, Mihai Covaliu, Camelia Potec, Gabriela Szabo, Alin Petrache, Flaviu Stoica, Mircea Vulc sau Dan Fleșeriu. Dragoș Pătraru și Alin Savu, baschetbalistul român selecționat de două ori în echipa Europei, au scris și ei pentru revista record.

În seara recordului a fost realizat, cu sprijinul Federației Române de Baschet, un studio special, difuzat pe canalul de YouTube FRB Tv, transmis și pe prosport.ro și sport.ro. Pentru prima dată în România, judecătoarea Guinness Worl Records, doamna Lucia Sinigagliesi s-a arătat impresionată de organizarea acestui record, precum și de pasiunea arătată de sibieni pentru baschet și pentru CSU!

„Cea mai mare revistă din lume” a fost adusă pe parchetul sălii cu ajutorul unui balon de mari dimensiuni, spre admirația celor 2000 de spectatori și a altor zeci de mii de fani ai baschetului care au urmărit momentul de acasă. Dincolo de spectaculozitatea momentului, acest gest ducem CSU Fans Magazin la înălțime...puțin mai aproape de cei care au iubit din suflet acest proiect și care astăzi nu mai sunt lângă noi: Radu Mușoaie și Titi Mitea. Inimile lor au bătut o viață întreagă pentru galben și albastru, pentru CSU. Acestor oameni unici le este dedicat acest record.

record adi bugariu3

Strângerea de fonduri continuă

Până în acest moment, pentru statuie s-au strâns 1.500 de Euro, iar procesul continuă cu licitarea revistelor de dimensiuni normale, cu autografele unor vedete din Euroligă și ale sportului românesc și mondial. Au mai rămas 12 astfel de reviste, care vor fi scoase la licitație săptămânal, pe pagina de Facebook a CSU Fans Sibiu.

Totodată, proiectul poate fi susținut pe site-ul Maratonului Internațional Sibiu, acolo unde până în acest moment există promisiunea pentru aproape 6.000 de lei. Puteți să donați pe linkul de AICI.

 

Foto: Adrian Bugariu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus