“Am încredere în sibieni și sunt convins că de data aceasta nu vor mai ierta minciunile lui Klaus Iohannis. Nu mai poate fi tolerat un președinte incapabil să rețină două întrebări inventate pentru un referendum pus la cale special pentru a fi deturnat votul românilor de la europarlamentare. Zilele acestea, am fost în mijlocul sibienilor și mulți dintre aceștia mi-au spus că Iohannis, cumpărătorul de rea-credință, trebuie să dea Sibiului casele înapoi și să plătească pentru cele două imobile pe care instanța a decis să i le confiște pentru că au fost obținute ilegal. Sibienii nu vor permite să fie conduși de indivizi care au furat case, precum Iohannis, precum Turcan, care și-a terminat studiile la Moscova și care a fost adusă de la Botoșani să-i conducă pe liberali, sau precum Ludovic Orban, un bufon fără haz.
Sibienii nu se lasă păcăliți. Oamenii vor fapte, nu vorbe. Sibienii vor o viață mai bună pentru că merită mai mult!”, a declarat Bogdan Trif, președinte PSD Sibiu.

“Sibienii știu ce vor și nu pleacă urechea la vorbe goale. De aceea, sibienii ne-au primit în mijlocul lor cu bucurie și ne-au transmis că apreciază măsurile pe care PSD le-a luat în ultimii ani. Fermierii sibieni mi-au spus că PSD este singurul partid care a dat subvențiile la timp și acest lucru este important pentru agricultura din România.
PSD trebuie să continue să facă bine României!”, Alexandru Popa, candidat PSD Sibiu.
“Am fost printre medieșenii din cartierul Vitrometan, locul în care am copilărit și unde am învățat cât de importantă este o comunitate. Am fost primit cu brațele deschise de oamenii care mi-au mărturisit, cu sinceritate, că PSD este partidul care i-a ajutat să-și permită o mașină după ce a eliminat taxa de primă înmatriculare, PSD este partidul care a mărit salariile și pensiile, a majorat alocațiile copiilor și este primul partid care a luat măsuri pentru ca medicii să rămână în țară și să aibă grijă de sănătatea românilor.
Sibienii vor alege PSD la europarlamentare pentru că PSD va continua să facă bine României!”, Mihai Macaveiu, candidat PSD Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
26 de răspunsuri
-
Cum explica pesedeul faptul ca de la inceputul anului pana acum facturile mi-au crescut in medie cu 30%? gaz, electricitate, telefon+net. Dar cele 4 ore pe care le-am asteptat la Urgente ca sa il consulte cineva pe bunicul meu? Cat despre cele 3 ore pe care le-am facut pe drum cu masina pana la bv nu mai are sens sa intreb.
Totusi la primele doua intrebari as vrea raspuns. -
De când sunteți la putere ,ați îndatorat România cu miliarde de € .Din aceşti bani ați investit în infrastructura României NIMIC ,totiți banii i-ați risipit pe salarii marite ,pensii mărite ,ajutoare sociale mărite .Amanetați ,iresponsabil, viitorul României pentru interesele voastre mercantile şi totul în uralele entuziaste , meschine şi ipocrite ale ,,poporului pesedist”.Dacă mâine pleacă din România firmele stăine, în două luni murim toți de foame în frunte cu PSD.
-
Pai tocmai asta e problema dl Trif. Faptele!! Ca in afara de ceva fapte penale, mult circ, acuzatii in stanga si in dreapta nu vedem nimic. Nici spitale, nici drumuri nici investitii in economie. Poate ca discursul asta prinde la unii care nu stiu pe ce lume traiesc. Dar daca tot aveti problema cu casele lui Iohannis poate ne explicati si noua de unde plateste dna Plumb ratele alea de mii de euro pe luna, nu de alta dar din declaratia de avere nu se vede. Si de unde are dl Dragnea palatul din Alexandria si atatia bani, de unde are mama domului Oprisan bani sa faca cadou masini de 100.000 de euro, de unde are Olguta banii pentru casa din Craiova? Sa-l mentionam si pe dl Codrin caruia i se retrocedeaza terenuri de milioane de €?
-
Dacă tot vrei explicații, cere-le de la tota lumea.Ca sa fii intr-adevar corect. Cum explica domnia sa Turcan eliberarea atâtor autorizații de construcție pe Arhitectiilor la atatea mii de apartamente? Pe unde urmau sa circule oamenii aceia, ca nu au cum face drumurile din oraș cu 4 benzi,deoarece trebuie evacuați o grămadă de oameni și despăgubiți de la stat,de la buget,de la noi adică prin măriri de taxe,și bineînțeles ca zicea ca din vina PSD-ului se fac aceste măriri. Sa vina sa traiasca măcar o săptămână, ca muritor de rand sa vadă cum e în noile numite pompos rezidențiale.Înainte sa își procure dopuri de urechi,ca pereții sunt foarte subțiri și se aude tot,becuri slabe,sa nu se vadă crapaturile ce au început deja sa apară, cizme de cauciuc ca nu se știe niciodată când canalizările nu vor mai face fata, doi parchetari,ca noi în fiecare an la parter schimbam parchetul ca iasă apa din ciment.Și multe altele.Aaa,sa nu uitam de igrasia ce se face pe la colturi indiferent cat ai incalzii si aerisii.Deci…..Las-o jos ca macane asta cu corectitudinea și justiția. Mai întâi vezi-ți bârna din ochiul tău și abia apoi paiul din ochiul altuia.
-
-
A cam facut falci si gusa trifutz.
Statu de-a moaca pe post de ministru si latratul la ordin pare-se ca-i de vina!
Partidul social asistat, zis psd, ar fi o gluma foarte buna cum sa fraieresti o tara, dar din pacate noi platim spectacolul. Cu varf si indesat, din pacate 4 ani de incompetenta se platesc inca 4 ani dupa. -
-
nu e nevoie decat sa te uiti la moaca lui trif, din poza de mai sus, si intelegi foarte bine ce iti doreste, ce iti ofera psd si cata bunavointa, condescendenta (ooops, cred ca am folosit un cuvant prea lung si prea complicat pentru nivelul de inteligenta al celor din psd) ofera cei din gasca hotilor, criminalilor si violatorilor
-
bogdanele , voi n-aveti ce cauta in poze cu steagul UE , pt. ca UE e inamicul vostru duoa cum spune stapanul tau dracnea.Acum du-te si ia-ti banii de postac , pt. ca tu esti platit pt. fiecare postare , cu toate ca ne-ai plictisit cu casele lui iohannis , studiile la Moscova ale lui Turcan etc. pt. ca altceva nu stii.Cat despre faptul sa sibienii vor vota cu voi , cred ca tu traiesti in lumea ta , n-ai tangent cu realitatea.Pun pariu cu tine ca in Sibiu veti obtine un scor in jur de 10% , mai degraba sub , iar pe judet nu mai mult de 15%.
-
Penibil, grețos, fiecare frază e o minciună… incredibil de câtă falsitate și prostie sunteti capabili…
Și voi…Turnul Sfatului, înțeleg că e un articol plătit, e publicitate, dar nu vă vindeți demnitatea! Voi ați văzut ce spun aia acolo? Cum puteți promova așa ceva? Puteți dormi liniștiți noaptea?
Hai că astia de la psd nu au pic de moralitate, dar voi.. oameni cu școala, demnitate, principii, cum puteți coborî la un asemenea nivel? -
Cam asta a facut PSD pana acum, pt ca meritam mai mult…fapte, nu vorbe.
https://www.facebook.com/1094773083945512/posts/2157205077702302?sfns=xmo
-
Daca ar durea prostia!
S-ar tzipa in Romania
https://Versuri.ro/w/yd3
Idotii fara vina si cretinii licentiati
Foaie verde si o ceapa
Daca as avea o tzeapa
Sa v-o infig unde va doare
Domnisori si domnisoare…
Lasa-ne, lasa-ne!
Ca ne-ai pacalit…
Lasa-ne, lasa-ne!
Ca ne-ati omorat
Du-te acasa, frate-frate
Neuronul e pe moarte
Du-te acasa si da-i foc
Ca ne-ati omorat de tot -
Vai…. ce M…E o sa va luati la alegeri Trifule…. Or sa te schimbe astia ca pe sosete murdare. Papagalii care v-ati adunat acolo, fetze incrutate si mandrii ca sunteti contemporani cu voi insiva, o sa aveti o surpiza de proportii. Iar apoi va veti gasi locul exact unde meritati. Faptul ca va spuneti voi voua propriile minciuni, nu le transforma in adevaruri. Ati crescut salariile ARTIFICIAL, MATEMATIC, cu 25% la brut, insemnand 4% pe salariul IN MANA. Inflatia a crescut cu peste 4% in FIECARE AN, adica PSEDISTILOR, da cu MINUS!!!! Tot ce va luptati e sa-l salvati pe Dragnea. O sa cadeti toti odata cu el.
-
În timp ce pe 9 Mai la Chişinău se organizau mese populare cu hrişcă, terci ostăşesc şi vodcă, fără a se mai pomeni de Europa,
la Sibiu avea loc Consiliul European Informal unde preşedintele Klaus Iohannis îi primea pe şefii de stat sau de guverne din Uniunea Europeană
pentru a discuta despre planurile strategice pentru Uniune pentru anii care urmează.
Dar din păcate România nu a reuşit până la capăt să fie pe 9 Mai o ţară normală, care pune şi ea umărul la dezvoltarea relaţiilor europene.Tot pe 9 Mai, dar de data aceasta la Iaşi, mai aproape de Chişinău decât de Sibiu,
un domn din sudul ţării condamnat penal pentru corupţie
aducea cu arcanul în Piaţa Unirii câteva mii de oameni din toată Moldova
care să îi asculte tiradele naţionaliste la adresa Uniunii Europene care este bună doar când dă, nu şi când cere.La fel ca şi Ceauşescu şi Voronin care i-au numit „huligani” pe contestarii sistemelor lor politice,
micul lider politic român i-a numit „derbedei” pe oamenii adunaţi de bună voie
pentru a-i contesta delirul prin care riscă să îndepărteze România de Uniunea Europeană.
Iar fix în momentul în care la Sibiu preşedintele Iohannis era felicitat de către Angela Merkel, cancelarul Germaniei,
întâiul teleormănean al ţării, în faţa unei mese inerte de „susţinători”, proclama ziua de 9 Mai drept „Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste”,
mesaj tras la indigo din discursurile lui Putin, Voronin sau Dodon. -
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Si taxă pentru rasiști proști ar sjuta
Cartierul *** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
De ce platesc 2 lei pentru parcare in fața casei mele si cel care stă pe alta strada nu plătește.…
De ce nu a cumparat primaria terenul de pe strada fabricii si să facă acolo parcare, venea foarte bine si…
sunt mihai din germania.transmit multe salutari lui Anastasia Bacila si mult succes..din partea unui fost cetacean din Moardas.











Lasă un răspuns