Președintele ALDE Sibiu, Ovidiu Tocaciu, anunță că organizația pe care o conduce va boicota referendumul propus de președintele Klaus Iohannis. ”În 2009, președintele Traian Băsescu mai voia un mandat. Ca să-l voteze românii, a venit cu ideea de a convoca un referendum prin care propunea reducerea numărului de parlamentari. Prezența la urne a fost de 50,95%, iar peste 70% dintre români au votat pentru reducerea numărului de parlamentar la 300 și pentru un parlament unicameral. Traian Băsescu a ajuns din nou președinte, dar voturile românilor la referendum nu au însemnat nimic. După 10 ani, PNL și Iohannis pregătesc o nouă farsă. Vor oamenii justiție? Hai să-i mai amăgim încă o dată”, explică liderul ALDE Sibiu.
În opinia acestuia, liberalii și președintele Klaus Iohannis pregătesc o nouă farsă electorală. ”PNL s-a urcat la aceste alegeri în spatele lui Iohannis. Ca să-l folosească pe președinte au inventat acest referendum, astfel încât Iohannis să poată să apară la mitinguri și pe afișe. Eu cred că în 10 ani românii s-au deșteptat și nu mai cad în plasa unor politruci, așa cum s-au păcălit cu Băsescu”, mai spune președintele ALDE.
”Și noi vrem justiție. Astrid Fodor, demisia!”
Liderul organizației sibiene îi cere primarului Astrid Fodor demisia din funcția de primar după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis vineri, 17 mai, printr-o decizie finală, că cererea Agenției Naționale de Integritate (ANI) privind incompatibilitatea primarului Astrid Fodor este întemeiată. ”Atât PNL, cât și FDGR au făcut în această campanie electorală din justiție o lozincă pe care o vântură cu orice ocazie. Justiție vrem și noi! Dacă există o decizie clară, fără echivoc a unei instanțe judecătorești de ce nu o aplicăm? Justiția e bună pentru Astrid Fodor, e bună pentru PNL, e bună pentru FDGR doar atunci când e vorba de alții. Când sunt vizați sunt căutate rapid portițe. E corect?”, întreabă Ovidiu Tocaciu.
Tăriceanu: Iohannis vinde un fel de produs expirat
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că acest partid va boicota referendumul convocat de președintele României, Klaus Iohannis, de pe 26 mai, care va avea loc odată cu alegerile europarlamentare. Călin Popescu Tăriceanu a spus că referendumul pentru justiție reprezintă în mod clar o diversiune prin care președintele României a încercat să intre în campania electorală pentru Parlamentul European. „Klaus Iohannis fură startul pentru alegerile prezidențiale, însă nu poate să păcălească foarte multă lume. Și asta pentru că românii își dau seama că el încearcă să vândă un fel de produs expirat. Din acest motiv, vom boicota referendumul”, a spus Tăriceanu. El a spus că în prezent există un deficit de cunoaștere în rândul populației cu privire la modul în care funcționează instituțiile europene, iar în loc de o dezbatere pe această temă, pe teme majore ce țin de Parlamentul European, în rândul opiniei publice apare „o temă parazitară”, introdusă de șeful statului.
Călin Popescu Tăriceanu a făcut un apel către membrii și simpatizanții ALDE să meargă la alegerile europarlamentare, să voteze lista acestui partid, dar să nu ridice nici un buletin de vot pentru referendum. „Trebuie să arătăm că nu suntem atât de naivi”, a spus Tăriceanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Înalta Curte , Parlamentul European , Călin Popescu Tăriceanu , Astrid Fodor , klaus iohannis , Traian Basescu , referendum , Agenției Naționale , Pentru Sibiu , Ovidiu Tocaciu , Gheorghe Aldea
Vizualizari: 1855
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Diana
Acum 49 minute
Il ie
Acum 54 minute
Emil
Acum 1 oră
Eori
Acum 1 oră
Nelutu O