Marţi,
15.10.2024
Cer Senin
Acum
8°C

VIDEO De două ore, un avion Wizz se învârte deasupra Sibiului: “tot aterizează și iar decolează“

VIDEO De două ore, un avion Wizz se învârte deasupra Sibiului: “tot aterizează și iar decolează“

Un avion Airbus A320 al companiei Wizz Air se învârte de două ore deasupra Sibiului, a semnalat un cititor al Turnul Sfatului.

După cum arată și informațiile furnizate de flightradar24, avionul A320 a executat numeroase zboruri în jurul municipiului Sibiu începând cu dimineața zilei de joi. Explicația acestor zboruri repetate este simplă, arată reprezentații Aeroportului internațional Sibiu. “Aeronava a venit de la Budapesta, fiind vorba de un zbor-școală. Realizează exerciții de tip «touch and go»: vine, se apropie de pistă, chiar atinge cu roțile pista, după care iar se decolează“, explică reprezentanții Aeroportului internațional Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

Exercițiul de joi prevede un număr de 15 – 20 de tururi de pistă la Sibiu, un număr destul de mare, care a impus la un moment dat și realimentarea aeronavei care a venit de la Budapesta. Potrivit reprezentaților AIS, la Sibiu sunt realizate cel mult zece zboruri-școală pe an, cu aeronave de asemenea dimensiuni.

Avion “cu tradiție“

Aeronava cu indicativul WZZ701, care execută zborurile-școală de la Sibiu, nu este în prima situație în care ridică semne de întrebare populației. La începutul anului trecut și locuitorii din zona aeroportului Debrecen (Ungaria) s-au adresat presei locale și autorităților, semnalând că o aeronavă de mari dimensiuni se tot învârte deasupra orașului.

Sursa video Video de Baladincz Bendegúz - Sármellék

Avionul WZZ701 este folosit de către piloții nou-recrutați de compania Wizz Air, după finalizarea pregătirilor teoretice și a exercițiilor realizate cu un simulator de zbor, arătau anul trecut cei de la https://airportal.hu

Sursa foto principală: flightradar24

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

15 comentarii

Miclaus

Acum 5 ani

Este avionul lui Sufana, a iesit cu sotia sa isi numere oile de sus!
Raspunde

Eu

Acum 5 ani

Raspunde

Regiunea Trans Silvania

Acum 5 ani

Si TAROM ( sau ce a mai ramas din firmă) a facut anul trecut asemenea exercitii. Mă intreb daca nu ar fi normal sa anunte din timp domnii de la Aeroport, prin ziarul dvs, cu o zi inainte, aceste manevre ? din respect pentru sibieni si pentru cititorii acestui ziar
Raspunde

Andrei

Acum 5 ani

Moșul să-și vadă de treabă dacă nu cunoaște situația, nu să dea în ziar că i se pare lui că nu știu ce face un avion WizzAir Dar deh, românul se pricepe la toate!
Raspunde

S

Acum 5 ani

Pai da, ar trebui sa scrie "școală" pe el, ca să nu se mai întrebe câte unii cu capul în nori ce se întâmplă.
Raspunde

Eu

Acum 5 ani

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Anonymus

Acum 5 ani

frumos era sa fie anuntata populatia de aceste raiduri si sa isi tina geamurile inchise si rufele in casa in ziua respectiva pentru ca desi nu pare, se creaza o poluare destul de mare in urma acestor raiduri si nu cred ca cineva isi doreste gaze de combustibil ars in casa si pe haine...
Raspunde

Hermanndorf

Acum 5 ani

Doar asa sa fie mai multe zboruri de pe aeroportul sibian, sa dea bine la ego-ul sibienilor dragi.
Raspunde

Robert

Acum 5 ani

Niciodată nu vor dispărea"oamenii de bine...cetățenii adevărați cu spirit civic...etc ". probabil acest cetățean tipic pt Romania...adică cu gena de trădător...piricios...etc a observat avionul in pauza de spionat vecinii de pe vizor sau fereastra. Aștept mîine că acest ..cititor atent sa sune sa spună că a observat că pe strada lui tot trece un autobuz galben cu Nr ...... Și i se pare ciudat pt că fiind fff atent a observat că deși șoferul e același...călătorii sint tot alții la fiecare ora!!! Deci e ceva de semnalat la ziar și...normal ziarul fiind în ton cu cititorul să publice așa o stire
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Localnic

Acum 5 ani

Sper ca aeroportul a stiut sa negocieze bine cu Sper ca aeroportul a stiut sa negocieze bine cu aceasta companie ce deanjaza un oras intreg in special 3 cartiere mari si gradina zoologica.Ce ar fi sa faca asta pe aeroportul din Budapesta si nu din Sibiu?Sibiul sufera prea mult zomotele poligonului militar din Poplaca pe care se fac antrenamente si ziua,noaptea.Antrenamente cu elicoptere zgomotoase in special seara.Sibienii deranjati din Turnisor,Valea Aurie si Strand ar trebui sa fie scutiti de impozite sau sa li se plateasca izolarea fonica de ctre stat. companie ce deanjaza un oras intreg in special 3 cartiere mari si gradina zoologica.Ce ar fi sa faca scoala pe aeroportul din Budapesta si nu din Sibiu? Sibiul sufera prea mult zgomotele poligonului militar din Poplaca pe care se fac antrenamente ziua,noaptea.Apoi antrenamente cu elicoptere zgomotoase in special seara orele 21-24 pe aeroport.Sibienii sunt deranjati in Turnisor,Valea Aurie si Strand in special cu toate ca tot orasul este poluat fonic si nu numai.Cetatenii deranjati ar trebui sa fie scutiti de impozite sau sa li se plateasca izolarea fonica a imobileror de catre stat.Animalele din gradina zoologica si nu numai sunt panicate pana la moarte de zgomotele provocate.Cerem ajutor din partea autoritatilor Sibiene sa ia masuri,sa mute aeroportul,sa il izoleze sau sa scuteasca cetatenii din zona aeroportului de impozite sau sa li se acorde ajutor pentru izolare fonica a imobilelor tocmai pentru defavorizarea lor din partea statului prin aprobari si promovarea si dezvoltatea acestor actiuni impotriva locuitorilor si orasului intreg.Sanatatea locuitorilor,animalelor si zonei este mai importanta decat o dezvoltare economica sau mitara in oras.Pe cel mai frumos loc din Sibiu sta un aeroport in plina dezvoltare,care va ajunge in centrul Sibiului.Dorim sa auzim ciripitul pasarilor si nu motoare zgomotoase de avioane,elicoptere,tunnuri si arme.Nu suntem in razboi cu nimeni.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Localnic

Acum 5 ani

Sper ca aeroportul a stiut sa negocieze bine cu Sper ca aeroportul a stiut sa negocieze bine cu aceasta companie ce deanjaza un oras intreg in special 3 cartiere mari si gradina zoologica.Ce ar fi sa faca asta pe aeroportul din Budapesta si nu din Sibiu?Sibiul sufera prea mult zomotele poligonului militar din Poplaca pe care se fac antrenamente si ziua,noaptea.Antrenamente cu elicoptere zgomotoase in special seara.Sibienii deranjati din Turnisor,Valea Aurie si Strand ar trebui sa fie scutiti de impozite sau sa li se plateasca izolarea fonica de ctre stat. companie ce deanjaza un oras intreg in special 3 cartiere mari si gradina zoologica.Ce ar fi sa faca scoala pe aeroportul din Budapesta si nu din Sibiu? Sibiul sufera prea mult zgomotele poligonului militar din Poplaca pe care se fac antrenamente ziua,noaptea.Apoi antrenamente cu elicoptere zgomotoase in special seara orele 21-24 pe aeroport.Sibienii sunt deranjati in Turnisor,Valea Aurie si Strand in special cu toate ca tot orasul este poluat fonic si nu numai.Cetatenii deranjati ar trebui sa fie scutiti de impozite sau sa li se plateasca izolarea fonica a imobileror de catre stat.Animalele din gradina zoologica si nu numai sunt panicate pana la moarte de zgomotele provocate.Cerem ajutor din partea autoritatilor Sibiene sa ia masuri,sa mute aeroportul,sa il izoleze sau sa scuteasca cetatenii din zona aeroportului de impozite sau sa li se acorde ajutor pentru izolare fonica a imobilelor tocmai pentru defavorizarea lor din partea statului prin aprobari si promovarea si dezvoltatea acestor actiuni impotriva locuitorilor si orasului intreg.Sanatatea locuitorilor,animalelor si zonei este mai importanta decat o dezvoltare economica sau mitara in oras.Pe cel mai frumos loc din Sibiu sta un aeroport in plina dezvoltare,care va ajunge in centrul Sibiului.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vecini

Acum 5 ani

Sa mute scoala de avioane in centrul Budapestei si poligonul militar la fel.
Raspunde

dana

Acum 5 ani

Daca nu vreti aeroport ,la tara cu voi, la padure, ca acolo e liniste, canta pasarelele ,impozitele sunt mai mici, nimeni nu e obligat sa stea in galagie dar unii dintre noi chiar avem nevoie de aeroport si am vrea sa fie cat mai multe curse
Raspunde

Ion Vizi

Acum 5 ani

Pe cand o cursa directa Valcea-Sibiu?
Raspunde

Doru

Acum 5 ani

Daca fac curse Sibiu-Valcea, sa fie doar dus
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus