Forbes România a publicat noua ediție a clasamentului Best Cities 2019, în care face un top al orașelor în care este el mai bine să dezvolți afaceri. În acest an, Sibiul, cu a sa „consecvență germană”, a ocupat cea mai bună poziție - locul 6, fiind pentru al treilea an consecutiv printre cele mai bune zece orașe pentru afaceri.
Antreprenorii din Sibiu spun că nu este o surpriză poziționarea Sibiului în vârful clasamentului, dar recunosc că a aduce afaceri în oraș nu este un lucru suficient.
Forbes scrie că Sibiu este unul din cele mai importante oraşe din Transilvania cu un remarcabil potenţial de dezvoltare economică, avantajat şi de poziţionarea sa pe Coridorul IV Paneuropean şi beneficiind de un modern Aeroport Internaţional.
„Datorită a 13 proiecte Sibiul a intrat, pe locul 8, în Top 10 orașe din România, în funcție de numărul de proiecte pentru un „oraș inteligent” (smart city) în plan, în curs de implementare sau livrate, potrivit raportului „Radiografia Smart City România”, realizat de integratorul de soluții inteligente Vegacomp Consulting. Încă de pe vremea când primar al orașului era Klaus Iohannis, în aprilie 2014, Primăria Minicipiului Sibiu a publicat „Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă”, pe care l-a inclus în proiectul mai larg „Sibiu – Oraș Inteligent”.Introducerea iluminatului inteligent în parcuri, ghidul virtual la Grădina Zoologică, automatele stradale pentru plata parcărilor și piloni mobili în zona pietonală din centrul Sibiului sunt printre proiectele care au atras atenția autorilor clasamentului. Printre criteriile care au stat la baza creării clasamentului se numără Produsul Intern Brut, salariul mediu, stocul de investiții străine directe, rata șomajului, numărul de firme active, cifra de afaceri și profitul net mediu, dar și rețeaua de drumuri publice modernizate și căile ferate, precum și stocul de locuințe sau numărul de unități de învățământ.Începând cu anul 2017, Primăria Sibiu poate emite și prelungi în format electronic certificatele de urbanism și autorizația de construcție/desființare, precum și certificatele de atestare fiscală pentru terenuri și case, solicitările pentru acestea putându-se face tot online. Tot de anul trecut, agenții economici sunt notificați pe email dacă le expiră acordul de funcționare” - mai scrie sursa.
Nu este o supriză să vedem orașul atât de sus într-un clasament al competitivității. Atuurile orașului sunt foarte vizibile în viața de zi cu zi și sunt datorate locuitorilor cu educație peste media națională, deschiși spre vest și tehnologii noi. Dar a aduce afaceri în oraș nu este suficient.
Domeniul unde eu consider că Sibiul se clasează pe locul 1 în România este calitatea vieții. Dimensiunea orașului care permite deplasarea pe jos, accesul la spații verzi (există alt oraș unde pădurea începe la câteva minute de centru?), o primărie orientată spre cetățean, evenimentele variate și calitatea serviciilor peste media națională determină companiile nu doar să vina la Sibiu, ci să rămână pe termen lung. Orașul este un magnet pentru românii care doresc să găsească un loc mai bun în țară și nu vor să plece în străinătate. Iar acest fapt le permite companiilor existente să continue expansiunea în ciuda unei piețe a muncii concurențială” - a comentat la solicitarea Turnul Sfatului Florin Miron, fondatorul și președintele KeepCalling, unul dintre cele mai de succes business-uri dezvoltate de un sibian.
Sibiul are un PIB de aproximativ 19,2 miliarde de lei și o rată a șomajului de 2%, fiind unul dintre cele mai dezvoltate județe din țară.
Clasamentul Forbes Best Cities 2019 este deschis de București, „ora exactă”, urmat de Timișoara, „Timișoara rezistă”, Cluj-Napoca, „în dezvoltare permanentă”, Arad, „conectat la occident” și Alba Iulia, „cel mai inteligent oraș”. După Sibiu urmează Brașov, „tot mai atrăgător”, Oradea, „modelul de succes”, Constanța, „pe harta businessului global” și Iași, „speranța Moldovei”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Grădina Zoologică , Alba Iulia , Primăria Sibiu , klaus iohannis , Energie Durabilă , După Sibiu , Primăria Minicipiului Sibiu , Oraș Inteligent , Forbes România , Aeroport Internațional Sibiu , Radiografia Smart City România , Vegacomp Consulting , Best Cities , Clasamentul Forbes Best Cities , Turnul Sfatului Florin Miron , Produsul Intern Brut
Vizualizari: 8465
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
MB
Acum 10 ore
Claudiu
Acum 10 ore
Liberal autentic
Acum 10 ore
Neli Oproiu
Acum 10 ore
Bobo