Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în întreg județul

Ștefan Dobre
0

Meteorologii sibieni au transmis vineri dimineață un mesaj de avertizare de tip cod galben de ploi și vijelii, valabil în întreg județul Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Vineri la ora 12.00, Sibiu și alte 33 de judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi nordul Munteniei intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până sâmbătă noapte.

ANM anunţă că de vineri de la ora 10.35 până duminică la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Publicitate

Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul şi estul ţării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Începând cu ora 12.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila şi Tulcea intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii.

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei şi al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Avertizarea cod galben expiră sâmbătă la ora 3.00.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Publicitate