Arhiepiscopia Sibiului, prin intermediul Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu și în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu și Biblioteca Județeană Astra Sibiu organizează periodic tabere sociale în cadrul Programului ”Povești pentru suflet”.
Înființat în anul 2015 sub binecuvântarea ÎPS Laurențiu Streza, programul este adresat copiilor proveniți din zone defavorizate de pe raza județelor Sibiu și Brașov, din centre sociale de zi și de plasament.
Anul trecut au fost organizate două astfel de tabere sociale - la Ilimbav și la Ocna Sibiului.
CITIȚI ȘI: Cu ce se ocupă copiii sibienilor în centrele de zi finanțate de biserică
Preotul Adrian Roman, consilier în cadrul Departamentului social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului ne-a relatat că la Ilimbav, în parteneriat cu Asociația ”Arca lui Anca” s-au derulat patru serii de tabere sociale pentru 120 de copii defavorizați din diferite sate din zona Valea Hârtibaciului, în cadrul Centrul Arca lui Anca. Arhiepiscopia Sibiului a sprijinit aceste tabere și a oferit organizatorilor alimente pentru masa copiilor, pe toată perioada evenimentelor.Iar la Ocna Sibiului, organizată în perioada 29-31 august 2018, s-a realizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu o tabără gratuită pentru un număr de 15 copii defavorizați proveniţi din localitățile Ilimbav, Marpod și Hosman, la Centrul de agrement pentru tineret Ocna Sibiului. Masa caldă oferită pe parcursul taberei a fost oferita de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu. „Cei 15 copii participanți au beneficiat de un program de activităţi specifice unei tabere: jocuri, ateliere, drumeţii şi activităţi artistice. Tabăra a avut un scop educativ, de prevenire a violenţei şi comportamentului nepotrivit în rândul copiilor din centrele de plasament, urmat de un program de rugăciune şi de cateheză creştină, prin care s-a învăţat despre viaţa spirituală şi despre învăţătura Bisericii străbune”, a explicat pr. Roman.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului spun că organizează astfel de tabere cu scop educativ, pentru copii și tineri cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani. Prin intermediul lor aceștia învață prin practică noțiuni esențiale legate despre gastronomie, drumeție, țesut, storytelling, dans, jocuri de rol, sport și muzică. Anual sunt organizate între una și cinci astfel de tabere la care sunt înscriși între 15 și 20 de copii pentru fiecare.
CITIȚI ȘI: Școala altfel: Mitropolia a dus copiii din Cisnădie la Therme București
În general, acest program cuprinde ateliere educaționale, unde copiii învață să facă prăjituri, să picteze, să realizeze produse realizate manual etc. De asemenea, se învață versuri și cântece în atmosfera unor focuri de tabără, se derulează activități sportive la sfârșitul cărora copii sunt premiați și se organizează sesiuni de prevenție în domeniile Antidrog și Siguranță Rutieră.Activitățile mai au ca scop dezvoltarea aptitudinilor practice, a abilităților sociale și a competențelor de comunicare. Se organizează de asemenea vizite la Grădina Zoo din Sibiu și la Lacurile din localitatea Ocna Sibiului.
Locațiile taberelor cuprind centrele de agrement ale Direcției amintite din zona Păltiniș și Ocna. În acest an, în luna septembrie va fi organizaztă următoarea tabără, pentru copii defavorizați dintr-un centru din Făgăraș care se bucură rar de astfel de ieșiri. „Zilele petrecute în tabără sunt terapeutice pentru copii, iar momentele petrecute sunt amintiri ce marchează pozitiv personalitatea lor. Întâlnirea cu aceștia este un prilej de a-i cunoaște mai bine, de a le oferi un alt mediu în care să se exprime, în care să se descopere și să se poată deschide celorlalți. Îi încurajăm să viseze, să spere și să creadă”, ne-a mai spus părintele Adrian Roman.
CITIȚI ȘI: „Școala Andreiană”: Biserica reînființează în Sibiu o școală închisă de comuniști
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Valea Hartibaciului , Grădina Zoologică , Laurențiu Streza , Ocna Sibiului , Tineret Sibiu , Arhiepiscopia Sibiului , Arhiepiscopiei Sibiului , Direcția Județeană , Siguranța Rutieră , Școala Andreiană , Adrian Roman , Centrul Arca , Therme București , Preotul Adrian Roman
Vizualizari: 1665
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Iliescu
Acum 1 oră
Troll.E.Buzu
Acum 2 ore
Lutte
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 2 ore
Emil