Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
11°C

CCR decide: Cauzele încheiate de completuri de 3 judecători de la ÎCCJ vor fi rejudecate

CCR decide: Cauzele încheiate de completuri de 3 judecători de la ÎCCJ vor fi rejudecate

Curtea Constituțională a dat dreptate deputatului Florin Iordache în cauza completurilor de trei judecători, în urma unei decizii prezentate astăzi.

CCR a admis astăzi sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de Florin Iordache. Decizia de admitere a fost luată cu 5 voturi „pentru” şi 4 „împotrivă”, din totalul de nouă judecători ai Curţii Constituţionale, au spus surse oficiale, pentru Mediafax. Prin urmare, magistraţii CCR au constatat că a existat conflict juridic de natura între Parlament şi ICCJ generat de neconstituirea completelor specializate. Astfel, cauzele care nu au sentinţe definitive până la 1 ianuarie 2019 vor fi rejudecate pe completurile de 5, au precizat sursele citate.

Cauzele care nu au decizii definitive ar urma să fie rejudecate de completuri specializate în fapte de corupție. Astfel, decizia în dosarul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive nu ar urma să fie afectată, pentru că este vorba despre o decizie definitivă dată de un complet de 5 judecători și fostul șef al PSD nu mai are căi extraordinare de atac.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre ar putea fi printre cei care să ceară rejudecarea procesului, deoarece a fost condamnat definifiv de un complet de 3 judecători de la Înalta Curte.

Un alt dosar care ar putea fi reluat este cel al lui Darius Vâlcov, în condițiile în care acesta are o condamnare în primă instanță dată de un complet de 3, dar nu și o decizie definitivă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Toma

Acum 5 ani

Am mai spus-o si o repet:CCR este cea mai corupta institutie din Romania!Aceasta decizie era asteptata inaintea condamnarii lui Dragnea cu scopul,evident,de a-l scapa pe bravul conducator.Acum,insa,ea va lucra pentru infractorii din coalitia de la putere si pentru acolitii lor.Ganditi-va ca PSD-ul si-a intarit randurile in CCR prin doi judecatori care n-au nimic cu justitia sau dreptatea ci doar cu interesele celor care i-au numit!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bactracian Csolosh

Acum 5 ani

Încet dar sigur se face dreptate! Neamul românesc va prevala in fata străinilor, neomarxistilor, serviciilor si sașilor corupti!
Raspunde

Iooo

Acum 5 ani

Nu esti prea destept. S-ar putea sa nu fi roman!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus