Luni,
19.10.2020
Cer Senin
Acum
2°C

Și în gunoi sunt super-eroi! De acum plătești doar pentru cât gunoi arunci

07 Iulie 2019 21:07

Și în gunoi sunt super-eroi! De acum plătești doar pentru cât gunoi arunci

Din vara acestui an, sistemul de colectare selectivă a deșeurilor se modifică în urma implementării principiului “Plătește pentru cât arunci“. Potrivit căruia, cu cât cetățenii vor selecta mai corect deșeurile, cu atât vor plăti mai puțin.

“Plătește pentru cât arunci“ este o inițiativă adoptată la nivel național cu scopul de a determina populația să colecteze selectiv deșeurile, astfel încât România să se încadreze în obligațiile pe care și le-a asumat în fața Uniunii Europene. În localitățile din zona 1 a județului Sibiu, în urma implementării principiului “plătește pentru cât arunci“, taxa de salubritate pe care o plătește fiecare gospodărie se transformă în abonament (sau, în termeni mai tehnici, în Pachet de Servicii de Salubritate de Bază). Valoarea acestui abonament diferă de la localitate la localitate (fiind stabilită de consiliile locale în funcție de cât de bine selectează locuitorii localității respective deșeurile), dar și în funcție de numărul de persoane care locuiesc în respectiva gospodărie.

În cadrul acestui abonament, fiecare gospodărie va beneficia de un anumit număr de ridicări a deșeurilor depozitate în pubela neagră, cea destinată deșeurile reziduale (adică deșeurile care nu mai pot fi reciclate sau compostate, fiind depozitate la groapa de gunoi). Spre exemplu, pentru o familie cu trei persoane care locuiește la o casă în municipiul Sibiu, numărul de goliri a pubelei negre incluse în abonamentul lunar este trei. Fiecare golire de pubelă va fi contorizată automat, cu ajutorul unor sisteme (cip-uri) care au fost montate deja.

Pentru celelalte tipuri de deșeuri colectate separat, care pot fi reciclate, ridicarea conținutului pubelelor nu mai este taxată. Cu alte cuvinte, pentru golirea pubelelor galbene (pentru plastic și metal), albastre (pentru hârtie și carton) și a recipentelor verzi (pentru sticlă) abonamentul lunar prevede costuri zero. Cu o condiție: ca deșeurile din fiecare pubelă să fie corect selectate conform destinației fiecărui recipient. Altfel, în primă fază acestea nu vor fi ridicate, după care vor fi încadrate la categoria “deșeuri menajere“ (cele din pubela neagră). Iar golirea acestora, care depășește deja golirile incluse în abonament, va trebui plătită suplimentar.

gunoaie colectare selectiva Soma (2)

O dată la șase luni, în urma implementării sistemului “plătește pentru cât arunci“ se va realiza o regularizare în sistemul de taxare. Practic, pentru fiecare gospodărie se va compara numărul de ridicări a pubelei negre inclusă în abonament și numărul de goliri care a fost, de fapt, realizat (număr de goliri contorizat prin noul sistem cu cip-uri). Iar dacă numărul de goliri efectiv realizat este mai mare decât cel din abonament, atunci se va aplica o regularizare. Spre exemplu, pentru fiecare golire suplimentară, peste abonament, a unei pubele negre de 120 de litri se percepe o taxă suplimentară de trei lei.

Situația nu este mult diferită nici pentru cetățenii care locuiesc la blocuri sau în condominii, care își depozitează deșeurile pe platformele publice. Primăriile vor aronda fiecărei platforme publice apartamentele din zonă, astfel încât la fiecare platformă să poată depozita deșeuri doar anumiți cetățeni. Pentru fiecare platformă a fost recalculat numărul de recipiente de colectare a deșeurilor în funcție de numărul de locuitori arondați. În cazul recipientelor de culoare neagră (cele destinate deșeurilor reziduale), pe lângă recipientele incluse în abonament va mai fi amplasat un container suplimentar, marcat ca atare. Acest container va fi golit doar dacă gradul de umplere al acestuia este depășește 80 de procente.

La final de semestru, la regularizare, nu vor mai trebui să plătească nimic suplimentar acei cetățeni arondați unei platforme publice care au sortat corect deșeurile (astfel încât conținutul containerelor destinate deșeurilor biodegradabile, de exemplu, să nu fie considerat neconform și să fie aruncat la groapa de gunoi). Dacă deșeurile nu au fost sortate corect și, prin urmare, și containerele amplasate suplimentar au fost umplute de mai multe ori, la regularizare se va aplica o taxă suplimentară de 28 de lei pentru fiecare golire “peste abonament“. Valoarea totală a costului suplimentar va fi suportată în mod egal de către toți cetățenii arondați respectivei platforme publice. În municipiul Sibiu, locuitorii de la bloc sau condominii care colectează selectiv și nu vor să fie penalizați din cauza unor vecini care nu fac acest lucru, au posibilitatea să depună singuri deșeurile reciclabile (hârtie, plastic, metal etc) la mai multe puncte amenajate. Cu dovada primită de la punctele amenajate ei vor fi scutiți de eventualele costuri suplimentare generate la platforma publică la care sunt arondați.

Și în gunoi sunt supereroi!

Toate modificările aduse sistemului de colectare selectivă a deșeurilor vor fi aduse la cunoștința sibienilor și în cadrul unei campanii de informare, care include caravane de informare, spoturi radio și articole în presa locală. Campania va include și promovarea “personajelor“ care vor încuraja sibienii să colecteze selectiv deșeurile. Cele cinci personaje au, fiecare, propriul lor slogan:

PETrică - Fantastic! Galbenul e plastic Miticlă - Știe orice bunică: verdele e sticlă Mărie Hârtie - Mare șmecherie: Albastru e hârtie BIOREL - Admirabil: Maro e biodegradabil Tanti Rezi - Îți ia bani din buzunar. Negrul e rezidual

Informații detaliate despre modificările sistemului de colectare a deșeurilor pot fi găsite la adresa www.platestecatarunci.ro

Parteneri: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Soma Sibiu

Comentarii

13 comentarii

Biju

Acum 1 an

Super hotie si bataie de joc, marca Primaria Sibiu & SOMA & ADI ECO!!!!
Raspunde

Ioan Popescu

Acum 1 an

Hotie totala. Taxa e deja foarte mare, acum reduc si numarul de ridicari ... ar trebui sa se ridice la case odata pe saptamana ca si pana acum , indiferent de numarul de persoane ! Si la bloc ? acolo cum determini cat s-a aruncat, de cate ori trebuie ridicat, sau daca lumea a sortat corect ? Si daca nu e sortat corect, ii penalizezi pe toti ? Total aiurea si totul este gandit doar sa incaseze si mai multi bani.
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 1 an

Eu stau la bloc si arunt o tona de gunoi si platesc putin,in schimb cei de la case arunca mai putin si pltesc mai mult ! Asta e discriminare! Sistemul asta pute mai rau decat gunoiul.
Raspunde

#

Acum 1 an

Exista vreo varianta sa platim mai putin? Serviciile nu se ridica la nivelul taxelor platite si mai este o chestiune, la bloc sunt mai multi care nu au actualizata situatia locativa, respectiv apartamente închiriate si se trec unul si sunt 4 de exemplu, sau nou nascutii care nu sunt evidentiati si declarati la gunoi, sau persoane care au domiciliul intru un loc si mai au o locunta sau doua si plateste gunoiul de 2 3 ori dar si multe persoane cu animale de companie la bloc etc.
Raspunde

Iooo

Acum 1 an

Mda, am aflat si eu ca incepand cu luna iunie, platesti pentru orice proprietate chiar daca nu locuieste nimeni la adresa respectiva. Deci, platesti doar pentru cat arunci! Mama lor de hoti!
Raspunde

periscop

Acum 1 an

Toată aiureala asta ... pute de-ți mută nasul. Și la propriu (mai ales), cât și la figurat.
Raspunde

Iooo

Acum 1 an

"Valoarea totală a costului suplimentar va fi suportată în mod egal de către toți cetățenii arondați respectivei platforme publice." Pot sa selectez cat vreau, daca am un singur vecin docitoc in zona arondata, o sa platesc suplimentardin cauza unui dobitoc. Cica, plateste doar pentru cat arunci, dar esti penalizat la comun pentru greselile altora. Stie cineva legislatie? Este legal sa fim penalizati la comun pentru greseala unui/unor indivizi?
Raspunde

dkyoo

Acum 1 an

sunt destui din cei care locuiesc la casa in apropierea blocurilor si arunca gunoiul in locurilre amenajate pentru blocuri...sau cei care vin cu gunoiul in portbagaj de cine stie unde...
Raspunde

LaFlemme

Acum 1 an

Chiar sambata am vazut pe unu aruncand DOI saci plini cu PET-uri la containerul negru. I-am atras atentia ca plasticul se arunca la plastic, dar degeaba. Dobitocul si-a vazut mai departe de drum. Nu il cunoasteam, deci nici macar nu era din cartier. Intrebarea este: ne facem toti politisti si umblam cu pulanele la noi si atunci cand vedem cate un dobitoc din asta sa-l luam la bataie?
Raspunde

ECO

Acum 1 an

O abordare corecta, dar neaparat corelata si cu masuri de igienizare, intretinere si salubrizare a locurilor de depozitare a gunoaielor, altfel o sa ne trezim cu gunoiul direct pe strada sau in cosurile de gunoi stradale asa cum s-a mai intamplat. Oamenii nu pot fi obligati pe banii lor sa intre intr-un loc necivilizat.
Raspunde

Ciprian

Acum 1 an

Prea mult ne-am obișnuit că gunoiul e ceva moca, ceva de ce ne scăpăm așa pur și simplu. Nu, gunoiul pe care îl generăm costă! E dureros oricum să văd ce lipsă totală de preocupare e pentru a reduce cantitatea de gunoi produsă. Chiar e așa greu să-ți iei o plasă de acasă când mergi la cumpărături?
Raspunde

Sorin

Acum 1 an

Asa se imbogatesc uni din gunoiul altora, eu arunc jumatate de tomberon ei ma taxeaza tomberon plin, la groapa de gunoi ajunge jumatate de tomberon. Deci UNDE ESTE PLATESC CAT ARUNC?? sa inteleg ca sunt interese prin primarie pentru firma Soma?? Asa ne trebuie. Pe dincolo duc sticlete de plastic, doze aluminiu.... primesc bonuri valorice, la noi platim, chiar extra daca arunc mai mult plastic pe care firma soma il poate valorifica.
Raspunde

Pepe

Acum 1 an

Tanti astrid cu ce se ocupa?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus