Sâmbătă,
05.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

O mămică din Sibiu are nevoie de ajutorul comunității. Ar putea să moară

O mămică din Sibiu are nevoie de ajutorul comunității. Ar putea să moară

Carmen Arnăutu a aflat în urmă cu trei ani că suferă de cancer. A descoperit problema în timp ce alăpta cel de-al doilea copilaș, iar gândul că ar putea să-și lase în voia sorții micuții a făcut-o să lupte. A urmat un tratament în Germania, cancerul s-a diminuat și a continuat să se bucure de viață. Acum din păcate situația este mult mai gravă, iar soluția este foarte costisitoare.

Carmen a descoperit cancerul la sânul stâng în timp ce alăpta. În 2017 a făcut o investigație mai amplă la Cluj, care i-a confirmat temerile. După diagnostic a început o galvano-terapie în Germania, cancerul diminuându-se la jumătate.

În 2018, boala a stagnat. În tot acest timp, Carmen și-a găsit de lucru, s-a bucurat de copiii ei și totul a fost bine. Asta până când a început să se simtă rău din nou. Boala avansase.

„În februarie-martie 2019, boala a recidivat și s-a extins către plămâni și oase, venind cu dureri accentuate către solduri, umeri, plămâni. Avea momente când nu putea respira. Recent a făcut un Pet Scan (n.r. o analiză ce îi verifică fiecare celulă din corp) și s-a confirmat că s-a extins atât la șolduri, ambele brațe, umeri și chiar la plămâni și bronhii”, explică apropiații ei.
O soluție pentru Carmen există tot în Germania. Este vorba despre o procedură care lucrează la tot corpul, printr-un aparat asemănător unui cuptor. Se numește Hipertermie și practic îi ridică temperatura corpului la 45 de grade, omorând virusul. De asemenea, Carmen ar urma să treacă prin chimioterapie homeopată, care nu ar avea efecte secundare.

Toate acestea însă costă foarte mult, întrucât clinica cere un avans de 18.000 de Euro. Tratamentul va costa între 1.200 de Euro și 1.700 Euro pe zi, timp de două săptămâni, în funcție de cum va reacționa corpul.

Cei care doresc să vină în ajutorul tinerei mămici sunt rugați să transfere bani în contul de mai jos:

NICOLETA CIORAN, IBAN-ul contului în Euro RO44BTRLEURCRT00H0982201, Banca Transilvania

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 33463

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

25 comentarii

Sabina Vintila

Acum 5 ani

Chimioterapie homeopata? Terapie antivirala prin hipertermie in context de cancer metastatic - publicati articole pe teme medicale fara o lectura de specialitate prealabila? Multa sanatate pacientei dar articolul ridica foarte multe semne de intrebare...
Raspunde

Carstea Alina

Acum 5 ani

Nu ii un articol intr-o revista de specialitate. Nu sariti imediat sa judecati. Mai bine ati dona si lasati rautatea deoparte, e un strigat de ajutor, atat trebuie sa intelegeti, nu terapia si exprimarea lor!!
Raspunde

!!!

Acum 5 ani

Ce săriți asa,doamna Sabina are dreptate,trebuie sa verifici puțin datele problemei înainte de a dona,nu arunci asa cu bani și cu ochii închiși. E normal sa fie puse niște întrebări. Dacă nu se accepta întrebări și sa se faca dovala celor spuse cu acte medicale,înseamnă că e teapa.Avem tot dreptul sa cerem lămuriri ptr banii pe care vrem sa ii donam.
Raspunde

Carstea Alina

Acum 5 ani

Doamna, nu greselile medicale sunt esenta aici. Familia atat a inteles, nu au studii de specialitate. Important e ca au o speranta de vindecare in Germania cu ajutorul nostru al oamenilor de bine!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pe calea sperantei ...

Acum 5 ani

Daaa,hai sa ne impresionam si sa domam fara sa cracnim...Ce sa spun acum ar trebui sa ne dam si camasa de pe noi,asa la impulsul sentimentului,hmmm..?Nu domnule,verificati prima data informatiile,cereti detalii,daca se adeveresc,ok,daca nu,fiecare sa isi tina banii lui,ca se castiga cu greu! Speranta nu ne da de mancare,asa ca nici nu cheltuiti banii castigati cu greu pe iluzia sperantei.Fiti pragmatici,nu sentimentali.E plin de boschetari sentimentali in toata lumea,care odata au avut de toate,dar au fost sentimentali si i-au praduit fiecare cu povesti lacrimogene.Fiecare in viata sa intalneste macar o nenoroicire,daca nu stie sa gestioneze emotiile si banii, atunci va ramane calic!
Raspunde

rodean iulia

Acum 5 ani

La ce clinica(numele spitalului) se va trata? In ce oras?
Raspunde

Dr. B

Acum 5 ani

Buna ziua! Terapiile care nu au o dovada stiintifica, chiar daca sunt "atractive" ca prezentare, sunt mai mult apropiate de sarlatanie, decat de bune intentii. Pacat ca s-a ales aceasta cale "terapeutica", in locul celor consacrate si cu reale sanse de succes. Iar homeopatia, chiar daca INCA exista ca o competenta la care poate accede un medic ( prin formare speciala, in general foarte profitabila pentru indrumatorii de curs...), nu este dovedita stiintific. La fel si acupunctura ( desi e decontata inclusiv de casa de asigurari, o alta aberatie...), terapia florala si alte taieri sub limba, "ca sa iasa sangele rau, mercurul sau hepatita B", cum nu o data mi-am auzit unii pacienti creduli, din care o parte au realizat ca au fost inselati, insa prea tarziu ca sa mai poata fi ajutati... In cazul bolilor grave, cu potential letal sau invalidant, recomand pacientilor sa caute si o a doua opinie legata de boala, intr-un alt centru universitar, DE LA MEDICI IN ACTIVITATE SI COMPETENTI PENTRU PATOLOGIA (BOALA) RESPECTIVA, iar tratamentul trebuie urmat cu strictete. Sa avem grija de sanatate! In fiecare zi!
Raspunde

Cristina Freiburger

Acum 5 ani

Cu tot respectul domnule dr. B, dar daca dumneavoastra nu ati auzit de alte tratamente impotriva cancerului in afara de consacrata chimioterapie care stiti si dumneavoastra ca e un fel de ruleta ruseasca, asta nu inseamna ca nu exista si alte metode care functioneaza poate chiar mai bine si fara chinuri si urmari nocive. Nu sunt recunoscute pt. ca dumneavoastra si industria farmaceutica nu castiga la fel de mult ca de pe urma chimioterapiei. In afara de asta exista dovezi si anume zeci de mii de pacienti care s-au vindecat. Pacienta de care e vorba in articol este sora mea. A umblat pe la zeci de medici din astia consacrati si nici unul nu si-a dat seama ca are cancer. Au bagat antibiotice puternice in ea luni de zile facandu-i ficatul praf . Asa ca lasati-ma ... Iar daca dumneavoastra sunteti asa consacrat si transparent, de ce nu va scrieti numele sa stie toata lumea cu cine stam de vorba?
Raspunde

BARBU ALEXANDRA

Acum 5 ani

https://www.klinik-st-georg.de/en/ Aceasta este clinica unde va urma tratamentul; este o clinica oncologica cu o experienta de peste 30 de ani. Nu este nici o șarlatanie....ar fi bine sa va abtineti de la orice fel de acuze si pareri....familia deja trece prin clipe extrem de grele. Sanatate multa!!!!!
Raspunde

Bavaria

Acum 5 ani

Klinik St. Georg Rosenheimer Straße 6 – 8 83043 Bad Aibling
Raspunde

doctorita

Acum 5 ani

Dr. med. Nicoleta Pascu Assistenzärztin Dr. med. Nicoleta Pascu Dr. med. Nicoleta Pascu Curriculum Vitae AUSBILDUNG UND BERUFLICHE TÄTIGKEIT 2004-2010 Medizinstudium an der Lucian Blaga Universität Hochschule für Medizin „Victor Papilian“ in Sibiu (Hermannstadt)/Rumänien Promotion zur Dr. med. 2012-2013 Rotkreuzklinikum München: Assistenzärztin für Innere Medizin 2013-2016 Reha-Zentrum am Meer, Bad Zwischenahn: Assistenzärztin für Orthopädische Rheumatologie und Rehabilitation 2016 Reha-Zentrum Bad Salzuflen: Assistenzärztin für Orthopädische Rehabilitation 2016-dato Klinik St. Georg, Bad Aibling: Assistenzärztin
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 5 ani

Cine este Nicoleta Cioran?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dr B

Acum 5 ani

Clasificare medici: Assistenzärztin= rezident (deci medic cu competente limitate); Facharzt – medici specialist Oberarzt – medic primar Chefarzt – medic șef (de secție, de clinică) Stagiile ( curriculele) de rezidentiat in UE sunt de 5 ani pentru medicina Interna, Ortopedie , Reumatologie/ Medicina fizica si de reabilitare; in CV-ul prezentat vad fragmente de cate 1-3 ani pe cate o specializare... Multa sanatate si ajutor doamnei bolnave! Sa auzim de bine!
Raspunde

Cristina Freiburger

Acum 5 ani

Doamna doctor Nicoleta Pascu, prin postarea C.V.-ului a intentionat sa arate faptul ca lucreaza intr-o clinica oncologica ce foloseste alte metode decat cele clasice "consacrate". Nu a vrut sa demonstreze ca are mai multe cunostinte sau experienta in domeniu decat dv. ca medic primar sau specialist (daca intr-adevar sunteti un medic, ma cam indoiesc) . Asa ca traducerile pe care le-ati facut sunt redondante. Eu personal cunosc persoane care s-au tratat in acea clinica, cu succes, in situatia in care medicii din Romania nu le dadeau mai mult de 2 ani de trait. Asa ca nu este sarlatanerie cum o numiti dv. In schimb o verisoara a murit acum 2 ani la 42 de ani de la un cancer de san gr. 2 incipient. Si asta dupa 4 ani de chimioterapie , operatii si alte metode "consacrate" , nenumarate spagi date si chinuri groaznice care au adus-o la 35 de kilograme.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus