Aproximativ 100 de persoane, majoritatea în vârstă, au participat la evenimentul organizat pentru a marca cei 45 de ani care au trecut de la darea în folosință a Transfăgărășanului. Constructori, dar și militari care au muncit la ridicarea acestui drum și-au adus aminte de șantierul care a curmat vieți. Și nu s-au putut opri de la a face comparații cu anii necesari acum pentru implementarea unor noi proiecte de infrastructură.
Descris drept ”cel mai frumos drum din lume” de către foștii realizatori ai celebrei emisiuni Top Gear, Transfăgărășanul a împlinit 45 de ani de la darea în folosință. Pe 21 septembrie, la Piscu Negru (județul Argeș), a fost organizat un eveniment de celebrare a perioadei care a trecut de la inaugurarea celor 152 de kilometri ai drumului care începe din localitatea Bascov (jud. Argeș) și se termină în apropiere de Cârțișoara (jud Sibiu).
Eveniment de celebrare a celor 45 de ani. Sursa foto: CNAIR
”Am construit Transfăgărășanul în patru ani. Ce tehnologie? Aveam niște bascule, vai și-amar. Dar în patru ani a fost terminat drumul, pe aici, prin munte. Și acum, la șes, nu pot face nici măcar o autostradă”, a fost una din afirmațiile unuia din vechii constructori care au participat la eveniment.
Imagini din timpul construirii Transfăgărășanului
Transfăgărășanul în cifre Sursa: transfagarasan.info3.000.000 de tone de rocă dislocată 5.520 de tone de TNT utilizat 5 tuneluri, dintre care unul de 884 m lungime (aflat la 2042 de m altitudine) 833 de podețe 28 de viaducte 40 de oameni au murit în timpul lucrărilor de construire
Zeci de ani fără nicio reparație capitală
Lucrările la drumul care are indicativul DN 7C au început în decembrie 1969, având drept termen inițial de finalizare anul 1973. Termenul a fost prelungit cu un an din cauza condițiilor meteorologice, fiind inaugurat pe 20 septembrie 1974 de către Nicolae Ceaușescu, cel care conducea România în acea perioadă. Drumul a fost asfaltat după inaugurare, această procedură încheindu-se în 1978.De aproximativ zece ani, autoritățile centrale au demarat procedurile de reparații capitale a drumului inaugurat de 45 de ani. În urmă cu aproximativ cinci ani a și fost lansată o licitație în acest sens, dar birocrația a dus la anularea procedurii, iar o alta nu a mai fost organizată. ”Majoritatea para-avalanșelor sunt degradate în proporție mare, de peste 70%, de exemplu. Reparații și întrețineri punctuale sunt lucrările executate pentru acest drum. Vorbim de 45 de ani în care nu s-a făcut nicio lucrare majoră de investiții în acest drum”, arată drumarii sibieni consultați de Turnul Sfatului.
Gândit ințial ca un drum care să aibă exclusiv destinație militară, Transfăgărășanul a fost regândit drept drum public în 1971. În prezent, în zona înaltă, DN7C mai este deschis doar în perioada 30 iunie – 1 noiembrie și doar între orele 06:00 – 22.00. Din lipsa unei sistematizări a accesului și din cauza lipsei locurilor de parcare din zona golului alpin, drumul este extrem de aglomerat pe perioada sezonului cald.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Transfagarasan , Eveniment Tv , Turnul Sfatului , Piscu Negru , Dreptate Argeșean , Istorie Naturală , Nicolae Ceauşescu , Top Gear , aniversare , Pentru Sibiu
Vizualizari: 5388
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Consumator
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Bubi Seven
Acum 2 ore
Adina
Acum 3 ore
Sparrow