Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cel mai mare contract de drumuri din Sibiu a fost scos la licitație: 20 de mil. de euro

Traian Deleanu
6
drum-sosea-agnita-sighisoara-2-izpc

După opt ani de la modernizarea tronsonului cuprins între Sibiu și Agnita, autoritățile județene scot la licitație modernizarea și celuilalt tronson al DJ 106, cel cuprins între Agnita și Sighișoara.

Publicitate
Publicitate

Nu mai puțin de 92,08 milioane de lei, fără TVA, este valoarea estimată a contractului de reabilitare și modernizare a celor aproximativ 37 de km de drum județean care leagă Agnita de Sighișoara. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, accesate de Consiliul Județean Sibiu prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, iar procedura de atribuire publică a lucrării a fost publicată în cursul zilei de marți.

Publicitate

Drumul este localizat atât pe teritoriul județului Sibiu (aprox. 22 de km), cât și pe cel al județului Mureș. Traseul drumului de reabilitat străbate teritoriul administrativ al localităților Agnita, Iacobeni, Brădeni, Apold și Sighișoara, lungimea totală a drumului care urmează a fi reabilitat fiind de 37,3 km. ”Prin prezentul proiect se vor reabilita 36,879 km, iar restul de 0,4 km vor fi reabilitați din alte fonduri”.
Pe traseul aferent județului Sibiu vor fi consolidate două poduri, celelalte trei urmând a fi demolate și reconstruite. Pe teritoriul județului Mureș, caietul de sarcini prevede – la fel – consolidarea a două poduri și refacerea altor trei. Contractul tocmai scos la licitație este cel mai mare de reabilitare și modernizare a drumurilor, scos la licitație în județul Sibiu în ultimii zece ani.

Durata de construire este de 30 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, iar termenul de depunere a ofertelor de către constructorii interesați a fost fixat pe data de 18 noiembrie 2019.
Termenul de garanție al lucrării este de minim trei ani de la data semnării contractului, acest criteriu contând în proporție de 10% în desemnarea ofertei câștigătoare. Celelalte 90 de procente sunt reprezentate de prețul ofertat.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar ?
    ?

    pana si masina mea de spalat rufe are 5 ani garantie…nu inteleg cum un drum modernizat odata la 40 de ani pe 20 mil de euro poate avea doar 3 ani garantie….nu sunt suficienti pt a a iesii la ivieala evenutalele vicii de executie

    25
    0
    1. Avatar Fara
      Fara

      La calitatea proasta pe care o dau constructorii, la lipsa de interes in receptia lucrarilor de catre reprezentantii beneficiarilor, cine ar risca sa dea o garantie mai mare? Sunt situatii (mediatizate, de altfel) cand nici nu a fost deschis circulatiei drumul si …. trebuie reparat. Bataie de joc fata de banii publici.

      16
      0
  2. Avatar Iiiiiii
    Iiiiiii

    Termen de executie a lucrarii 30 luni , de la data in care se da ordin de incepere a lucrarii si termen de garantie 36 luni de la data semnarii contractului?Vedeti cum faceti, sa nu se termine garantia inaintea lucrarii.

    19
    0
  3. Avatar Nenorocire si de la Ocna la Sorostin
    Nenorocire si de la Ocna la Sorostin

    Poate cineva de la CJ merge si pe drumul de la Ocna Sibiului – Loamnes – Hasag – Sosostin. Este jale pe toata lungimea acestuia, in special pe tronsonul Hasag – Sorostin.

    9
    1
    1. Avatar Ironim
      Ironim

      A fost Cindrea destul pe acolo si n-a facut nimic.

      5
      0
  4. Avatar analugojana
    analugojana

    ce treaba avem cu jud mures? de ce nu se reabiliteaza agnita-medias? la noi in judet…. sau alte drumuri cu hartoape… sau alea figureaza modernizate dupa 26 ani de ministeriat pnl/pdl la transporturi????

    2
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate