Pista de biciclete care leagă Cisnădia de Sibiu, via Cartierul Arhitecților va fi inaugurată mâine, 11 octombrie, anunță reprezentații Primăriei Cisnădie.
Pista de biciclete, care are o lungime de 6,5 km, pornește din zona străzii Sibiului, din Cisnădie și continuă pe partea dreaptă a drumului către municipiul Sibiu, după podul peste Seviș.
”Amenajarea pistei pe strada Sibiului la dimensiuni generoase a fost un pic mai dificilă, dar imediat cum a permis spațiul, pista a fost amenajată la o lățime de cel puțin doi metri. Pe traseu au fost construite două podețe, iar traversarea Sevișului a fost realizată pe un podeț separat, ce a fost construit special pentru această pistă de biciclete,” declară Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie.
Podețul care traversează Sevișul este la o distanță de aproximativ zece metri față de podul utilizat în prezent pentru circulația autovehiculelor. Pista de biciclete continuă pe partea dreaptă a drumului, traversarea drumului județean realizându-se înainte de zona Cartierul Arhitecților. Traversarea a fost amenajată sub forma unui semafor acționat cu buton, care va fi precedat pe ambele sensuri de mers de limitatoare de viteză.
"Acest proiect a fost privit de mulți cu scepticism, dar iatã cã a fost realizat într-un timp scurt, iar acum pista pentru pietoni și bicicliști care leagã Sibiul de Cisnãdie va fi inauguratã. Ea va permite un acces ușor și sigur cãtre și dinspre orașul nostru pentru cei ce nu vor sã foloseascã mașina, și reprezintã o cale de acces importantã și pentru locuitorii din Cartierul Arhitecților", mai spune Huja.
Pista pentru bicicliști dintre Sibiu și Cisnãdie, proiect derulat în colaborare cu Consiliul Județean Sibiu va fi inaugurată vineri, 11 octombrie 2019, la ora 11.00 în prezența primarului orașului Cisnădie, Gheorghe Huja și a președintei Consiliului Județean, Daniela Cîmpean.
foto Primaria Cisnădie
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Consiliului Județean , Gheorghe Huja , Primăria Cisnădie , Cartierul Arhitecților , Daniela Cîmpean , Primăriei Cisnădie , Pentru Sibiu , pista biciclete
Vizualizari: 5615
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Forest Gump
Acum 2 ore
Kukuruku
Acum 2 ore
Alzara 1918
Acum 2 ore
Inimaginabil și totuși creativ
Acum 2 ore
Pol-Pot