Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului Sibiu organizează „Gala Sportivă a Persoanelor cu Dizabilități” la Sala Transilvania. În cadrul celui mai important eveniment sportiv adresat persoanelor cu dizabilități din Sibiu vor participa 170 de persoane. La finalul competiției câștigătorii vor primi tricouri, diplome și cupe.
„Gala Sportivă a Persoanelor cu Dizabilități” va avea loc joi, 24 octombrie, începând cu ora 9:00 la Sala Transilvania, fiind cel mai important eveniment adresat persoanelor cu dizabilități. La cea de-a șasea ediție, concurenții vor participa la diverse probe sportive, precum aruncarea mingii la coș, gimnastică, bocce. La finalul competiției va fi organizată o festivitate de premiere, iar câștigătorii competiției primesc tricouri, diplome și cupe. Anul acesta vor participa aproximativ 170 de beneficiari ai centrelor din structura și subordinea DGASPC cu vârste cuprinse între opt și 75 de ani. Alături de ei vor fi 40 de studenți voluntari ai Facultății de Științe din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și voluntari de la Crucea Roșie Sibiu.
O simplă aruncare cu mingea la coș sau câteva exerciții de gimnastică par un lucru banal. Pentru persoanele cu dizabilități simple exerciții se transformă în adevărate competiții de sport care transmit emoții, dar și adevărate exemple de forță, tenacitate și determinare - o sinteză a tot ceea ce trebuie să ne învețe sportul înainte de a fi o competiție sportivă în care se măsoară abilitățile personale din diferite discipline.
Evenimentul vizează dezvoltarea spiritului sportiv în viața beneficiarilor de servicii sociale, fiind proiectul de suflet al directorului general, Laura Camelia Vîlsan, inițiat în scopul promovării unei imagini pozitive a persoanelor cu dizabilități, cât și pentru combaterea percepțiilor stereotipice cu privire la acestea.
„Acest eveniment, aflat la a VI-a ediție, este așteptat cu nerăbdare, în fiecare an, de către persoanele cu dizabilități instituționalizate, dar și de cele aflate în familie și care beneficiază de serviciile Centrelor de zi partenere. Deviza evenimentului «Demnitate prin abilitate», unește suflete și creează punți între beneficiarii noștri, voluntari și public. Bucuria și distracția sunt ingredientele unei atmosfere reușite, iar eforturile pe care le fac persoanele cu dizabilități la probele sportive vor fi răsplătite cu aplauze, tricouri și premii", a declarat directorul, Laura Camelia Vîlsan.Pentru crearea unui ambient plăcut, în completarea competiției solistul de muzică populară, Robert Târnăveanu, un grup de beneficiari dansatori din cadrul CITO Mediaș și elevii de la Școala Populara de Arte si Meserii „Ilie Micu” Sibiu, coordonați de către profesor, Izabela Tomiță vor susține câteva momente de dansuri și obiceiuri ardelenești. De asemenea, echipa de baschet Diakoniewerk va încânta publicul cu o demonstrație sportivă. Evenimentul este prezentat de Nicolle Stănese.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu este o instituție publică subordonată și finanțată de către Consiliul Județean Sibiu. Acest eveniment este organizat în parteneriat cu Motivation România, Centrul Regional Sibiu, înființat în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități din România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Nicolle Stanese , Crucea Roșie Sibiu , Sala Transilvania , Ilie Micu , Consiliul Judetean Sibiu , Robert Tarnaveanu , Ministrul Transporturilor , Asistenţă Socială , Lucian Blaga , Școala Populară , Direcția Generală , Protecția Copilului Sibiu , Fundația Motivation România , Gala Sportivă , Laura Camelia Vîlsan , Izabela Tomiţă Popescu , Centrul Regional Sibiu , Secțiunea Competiție , Viorica Petrovici Miscarea
Vizualizari: 830
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Ron
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Măta
Acum 8 ore
Pol-Pot
Acum 9 ore
Marcel Livezeanu