Interviu cu sibianul Mihai Curtean, scriitor şi realizator de filme: „Pentru mine, filmul este o pictură în mişcare”

Mihai Curtean este scriitor și realizator de filme, dar a activat în mai multe domenii ale artei. În 2019 a realizat filmul „Dreamachine”, care a câștigat numeroase premii și a câştigat anul acesta Premiul de Excelenţă la Festivalul de film Global Shorts de la Los Angeles.

Sibianul Mihai Curtean a activat în mai multe domenii ale artei, fiind poet, prozator, realizator de filme, artist vizual, muzician, licențiat în jurnalism. A fost editorialist la mai multe ziare, redactor-şef de editură, a înfiinţat şi condus cenacluri literare, a lucrat ca designer grafic şi ca bibliotecar şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România. După ce a publicat cinci cărţi, s-a apucat să facă filme. Din 2009 până acum a făcut 16 scurtmetraje, iar cel mai nou dintre ele, „Dreamachine”. Filmul a reușit să atragă atenția criticilor și a câştigat anul acesta Premiul de Excelenţă la Festivalul de film Global Shorts de la Los Angeles, a câştigat premiul pentru Cel mai bun montaj şi a fost nominalizat pentru Cel mai bun film experimental la Festivalul de Film Close:Up Reykjavík, iar în septembrie a fost selecţionat în competiţia oficială la Festivalul Internaţional de Film de Scurt Metraj Moscow Shorts. Pe lângă regie şi scenariul original, Mihai Curtean semnează imaginea şi montajul sub pseudonim, muzica originală, sunetul şi efectele vizuale ale filmului.

„Dreamachine” este o dramă de mister, un film de artă cu influenţe din cinema-ul experimental, care conferă o perspectivă feminină legendei doctorului Faust, redată prin conflictul psihologic al unei femei moderne în căutarea cunoașterii de sine. O tânără absolventă de psihologie din România anilor ’90, cu aspiraţii intelectuale înalte, cu traume şi probleme de integrare socială este părăsită de iubitul ei, în timp ce lucrează la un studiu despre alchimie, vise şi halucinaţii. Despărţirea îi provoacă un şoc, pe care încearcă să-l ascundă şi să se concentreze pe munca de cercetare. Pe măsură ce studiază tot mai intens psihologia analitică şi neuroştiinţele moderne, încercând să-şi păstreze echilibrul psihic, lucrurile pe care le descoperă încep să-i afecteze încet-încet viaţa de zi cu zi. Mintea ei este teritoriul în care dorinţele, aspiraţiile intelectuale, trecutul şi imaginaţia ei se confruntă. Pe lângă complexitatea poveștii, filmul este atent construit, regizorul fiind atent la fiecare cadru în parte. Astfel, se conturează un film cu o imagine plăcută în totalitate, care de cele mai multe ori conferă impresia unei picturi.

Reporterul Turnul Sfatului a discutat cu Mihai Curtean pentru a înțelege mai multe despre noul film, proiecte viitoare, dar și despre proza și poezia lui.

Aveți un CV foarte complex. Cred că sunteți un exemplu pentru tinerii din ziua de azi. Cum ați reușit să le faceți pe toate?

Mihai Curtean: Pur şi simplu aşa sunt eu făcut. Dintotdeauna am fost interesat de lucruri foarte diferite, de la ştiinţă la filozofie, literatură, artă, film, şi am simţit nevoia să mă exprim pe mai multe canale. Nu a fost niciodată o alegere conştientă. Uneori poate să fie un dezavantaj să te împarţi în mai multe activităţi deodată. Cred că e ceva ce moştenesc de la tatăl meu, care se ocupa mai demult cu lucruri foarte diverse, de la electronică până la caligrafie în tuş.

Înainte să faceți filme, ați scris poezie mult timp. Cum ați descoperit poezia?

Mihai Curtean: Prima poezie pe care am scris-o e una dintre amintirile mele foarte vii. Aveam cam 10 ani şi eram singur acasă. Am tăiat în două un caiet, pentru că am vrut să-mi fac un carneţel, pe care să-l pot purta în buzunar. În carneţel am început să scriu o poezie, eram conştient că scriu o poezie, dar n-aş putea să spun acum de ce am făcut-o. Cred că dintotdeauna am avut firea unui om care se poate interioriza foarte uşor. Am scris ceva sub influenţa unor basme şi a versurilor albe ale lui Nichita, pe care, cred, le auzisem la televizor. Mai am şi acum prima poezie. Pe urmă am întrerupt şi reluat scrisul de mai multe ori. La 15 ani am început să merg la cenacluri şi am primit primele îndrumări literare de la poetul Ion Mircea, pe atunci redactor-şef al revistei Transilvania. Mai târziu am înfiinţat şi eu cenacluri literare, cercuri de studiu, am publicat în reviste şi am luat câteva premii. Câştigarea unui concurs naţional de poezie s-a soldat cu publicarea volumului meu de debut, la 24 de ani. De-a lungul anilor am mai publicat încă trei volume de versuri.

După cele patru cărţi de poezie, ați publicat o nuvelă, „Flux”. Cum a fost trecerea la proză?

Mihai Curtean: A fost o schimbare doar în ceea ce priveşte publicarea. Dintotdeauna am scris poezie şi proză în paralel. Am mai scris şi publicat şi teatru în studenţie, şi câteva eseuri, care au fost apreciate şi chiar premiate. Cam tot la 10 ani, când am scris prima poezie, am scris şi proză scurtă. Ni se cerea la şcoală să facem compuneri şi câteodată le dezvoltam, se întindeau pe multe pagini, aveau personaje, dialog, dramă, conflicte. Le mai am şi acum. Pe urmă am încercat să scriu un roman în liceu, dar a ieşit dezlânat. Am încercat şi în facultate să scriu alt roman, l-am bătut la o maşină de scris, cu indigo, ca să am două exemplare. Le-am dat pe ambele şi oamenii respectivi le-au pierdut, aşa că nu-l mai am. Nu contează prea mult. Era dezlânat şi el. A supravieţuit doar un fragment, care a fost publicat într-o antologie studenţească. Pe urmă am avut încă două încercări, dar nu le-am finalizat. Cred că pentru un roman bun e nevoie de mai multă maturitate şi echilibru decât am avut până acum. Am mai scris proză scurtă, nuvele, dar nu am publicat nimic serios, în afară de „Flux”, care nici nu e chiar proză, pentru că am încercat să combin genurile liric, epic şi dramatic, după cum făcea poetul Iustin Panţa, unul dintre scriitorii care mi-au influenţat stilul. Cred că stilul meu, chiar şi în poezie, chiar şi în proză sau eseu, are ceva din teatru. Am fost apreciat, printre alţii, de Marian Popescu, Horia Gârbea şi Alina Nelega, care sunt specialişti în teatru şi dramaturgie. Probabil pentru că sunt un adept al oralităţii transferate în scris.

Cum ați ajuns să faceți film?

Mihai Curtean: Pentru mine, începutul e arta plastică. Cred că asta e şi baza filmului. M-am ocupat de mic copil cu pictura. S-a întâmplat ceva inexplicabil cu mine pe la şase ani, când stilul desenelor copilăreşti, mâzgălite, cum fac toţi copiii, mi s-a transformat brusc într-un stil cât se poate de realist. Dacă vedeam o imagine, puteam să o reproduc pe hârtie aproape exact. Puteam să reproduc unele imagini şi din memorie, cum s-a întâmplat odată, la grădiniţă, când am desenat stema comunistă a României, cu spicele de grâu şi toate detaliile. Toţi au fost şocaţi, inclusiv educatoarea, care a înrămat-o şi a pus-o pe peretele unui coridor. Am fost foarte mândru de asta atunci. Era ceva inocent din partea mea, nu avea cum să fie ceva ideologic. Peste câţiva ani a venit Revoluţia. Aveam un vecin pictor şi sculptor, Corneliu Deneşanu, fost deţinut politic în regimul comunist. Uşa apartamentului lui era din lemn masiv, sculptată de el. Era ceva fascinant pentru mine. Pe atunci, imediat după Revoluţie, în 1990, exista atelierul Uzinelor „Independenţa” Sibiu, în Turnului Pulberăriei, un turn gros, medieval. Acolo lucrau mai mulţi pictori şi sculptori ai oraşului, care se bucurau de libertatea proaspăt câştigată şi făceau comenzi private şi lucrări artistice de orice fel. Am început să merg şi eu acolo, ca să iau lecţii de pictură în ulei de la pictorul Deneşanu. Pictam tablouri în podul circular al turnului, care mi se părea incredibil de înalt. Părinţii mei însă nu au vrut să mă dea la Arte, deşi amândoi au talent la desen. Au preferat să-mi asigure o bună educaţie generalistă, aşa că am făcut Liceul „Gheorghe Lazăr”, la profilul Matematică-fizică bilingv engleză. Pe urmă Jurnalistica, tot la Sibiu, unde m-am specializat în televiziune şi unde s-au suprapus, probabil, în capul meu pictura şi imaginile filmate. Pentru mine, filmul este o pictură în mişcare. Nu pot să-l văd altfel. Cred că a avut o influenţă şi faptul că părinţii şi câteodată un unchi mă duceau să văd filme la cinema. Pentru un copil mic, un film văzut într-o sală de cinema e ceva magic. Dar m-am concentrat mult timp pe literatură. Am început să experimentez cu filmul destul de târziu, abia pe la 28 de ani, şi într-un ritm foarte lent.

Cum ați făcut primele scurtmetraje?

Mihai Curtean: Au fost nişte studii audiovizuale extrem de scurte, experimentale, abstracte, simbolice. Pur şi simplu am filmat cu un aparat foto împrumutat de la cineva sau am luat imagini fără drepturi de autor şi imagini medicale, le-am prelucrat şi m-am jucat cu efectele vizuale şi sonore, ca să redau diverse stări interioare. Am fost influenţat atunci de experimentaliştii europeni ai avangardei timpurii ca Duchamp, Hans Richter sau Fernand Léger. Când am vrut să mă apuc mai serios de film, mi-am cumpărat o cameră de la un magazin din mall. O cameră de filmat simplă, pentru că nu tehnica e cea mai importantă, ci creativitatea. Am făcut performance-ul „Flux”, după nuvela mea, la care am colaborat cu actriţa Anca Cipariu, de la Teatrul „Radu Stanca”, pe care l-am filmat şi l-am făcut scurtmetraj. Apoi „Pilotul”, un scurtmetraj după poeme S. F. din cartea poetului Ovio Olaru, miniserialul „Poetry Is Not Dead”, în care cinci scriitori români interpretează fragmentele lor preferate din opera lui Mihai Eminescu, într-un proiect al Cenaclului literar „Zona Nouă” din Sibiu, şi apoi „Dreamachine”, despre care cred că vrei să vorbim.

„Dreamachine” este un film foarte poetic din punctul meu de vedere. Ați avut această intenţie de la bun început?

Mihai Curtean: Da. Poate fi văzut ca un poem vizual, dar mai mult a doua jumătate. La început cred că e destul de realist. Mă rog, nu realist în mod extrem, nu e făcut sau filmat în stil documentar. Ce vreau să fac în film este ceea ce numesc eu realism simbolic, aşa cum am încercat în poezie. Am ajuns la concluzia că toate capodoperele, indiferent de arta căreia îi aparţin, sunt făcute într-un stil care poate fi numit realism simbolic. Când, de exemplu, într-un film de Ingmar Bergman, unul dintre regizorii mei preferaţi, protagoniştii se ceartă tot mai intens, pe măsură ce în locul în care trăiesc apar tot mai multe animale omorâte de cineva, asta nu e ceva realist şi atât. Animalele moarte sunt un simbol pentru ceea ce simt personajele, pentru ameninţare, disoluţie, dezintegrarea vieţii şi a relaţiilor interumane. Totul e făcut în cheie realistă, nu e nimic fantastic, şi totuşi e mai mult decât realism acolo. Faptul că Leonardo, lucrând la chipul Giocondei de-a lungul anilor, probabil l-a transformat tot mai mult în chipul iubitului său, rezultând un chip androginic e mai mult decât realism. Faptul că Michelangelo probabil l-a încadrat pe Dumnezeu, pe plafonul Capelei Sixtine, în forma unui creier uman e mai mult decât realism. În oculusul din arhitectura Pantheonului, prin care intră lumina, sau în rozeta unei catedrale gotice e mai mult decât realism. În craniul lui Yorick contemplat de Hamlet, la fel, e mai mult decât realism. E un realism în care sunt camuflate simboluri, nu neapărat transcendente sau religioase, ci în primul rând simboluri care transmit idei şi emoţii. Şi atunci, faptul că un film poate fi numit poetic ţine de simbolurile din el. „Dreamachine” ajunge în fantastic pentru că e vorba acolo şi despre vise sau halucinaţii şi am vrut să experimentez în unele scene, aşa că simbolurile nu sunt foarte camuflate. Dar idealul meu estetic în film este atingerea unei subtilităţi cât mai mari şi a unui echilibru perfect între idee şi emoţie, pe care să le transmit prin realism simbolic.

Cum a decurs producţia filmului?

Mihai Curtean: În general, a decurs bine, ne-am ţinut de programul de filmare stabilit şi am filmat aproximativ două săptămâni. Nu se realiza însă nimic fără efortul producătorului Alexandru Şomandră, de a cărui susţinere financiară, logistică şi morală am avut parte, iar actorii s-au comportat foarte profesionist. Fără talentul şi profesionalismul actorilor Alexandra Spătărelu şi Alexandru Curta, care joacă în rolurile principale, nu reuşeam să facem filmul „Dreamachine”. Şi ceilalţi s-au comportat exemplar, Cosmin Popescu, Odin Şomandră şi Oana Marin, care ne-a „împrumutat” vocea ei foarte bună. Nu reuşeam nici fără Primăria Sibiu, care ne-a autorizat filmarea în spaţiile publice, nici fără Poliţia Locală, cu ajutorul căreia am eliberat de maşini Strada Cetăţii. Aparatura a fost, în mare parte, împrumutată. Am filmat cu o cameră semiprofesionistă, bună pentru condiţii de lumină puţină, care are un profil de culoare desaturat şi cu contrast scăzut, ca să capteze o scară mai mare a luminozităţii şi să ne apropiem prin asta de camerele profesioniste de film.

Mi se pare o distopie utopică din cauza culorilor pale în contrast cu roşul puternic. V-au inspirat filmele lui Wes Anderson? Care au fost influenţele?

Mihai Curtean: Pentru imagine, culori şi materiale m-am inspirat, în primul rând, din picturile Renaşterii, apoi din unele filme ale lui Kieślowski, un alt regizor pe care îl admir foarte mult, şi din unele filme ale lui Jean-Pierre Jeunet, din care îmi place doar imaginea.

Are o perfecţiune aparte a detaliilor de tip fundal, pielea personajelor, hainele etc. Toate dau impresia unei animaţii foarte aproape de realitate. Primul cadru pare chiar o pictură în sine. Acesta a fost modul în care ați imaginat totul de la bun început sau toate aceste detalii au venit pe parcurs?

Mihai Curtean: Eu aşa văd filmul, ca o pictură în mişcare. Niciodată nu l-am văzut ca o fotografie în mişcare. Cred că filmul trebuie să împrumute din pictură şi chiar o face, de multe ori. Difuzia luminii pentru a obţine umbre în degradeuri foarte fine vine din sfumato, tehnica lui Leonardo, şi e folosită pe scară largă în film astăzi. Genul de compoziţie în care personajul e încadrat de fereastra din spatele lui vine tot de la Leonardo. Sunt convins că dacă ar fi trăit astăzi, Leonardo şi Shakespeare ar fi făcut filme. E o artă complexă, în care intervin aproape toate celelalte arte. Tot ce intră în cadru contează şi trebuie gândite de la început cât mai multe detalii, chiar dacă uneori trebuie să te adaptezi la faţa locului. Eu am scris în scenariu majoritatea detaliilor sau mi le-am imaginat înainte de-a începe filmările. Costumele, decorurile, obiectele, culorile, luminile, toate au fost stabilite dinainte şi sistematizate în ceea ce se cheamă „breakdown sheet”. Pentru culori am folosit o schemă proprie, dublu-complementară, cu verde şi roşu, mov şi galben. Culorile şi texturile materialelor sunt foarte importante pentru mine, iar tablourile Renaşterii sunt o sursă bună de inspiraţie în sensul ăsta. Au fost importante şi culorile băuturilor pe care le beau personajele, pe care a trebuit să le redăm exact. În loc de vin roşu am folosit compot de vişine făcut de mama mea, iar în loc de whiskey am făcut ceai de mentă puţin mai concentrat şi cred că a mers. Pe pielea personajelor am vrut neapărat să se vadă lumină caldă şi difuză, care să fie în contrapunct cu atmosfera mai bizară din unele scene. Am vrut să sugerez o stare familiară şi ciudată în acelaşi timp. Am vrut să fie întunecat şi intim, aşa că am folosit exclusiv luminile aşa-numite practice, veiozele şi lampadarele care se văd în cadru. Sunt şi în afara cadrului lumini în unele scene, dar puţine.

Ce au însemnat premiile, nominalizările şi selecţionările la festivalurile de film, pentru dvs.?

Mihai Curtean: Nu pot decât să mă bucure, pentru că sunt o recunoaştere a calităţii. Cu atât mai mult cu cât filmul e destul de lung pentru un scurtmetraj, se apropie de 30 de minute, iar festivalurile selecţionează mai degrabă filme scurte. În locul filmului meu pot să pună două sau trei alte filme, iar cu cât au mai mulţi participanţi, cu atât creşte cota şi popularitatea festivalului. Nu e nici neorealist, ceea ce este acum pe val în toată lumea. Aşa că premiile sau chiar simpla selecţionare înseamnă pentru mine cu atât mai mult. E bine să vezi că montajul muzical cu care te-ai jucat în unele scene place unui juriu făcut din realizatori de film cu experienţă.

 

Ce înseamnă Premiul de Excelenţă de la Los Angeles şi selecţionarea la Moscova?

Mihai Curtean.: Mă bucur că filmul a plăcut unor profesionişti. Nu mă aşteptam să ia premiu la un festival american în care au fost premiate, de-a lungul timpului, filme câştigătoare la Globurile de Aur, la Cannes sau la Premiile BAFTA. E meritul întregii echipe. Iar Moscova înseamnă o lungă şi valoroasă tradiţie în film, este locul în care s-au dezvoltat doi dintre regizorii pe care îi apreciez foarte mult, Tarkovski şi Eisenstein, aşa că selecţionarea la Moscow Shorts îmi dă o satisfacţie aparte.

Cât de mult vă inspiră Sibiul?

Mihai Curtean: Mă simt foarte legat de Sibiu. Îmi plac foarte mult străzile, clădirile vechi şi istoria oraşului. M-am născut aici şi am crescut aici. Aş putea spune că am crescut cu festivalurile Sibiului, Festivalul de Teatru, Festivalul de Jazz şi Festivalul Astra Film, pentru că ele sunt cele care m-au marcat. La fel cum au făcut-o concertele Filarmonicii şi Biblioteca Astra, cu tot ce înseamnă ea, care m-a marcat încă din copilărie şi unde am ajuns mai târziu chiar să lucrez câţiva ani.

Lucrați la vreun film nou?

Mihai Curtean: Da. La un film de lung metraj, după un scenariu făcut din una dintre încercările mele de roman. Poate chiar îl voi adapta şi ca roman până la urmă. Se va numi „Pentru că nu eşti nici rece, nici fierbinte”.

Despre ce va fi noul film?

Mihai Curtean: Despre inocenţă.

Ce actori vă plac? Cu cine vă doriți să colaborați?

Mihai Curtean: Pe lângă cei cu care am lucrat deja şi cu care aş vrea să mai lucrez, mai sunt câţiva oameni în Sibiu pe care îi admir, îi urmăresc de ani buni şi cu care ar fi ideal să colaborez. Dintre actori, îmi plac foarte mult Mariana Mihu-Plier, Ofelia Popii, Marius Turdeanu şi Veronica Arizancu. Dar mai sunt şi alţii pe care îi admir, inclusiv studenţi, printre care sunt destui talentaţi.

Când vom putea să vedem filmul „Dreamachine”?

Mihai Curtean: În curând. În iarna asta sau chiar mai devreme.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).