Un nou șantier se anunță în Sibiu, care va transforma o zonă industrială în una centrală, unde se vor putea construi locuințe, birouri, spații comerciale etc. Terenul este privat, iar după reconfigurare, proprietarul va trebui să cedeze o parte din el municipalității pentru diferite lucrări: pentru amenajare de spații verzi, drumuri sau lucrări edilitare.
Terenul se află pe strada Coralului Fără Număr, în apropiere de Calea Șurii Mici și strada Frigoriferului. Acesta are o suprafață totală de 38.700 de mp. Proiectul prin care se propune transformarea zonei în una centrală, pentru construcții de locuințe, va fi supusă votului în ședința din 30 octombrie a Consiliului local Sibiu, în care este vorba despre aprobarea documentației de urbanism planul urbanistic zonal de restructurare a zonei. Potrivit referatului de aprobare, pe strada Coralului se intenționează realizarea unui ansamblu urban cu funcțiune mixtă: clădiri rezidențiale colective, spații pentru birouri/administrație, spații comerciale și spații pentru servicii. Parcela pe care urmează să se construiască trebuie reglementată, astfel că documentația de plan urbanistic zonal conține o serie de cerințe pentru dezvoltator.
Printre etapele obligatorii impuse de municipalitate se numără, printre altele cedarea unor porțiuni de terenuri către municipalitate pentru diferite lucrări: două parcele în suprafață totală de 4.200 de mp în vederea conformării tramei stradale majore la reglementările stabilite în PUG; amenajarea unui drum de către investitori pe cheltuiala acestora și cedarea unei suprafețe de 2.450 mp în vederea asigurării circulațiilor rutiere conform necesităților din PUZ; amenajarea și cedarea unei suprafețe de 2.680 mp teren pentru spațiu verde public etc.
De asemenea, prin proiectul de hotărâre se stabilesc principalii indicatori urbanistici. Astfel, regimul de construire maxim admis va fi de 29 de metri, adică subsol, parter, 6 etaje și etaj retras.
„În cazul în care se dorește o soluție de proiectare unitară, construcțiile de pe două parcele învecinate se vor alipi pe limitele laterale pe o lungime de maxim 20 m. În această situație, construcțiile vor putea fi alipite doar la nivelul parterului, în timp ce etajele se vor retrage cu jumătate din înălțimea maxim admisă, măsurată la coama acoperișului sau la nivelul ultimului etaj retras, în punctul cel mai înalt”, se menționează în textul documentului.
Documentația pentru noua zonă de dezvoltare a Sibiului mai prevede ca accesul auto și cel pietonal să se facă dinspre latura de nord și cea de vest din strada Coralului cu ampriză de 17 m, dintre latura de est din drumul propus prin PUG aprobat în 2011 cu ampriză de 17 m și din drumul de incintă propus prin PUZ cu ampriză de 12 m. autorizarea execuției construcțiilor va fi permisă numai dacă există posibilități de acces la drumurile publice, directe sau prin servitute, conform destinației construcției. Pentru toate categoriile de construcții și amenajări se vor asigura accese pentru intervenții în caz de incendiu, dimensionate conform normelor, se mai menționează în documentația urbanistică.
Prin acest proiect se mai promite realizarea de piste de bicicliști cu sens dublu și că numărul locurilor de parcare va fi suficient: „autorizarea executării construcțiilor care, prin destinație, necesită spații de parcare se emite numai dacă se asigură realizarea acestora în interiorul parcelei pentru care se solicită autorizația”.
În ceea ce privește spațiile publice, spațiile verzi, scuaruri, alei etc., acestora vor trebui să li se asigure o proporție între 5-50% din suprafețele fiecărei funcțiuni oferite de dezvoltatori. Spre exemplu, în cazul construcțiilor cu funcțiuni comerciale, suprafața trebuie să fie de 15% din suprafața parcelei, în cazul construcțiilor cu funcțiuni financiar-bancare – 10%, în cazul clădirilor cu funcțiuni de cult – 50%, în cazul clădirilor sau serviciilor de cultură – 20% din suprafața parcelei, iar în cazul creșelor – o suprafață de 10-15 mp/copil.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
-
Acolo e o alta localitate…si acum gata nu mai construim nimic ca Arhitectilor, apropo, ne spune ceva!
Mereu comentatori, mereu gica-contra la absolut orice.
Usor de comentat de pe margine sau din trafic, mai ales ca pt. multi masina a devenit un apendice vital!
Daca merg unii pe jos sa le mai scada burdahanele alea shaormiste, are ceva? Toti mega limuzine, suv-uri, etc dar mereu ne plangem de trafic. Oare cine face traficul?-
Vin ploile, zapezile si frigul. As vrea sa te vad in aceste conditii meteo descurcandu-te sa parcurgi minim 5km prin oras folosind doar talpa/bicicleta/autobuzul. Vorbiti fara sa ganditi.
Problema cea mai mare a acestui oras nu este „traficul”. Traficul ala de care zici este EFECTUL unei „dezvoltari” fara cap a orasului. Avem cai de acces foarte putine si si alea inguste. Nu avem tramvai/metrou sau sosele largi care sa permita autobuzelor sa ajunga oriunde in oras. Deci cu drumurile putine si inguste pe care le-au lasat urbanistii astia destupati nu vei avea decat ceea ce ai acum in Sibiu, sau mai rau pe masura ce trece vremea.
Sunteti complet ilogici, urlati la oamenii de pe strada si nu reusiti sa intelegeti de ce strada a devenit atat de nefolositoare. Nu vedeti haosul generat de niste decizii urbanistice CATASTROFALE. Am fost prin orase europene si peste tot am gasit retele de transport in comun bine puse la punct, chiar si metrou in orase nu foarte mari, dar am gasit si acces auto pana in buricul targului si o multime de parcari subterane in zone ultra-centrale (chiar si langa o mega catedrala). Deci se pot face unele chestii foarte faine daca nu lasi dezvoltarea oraselor pe mainile unor spagari -
Tu ai idee cat de mult faci pe jos pana in Sibiu? Crezi ca mersul cu masina e o mare placere? E o necesitate nu un moft. Si tu esti unul care comenteaza de pe margine, sau, daca locuiesti in Arhitectilor atunci n-ai ajuns niciodata pana in capatul cartierului dinspre Cisnadie. Probabil locuiesti in primele blocuri si ti-e usor sa te plimbi pana la statia de autobuz.
-
Singurii vinovati de ceea ce se intampla in Cartierul Arhitectilor sunt primarul orasului Cisnadie si serviciul arhitect sef care nu au respectat documentatiile de urbanism aprobate conform legii. Cartierul a fost reglementat prin PUZ, zona rezidentiala cu locuinte individuale P+1,P+2 –NU BLOCURI, scoala, gradinita,locuri de joaca pentru copii, spatii comerciale si alte obiective de utilitate publica. Daca se respecta PUZ nu s-ar fi ajuns in aceasta situatie. Copiii de gradinita si scoala , cum pot ajunge in Cisnadie ( 7km) sau in Sibiu 3-4Km pe jos,prin ceata, prin ploaie,vant, ger, ninsoare?Deplasarea cu masina, este un stres zilnic , avand in vedere cele 45-50 minute in care se parcurg 2 Km si trezirea copiilor pentru a nu intarzia la gradinita sau la scoala.In ciuda numelui,in ciuda impozitelor foarte mari, acest cartier este de fapt o zona defavorizata.Locuitorii sunt victime ale primariei Cisnadie si a inactiunii celorlalte institutii ale statului care au inchis ochii la toate abuzurile savarsite, desi au fost si sesizate.
Primarul orasului Cisnadie ignora problemele locuitorilor din acest cartier. Asa se si explica absenta de la dezbaterea initiata de Consiliul Judetean Sibiu, pentru decongestionarea traficului din zona si introducerea transportului in comun.
-
-
-
-
Da,se repeta Greșelile din CL. Cisnădiei dar aici va apărea și un spital de urgentă și apoi cred ca și un hipermarket… singurul avantaj este ca se mai pot amenaja străzi care sa facă legătura între zona Hornbach, Lacul Binder, zona actuala propusă spre dezvoltare și sos. Albă Iulia cu legătura pe lângă Brandl și Hotel Ana AirPort!!! Un fel de minicentura vest in marginea orasului care se poate crea acum și nu după ce apar sute de imobile sau magazine!!!
-
Domnilor din primarie intai ganditi infrastructura si apoi apucati-va de construit. Ce vreti sa patiti ca la Moll sa ne chemati cum sa facem circulatia. Asa ceva nu am mai auzit si intalnit. Se vede nivelul slab al pregatirii celor din primarie. Ce veti face cu circulatia de pe noul pod ingust , spitalul de pe drumul hotilor, zona industriala?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Votant aur? Protestează față de corporații, își ia țara înapoi? :))
Nu este recomandat să luați fetița de 3,5 ani deoarece spitalul de urgențe ginecologice nu este un mediu sigur sau…
Treceti va rog bazinul langa spitalul 3D „facut” deja de ani buni. Mizerabila conducere ba! Tot orasul e varza, gropi…
Complicațiile, urgențele în timpul sarcinii nu sunt joacă iar copiii nu trebuie expuși la stres, frică, durere, nosocomiale, secreții, sânge.…
Teatru fara sala de spectacole.Hala industriala nu este sala de teatru.Bani sifonati en gros.














Lasă un răspuns