Patru sibience au primit distincții pentru activitatea deosebită pe care o au zi de zi în carierele lor, alături de alte femei, la fel de perseverente și talentate, din întreaga țară. Fiecare dintre acestea, spun organizatorii evenimentului care a avut loc la Sala Thalia, merită din plin să fie omagiate, pentru că aduc plusvaloare și o schimbare în România.
Organizația Femeilor Liberale România și PNL Sibiu au celebrat astăzi la Sibiu unele dintre cele mai de succes doamne ale țării noastre, printre care s-au numărat și patru sibience. Este vorba despre Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu, care a primit o distincție specială pentru activitatea din postura de edil, doctorul Livia Ognean, șefa secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru că prin salvarea micuților născuți prematur „ajută să fim mai mulți români” și le dă speranță părinților, Daniela Florentina Ileșan, profesoară de fizică la Colegiul Național „Octavian Goga”, pentru rezultatele deosebite pe care le-a avut cu elevii săi, calificându-se în faza finală a Olimpiadei Geniilor de la New York și, nu în ultimul rând, Daniela Cîmpean, pentru activitatea avută în postura de președintă a Consiliului Județean Sibiu.
O distincție simbolică a primit și Klaus Iohannis, președintele României, distincția „Victoria Normalității” pentru întreaga activitate de când a fost ales să ocupe această funcție și lupta împotriva corupției și a guvernării PSD.
Flori pentru prima doamnă și aplauze pentru președinte
Familia prezidențială a fost primită la Sibiu cu aplauze de simpatizantele PNL, Carmen Iohannis primind chiar un buchet de flori în fața Sălii Thalia și multe urări de „la mulți ani”.
Aplauzele s-au încheiat de-abia atunci când femeile prezente în sala de spectacole au început să cânte în cor Deșteaptă-te Române, după ce o mică problemă tehnică a întârziat pornirea negativului cu Imnul României.
Primul premiu al serii a fost oferit primăriței Sibiului, Astrid Fodor, pentru activitatea din cadrul primăriei municipiului Sibiu. Aceasta a felicitat organizatorii pentru că au ales Sibiul ca gazdă a evenimentului. „Sunt emoționată aproape până la lacrimi. (...) Sunt convinsă că ați ales Sibiul pentru că este un oraș fermecător, dominat în stil liberal, dar și pentru că Sibiul se potrivește ca o mănușă unei gale organizată de femei pentru femei. Spun asta deoarece Sibiul este un exemplu de bună practică în domeniul egalității de gen. În Sibiu, cele trei autorități ale administrației publice sunt conduse de doamne – Primăria Sibiu, Consiliul Județean și Prefectura”, a transmis Astrid Fodor.
Vizibil emoționată, Livia Ognean, șefa Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a acceptat deosebita distincție în numele tuturor celor care o ajută zi de zi să salveze micuților născuți prematur. „Nu cred că premiul e al meu. Nu sunt decât un om normal care își dorește să trăiască într-o Românie normală. (...) Lângă mine însă e o mare echipă de asistente, de medici, de infirmiere, de părinți care își propun cu toții ca nici un copil care se naște la Sibiu să nu sufere că s-a născut în România”, a spus Livia Ognean.
La fel de emoționată a fost și profesoara de fizică Daniela Florentina Ileșan. Cadru didactic la Colegiul Național „Octavian Goga”, Daniela Ileșan a primit distincția pentru activitatea deosebită alături de elevii ei, cu care a reușit să ajungă în finala unei prestigioase competiții din New York. „Sunt bucuroasă să primesc astăzi acest premiu care mă onorează și îl consider o confirmare publică a efortului meu profesional de a asigura stabilitate și normalitate. (...) Le mulțumesc elevilor mei și colegilor profesori care m-au provocat în fiecare zi să caut drumul optim pentru dobândirea cunoașterii. Le mulțumesc copiilor mei dragi care astăzi sunt alături de mine și se bucură”, a transmis profesoara.
Printre sibiencele premiate s-a numărat și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, pentru că „a ajuns foarte departe în politică, pe forțe proprii, a lansat niște proiecte interesante așa cum este construcția unui spital și a făcut parteneriate strategice”. „Acest premiul vi-l dedic vouă, dragi colege, și tuturor femeilor care au ales să își pună munca, dăruirea, priceperea, în slujba politicii și a administrației publice. Am credința că femeile aduc plusvaloare în politică și în administrație și am credința că locul lor este acolo nu pentru a atinge niște cote minime de reprezentare, ci pentru că prin activitatea lor, rezultate, competența lor au dovedit că pot să aducă plusvaloare”, a transmis Daniela Cîmpean.
În cadrul ceremoniei au fost premiate femei din întreaga țară, din domenii variate, care prin „muncă, pasiune, determinare, prin viziune și perseverență, prin talent, dăruire și compasiune, s-au afirmat în domeniile lor de activitate”, transmit organizatorii. „Din postura de profesionist, prin poveștile lor de succes, ele oferă celorlalți certitudinea unui viitor în care Performanța să devină Normalitate.”
La finalul galei, o distincție deosebită, sub denumirea „Victoria Normalității” a fost oferită președintelui României, Klaus Iohannis.
„Sărut mâinile, doamnelor, mulțumesc foarte frumos. Sunt convins că România mea va deveni o țară prosperă, normală, europeană, cu sau fără mine, dar sper să pot participa un pic la acest efort. Sunt foarte bucuros că în această seară frumoasă ne întâlnim într-un oraș în care-mi este foarte ușor să vorbesc despre normalitate. Vorbim foarte mult despre normalitate și asta nu numai de când am introdus sloganul pe afișele mele. Noi vorbim, cred că de la Revoluție încoace, foarte mult despre normalitate. În aproape toate discuțiile pe care le avem cu familia, cu prietenii, cu politicieni sau în campanie cu alegătorii, auzim cuvântul normal. Foarte multă lume își exprimă dorința de normalitate. Lumea zice Vrem o administrație normală, o școală normală, un spital normal, un oraș normal, România normală. Dar, dragele mele, ce este această Românie normală? În ce constă această normalitate? Eu cred că putem să începem de la capătul de sus al normalității, care este excelența”, le-a transmis președintele femeilor celebrate astăzi.
Gala din această seară, găzduită la Sala Thalia din Sibiu, a fost prezentată de Lucian Mîndruță.
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Urgență Sibiu , Carmen Iohannis , Octavian Goga , Sala Thalia , Astrid Fodor , Primăria Sibiu , klaus iohannis , Imnul României , Spitalului Clinic Județean , Consiliului Județean Sibiu , Silvana Armat , În Sibiu , Consiliul Județean , New York , Colegiul Național Pedagogic , Sălii Thalia , Daniela Cîmpean , Maria Livia Ognean , Municipiului Sibiu , Daniela Ileșan , Daniela Florentina Ileșan , Olimpiadei Geniilor , Victoria Normalității , Lucian Mîndruță
Vizualizari: 6848
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Kukuruku
Acum 5 ore
Vlad christian
Acum 6 ore
Victor
Acum 6 ore
Steve
Acum 7 ore
Gabytza Gabor