Cu președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, în calitate de vicepremier, Guvernul Ludovic Orban a fost învestit în funcție în ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului. Pentru componența guvernului liberal și a programului de guvernare propus de aceștia au votat 240 de parlamentari, cu șapte mai mult decât numărul minim necesar de voturi.
Numărul total al deputaților și senatorilor așteptați azi la ședința comună a celor două camere a fost de 465. La ședință nu au venit social-democrații, precum și unii dintre deputații Pro România. În total, au fost rpezenți 240 de deputați și senatori, toți votând pentru învestirea Guvernului Orban.
„Felicit parlamentarii prezenţi. Felicit în mod special parlamentarii ProRomânia şi fiecare parlamentar individual care a decis să voteze Guvernul. Le mulțumesc în special grupului minorităţilor naţionale. Venim după o guvernare care a făcut mult rău României. Trebuie să începem un drum nou”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.
Acesta a subliniat în discursul său dinainte de procedura de votare că guvernul pe care îl va conduce „este unul cu un mandat limitat, de maxim un an de zile”. „Avem de luat măsuri urgente, care nu pot fi luate decât de un guvern legitim”, a explicat Orban.
Astfel, componența noului Guvernul al României este următoarea:
Ludovic Orban - premier
Raluca Turcan - vicepremier
Bogdan Aurescu - Ministerul Afacerilor Externe
Cătălin Predoiu - Ministerul Justiţiei
Costel Alexe - Ministerul Muncii
Ioan Marcel Boloş - Ministerul Fondurilor Europene
Florin Cîţu - Ministerul Finanţelor
Nicolae Ciucă - Ministerul Apărării Naţionale
Victor Costache - Ministerul Sănătăţii
Bogdan Gheorghiu - Ministerul Culturii
Nechita-Adrian Oros - Ministerul Agriculturii
Virgil Popescu - Ministerul Economiei
Ionuţ Marian Stroe - Ministerul Tineretului şi Sportului
Marcel Vela - Ministerul Afacerilor Interne
Violeta Alexandru - Ministerul Muncii
Ion Ştefan - Ministerul Dezvoltării
După anunțarea rezultatelor votului, Ludovic Orban a declarat scurt: Vă mulțumesc și aveți încredere în noi!”
.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Costel Alexe , Violeta Alexandru , Ludovic Orban , Camerei Deputaților , Ministerul Finanțelor , Raluca Turcan , Ministerul Economiei , Ministerul Muncii , Ministerul Agriculturii , victor costache , Ministerul Apărării Naționale , Ministerul Culturii , Cătălin Predoiu , Ministerul Fondurilor Europene , Ministerul Justiției , Guvernul Ludovic Orban , Bogdan Aurescu , Ministerul Afacerilor Externe , Ministerul Tineretului , Pro România , Ministerul Dezvoltării Regiona , Marcel Vela , Ministerul Sănătății , Nicolae Ciucă , Florin Cîţu , Ministerul Afacerilor Interne , Adrian Oros , Sfântul Simion Ștefan , Guvernului Orban , Virgil Popescu , Ioan Marcel Boloș , Ionuţ Marian Stroe , Bogdan Gheorghiu
Vizualizari: 2358
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Ron
Acum 8 ore
Mișu Mare
Acum 9 ore
Newman
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Xxx