Vineri,
05.06.2020
Innorat
Acum
21°C

Elev la Goga: „Dacă noi nu ne trezim, o să rămânem o nație de adormiți și pe fundal va cânta Deșteaptă-te, române!”

06 Noiembrie 2019 15:54

Elev la Goga: „Dacă noi nu ne trezim, o să rămânem o nație de adormiți și pe fundal va cânta Deșteaptă-te, române!”

Șerban Suciu e de părere că „e super nașpa să fii tocilar în 2019”. Un tânăr care iubește cartea, angrenat în numeroase activități care nu doar că îl ajută pe el să se dezvolte, dar le sunt benefice și celor din jurul lui, sibianul este elev în clasa a XI-a la Goga și un model pentru mulți tineri din generația lui. Unul dintre cei trei elevi invitați, alături de specialiști, să dezbată viitorul educației la București, în cadrul Future Summit, el spune că „dacă noi nu ne trezim, o să rămânem o nație de adormiți și pe fundal va cânta glorios, imnul – Deșteaptă-te, române!

Șerban-Dumitru Suciu, în vârstă de 17 ani, este elev la Științe ale Naturii Bilingv – Engleză. Își împarte timpul între Clubul de Dezbateri „Sophia”, proiectul DAC (n.r. - Decât AntiCorupție) și Clubul de Povești al liceului. Tânărul se numără printre cei trei elevi selectați pentru a participa în 28 noiembrie la Future Summit la Palatul Universitar București. Evenimentul va aduce în prim plan discuții despre viitorul educației și soluții, printr-o discuție amplă între specialiști și elevi.

75380516_623530774850536_7143530090792484864_n

Reporterul Turnul Sfatului a vorbit cu Șerban despre ce înseamnă să fii elev în 2019, relația elev-profesor-părinte și presiunile la care sunt supuși elevii în fiecare zi.

Ce ai vrea să te faci „când o să fii mare”?

Șerban Suciu (râde): Totul e incert la mine, am ajuns la profilul acesta cu speranța de a da la Medicină, ajuns în clasa a XI-a sunt ferm convins că medicina nu e de mine, așadar, momentan am câteva opțiuni extrem de diferite - Teatru, Biologie-Psihologie sau Relații Publice și Comunicare.

Ai pleca în străinătate să studiezi sau ai rămâne în România? De ce crezi că pleacă elevii în alte țări pentru studii?

Șerban Suciu: Eu, personal, nu aș pleca la studii în străinătate, decât dacă ar fi vorba despre o specializare care nu există în România, cum ar fi Biologie-Psihologie. Conștientizez că sunt în clasa a XI-a, dar nu sunt în stare să mă decid, o voi face cât de curând. Cât despre alți elevi, tendința asta de a pleca e de când mă știu. Ni se inspiră ideea că în România nu putem avea un viitor. Întotdeauna am fost oaia neagră, nu mă subordonez trend-urilor sau deciziilor luate la nivel colectiv. Uneori, pentru că nu sunt de acord cu ele, alteori, pur și simplu din principiu. Opinia mea e că dacă vrei un viitor în România, poți avea un viitor în România, ține numai de tine.

Care sunt problemele majore pe care le identifici la sistemul educațional?

Șerban Suciu: Sistemul educațional are o multitudine de lacune. Probabil, cea mai mare eroare ține de faptul că mulți profesori nu sunt pedagogi. Se vede că nu le place să predea. Sunt doxă în domeniul lor, dar nu au pregătire în transmiterea acelei informații mai departe. Ceea ce dezamăgește. Dacă nu îți plac copiii, nu lucrezi cu copii.

serban- suciu

Ce părere ai despre meditații?

Șerban Suciu: Meditațiile nu ar trebui să existe. Raportul dintre elevii care fac meditații și elevii care nu fac este un indice al eficienței sistemului de învățământ românesc. Aici empatizez și cu profii. De multe ori, programa e supraîncărcată și probabil nu sunt nici ultimul, nici primul elev care face apel la Ministerul Educației să structureze programa cum trebuie. Cel mai tare mă enervează că pe noi nu ne întreabă nimeni de nimic, opinia noastră nu e relevantă? (râde) Frate, dacă m-ar întreba cineva ce modificări aș aduce, probabil nu m-aș mai opri din vorbit 3 zile și 3 nopți.

Cum vă afectează pe voi ca elevi schimbările drastice și dese din sistemul educațional?

Șerban Suciu: Avem deseori senzația că ne aflăm pe o barcă de plută care stă într-un ocean. Oceanul ăsta poate fi liniștit cinci luni, poate porni o furtună care să dureze șase luni, e imprevizibil. Pentru noi, oricum totul e la un nivel de intensitate ultra-ridicat. Senzația e că stăm pe o bombă care nu știm când va exploda.

Ce le place elevilor să facă în general? Ce nu le place?

Șerban Suciu: Nu ne place să scriem toată ora. Urăsc gândul că am ajuns în clasa a XI-a și încă scriem ca roboțeii tot ce ni se dictează. Absurd! Nu înțeleg de ce nu putem funcționa pe sistemul - notează ce e important și fii atent în rest. Ne plac orele în care comunicăm și în care observăm că profesorul se dedică nouă. Dacă eu observ că profesorului îi place ceea ce face și o face cu drag și dăruire, atunci, cel puțin pe mine, respectivul prof m-a cucerit.

Cum poate generația ta să schimbe sistemul educațional?

Șerban Suciu: Prin implicare. Prin responsabilizare. Prin dorință. Prin trezire. Dacă noi nu ne trezim, o să rămânem o nație de adormiți și pe fundal va cânta glorios, imnul – „Deșteaptă-te, române!”.

Este ceva bun rămas în sistemul educațional sau totul trebuie modificat?

Șerban Suciu: Evident, sunt lucruri foarte bune, e doar natura noastră de a ne plânge. Astfel, sistemul educațional românesc rămâne unul din cele mai complexe sisteme, acumulăm o grămadă de informații și, cumva, procesul de selecție al acestora ne-a intrat în instinct. Dar, avem mult de lucru. Doar că ne-am obișnuit noi cu acesta, nu înseamnă că e și un sistem bun. Clar, doar noi, generația asta, Z, vom putea face aceste lucruri.

În ultimul timp, asociațiile de elevi sau consiliile județene de elevi au protestat de câteva ori la BAC sau la Evaluarea Națională pentru că nu erau de acord fie cu modul în care acestea se organizează, fie cu anumite propuneri venite de la minister. Crezi că schimbările legislative afectează cunoștințele elevilor sau e mai bine ca aceștia să-și vadă de teme ca să treacă cu bine examenele?

Șerban Suciu: Cred că orice protest reprezintă un strigăt și în general, dacă au o temă bine consolidată, sunt de acord cu aceste manifestări. Treaba e că nu prea suntem ascultați. Cu siguranță, ar trebui să existe o conexiune mai directă între instituții și popor. Ar trebui să existe o relație de încredere reciprocă, dar această încredere reciprocă trebuie insuflată tot de către cei care se află în poziții înalte. Dacă-i circ în Parlament și Guvern, evident că va fi circ și-n spitale, și-n școli și pe stradă. Acțiunile celor sus-puși influențează indirect tot ce ține de viața fiecăruia dintre noi.

Este adevărat tot ce se spune despre elevi, cum că tehnologia ar provoca depresie, sinucideri sau alte gesturi disperate? Care este treaba cu bullying-ul?

Șerban Suciu: Dacă alegem să caracterizăm o generație după excepțiile pe care le are, atunci îi vom caracteriza pe cei din ‘50 ca adepți ai Anei Pauker și pe cei din ‘90 ca fani Andre (râde), categoric tehnologia are un rol atât pozitiv cât și negativ, dar evident ține de noi în ce măsură o folosim. Depresia și sinuciderile nu sunt provocate doar de tehnologie, nu mă prea pot pronunța eu aici, am fost întotdeauna un optimist convins, dar e destul de în ceață relația asta cauză-efect între tehnologie și depresie. Cât despre bullying, e jale. Sunt foarte puține politici anti-bullying în România și majoritatea profesorilor nu se implică în probleme elevilor, pentru că, din nou, nu sunt suficient de pedagogi. Probabil aceasta e cea mai mare problemă a elevilor români. Frica de a fi cine ești. Pentru asta, eu prin activitățile mele, precum Clubul de Dezbateri sau cel de Povești, încerc să-i fac pe copii să înțeleagă că lumea nu e neagră. Bine, evident, lumea nu e nici albă. Încerc să îi fac să înțeleagă că viața ta poate fi galbenă, dacă-ți dorești asta.

serban- suciu-2

Mai există termenul de „tocilar”? Are încă sens peiorativ?

Șerban Suciu: Adevărul e că e super nașpa să fii tocilar în 2019. Pentru că nu are rost, pentru că nu e eficient. Pe mine mai mereu m-au disperat copiii-plăntuță, cei care stau toată ziua și nu fac nimic, dar pentru asta nu-mi permit să le spun nimic. E opinia mea personală. Trebuie să ne respectăm reciproc și să ne respectăm, totodată, limitele.

Ce înseamnă să fii „cool” pentru generația voastră?

Șerban Suciu: Să fii „cool” înseamnă să fii tu. Dezinhibat și spiritual.

De unde vin cele mai multe presiuni în cadrul academic?

Șerban Suciu: Intrinsec. La nivelul nostru, de adolescenți, noi înșine suntem cei mai buni critici și cei mai mari evaluatori. De asta, suntem și atât de exigenți cu cei din jurul nostru, pentru că suntem exigenți noi cu noi înșine.

Cum ar trebui schimbată relația elev – profesor – părinte ca ea să funcționeze?

Șerban Suciu: Profesorul cu +, Elevul pe + și Părintele cu +. Relația asta, de tip triunghi, poate funcționa doar cu implicarea din partea tuturor.

Dar relația elev - profesor?

Șerban Suciu: Empatie. Aici se rezumă totul. Suntem tineri, nu știm exact ce vrem 97% din timp și astfel, avem nevoie de ghidare și de sprijin. Totodată, nu ne putem pune toată speranța în ei. Suntem prinși în vârtejul adolescenței și astfel, avem doar două scăpări. Jos sau Sus. Acum sau mai încolo. Noi sau Ei. Generația noastră poate salva lumea, dar va trebui să descoperim că numai și numai împreună vom reuși să facem asta.

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

15 comentarii

@@@

Acum 4 luni

Vorbe-n vant!
Raspunde

MB

Acum 6 luni

Loyalty ~ Responsibility ~ Consideration For a civilized society.
Raspunde

Adriana

Acum 7 luni

Felicitări ție și părinților tăi! Ești curajos, te implici, nu ești indiferent. Educația primită acasă și la școală te-au ajutat să tratezi cu seriozitate ceea ce trebuie rezolvat în viață:pregătirea profesională, dezvoltarea spirituală și o bună relaționare cu cei din jur. Mult succes în continuare! Cât mai multe astfel de interviuri!
Raspunde

dd

Acum 7 luni

Bravo Serban! Mult curaj ca inteligenta ai! Sa fii sanatos si sa auzim de tine pe viitor!
Raspunde

Mara

Acum 7 luni

Foarte frumos spus, foarte frumos gandit! Din pacate, am trista presimtire ca, in cativa ani, vei fi inca unul dintre cei plecati din tara infrant fiind de lupta cu morile de vant.Cu speranta ca ma insel iti doresc mult succes!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

calator

Acum 7 luni

Felicitari tinere ! Ramai optimist , implica-te in proiecte care vor duce tara spre progres si convinge cat mai multi tineri sa se alature. Mi-a facut ziua frumoasa acest interviu.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Muc the little

Acum 7 luni

Esti tânăr. ... E frumos si just ce spui ....si principial corect. DAR ! Viata nu e nici frumoasa, nici justa si nici principial corecta. Ai sa vezi. ... Ma bucur ca esti deschis, sincer si , Doamne! ce tânăr ....
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 7 luni

''Eu, personal, nu ...''...''Uneori, pentru că nu sunt de acord cu ele, alteori, pur și simplu din principiu.'' ''Dacă alegem să caracterizăm o generație după excepțiile pe care le are, atunci îi vom caracteriza pe cei din ‘50 ca adepți ai Anei Pauker și pe cei din ‘90 ca fani Andre (râde), categoric tehnologia are un rol atât pozitiv cât și negativ, dar evident ține de noi în ce măsură o folosim.'' ''Aici se rezumă totul. Suntem tineri, nu știm exact ce vrem 97% din timp și astfel, avem nevoie de ghidare și de sprijin. Totodată, nu ne putem pune toată speranța în ei. Suntem prinși în vârtejul adolescenței și astfel, avem doar două scăpări. Jos sau Sus. Acum sau mai încolo. Noi sau Ei. Generația noastră poate salva lumea, dar va trebui să descoperim că numai și numai împreună vom reuși să facem asta.'' ''Totul e incert la mine..'' Fara suparare,daca tipul e reprezentativ pentru generatia 2000 ,aia care va salva lumea,am pus-o ! Daca-i lasi in Lazaret ,noaptea,fara GPS, habar n-au sa ajunga-n Turnisor mai iute de doua zile.
Raspunde

Șerban :)

Acum 7 luni

domnule/doamnă Anonim, mă voi opune să vă răspund comentariului pur și simplu din principiu. când veți învăța să acordați subiectul cu predicatul, voi răspunde cu interes :) cu mult drag, unul dintre *ăia care va salva lumea*
Raspunde

Oglinda de bufnita-alias Till Eulespiegel

Acum 7 luni

Analiza pe text?! Ar fi fost interesant sa vedem concluziile in stilul protagonistului de al carui nume va folositi! Sa jucati pe "glume practice"...din pacate concluzia Dvs. este gen cartierist. Da, exista si un astfel de gen!
Raspunde

Ion Vizi

Acum 7 luni

Sunt puternic emotionat. Atat de multa inteligenta si vorbe grele. Trebuie inscris la PSD de mic ca are papagalul format. Ar putea sa isi focuseze inteligenta pe chestii mai practice sa impresioneze acolo nu in cuvinte marete.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

mariana si cornel

Acum 7 luni

Felicitari Serban!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus