După numirea lui Victor Costache ca ministru al Sănătății și a Adelei Cojan pe postul de președinte al Casei naționale a asigurărilor de sănătate, alți doi funcționari sibieni au fost propulsați în funcții de decizie în sistemul de sănătate național.
Călin Gheorghe Fechete, director executiv Relații Contractuale în cadrul Casei județene de asigurări de sănătate (CJAS) Sibiu, este din prima zi a aceste săptămâni noul director general al Casei naționale de asigurări de sănătate (CNAS). Și tot din prima zi a aceste săptămâni, în cadrul CNAS lucrează și Angelica Cojocariu, cea care ocupa postul de consilier pe zona de IT tot în cadrul CJAS Sibiu. La București, Angelica Cojocariu se va ocupa de Sistemul informativ unic integrat (SIUI), cel care în ultima perioadă a dat multe bătăi de cap medicilor de familie și farmaciștilor, de exemplu.
Cei doi au ajuns la București în urma solicitărilor de detașare formulate de Casa națională, a cărei președinție a fost preluată de săptămâna trecută de către sibianca Adela Cojan (fost director al CJAS Sibiu). ”Facem echipă. Sunt oameni cu experiență de 20 de ani în sistemul de asigurări”, a comentat, scurt, Adela Cojan (foto principală centru) decizia de a chema la București funcționarii sibieni. Detașarea acestora a fost solicitată pe o perioadă de șase luni, maximul prevăzut de lege. Care lege mai prevede că detașarea celor doi funcționari publici mai poate fi prelungită o singură dată, tot cu o perioadă de șase luni.
De la Sibiu, colegii celor doi funcționari care au plecat la București au cuvinte de laudă. ”Faptul că s-a adus acolo Călin Fechete chiar este un câștig pentru sistemul de sănătate din România. Lucrează de foarte mult timp în zona aceasta de contractare a serviciilor medicale și merge la București cu un punct de vedere foarte bine construit pe ceea ce se întâmplă în realitate. Dacă va fi lăsat să pună în operă ceea ce știe că trebuie făcut va fi bine. Iar doamna Cojocariu este în sistemul național al asigurărilor de când s-a instituit acest nou Sistem informativ unic integrat. Ea știe SIUI-ul mai bine decât foarte multă lume de acolo, de la București”, sunt cuvintele prin care sunt descriși cei doi funcționari sibieni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: victor costache , elevii sibieni , CNAS , Asigurări Atlassib , Sănătate Publică , CJAS , numiri , Călin Gheorghe Fechete , Pentru Sibiu , Călin Fechete , Adelei Cojan , Angelica Cojocariu , Relații Contractuale , detasare , Adela Cojan , La Opera Națională București
Vizualizari: 10936
Ultimele comentarii
Acum 18 minute
Dmn
Acum 31 minute
Sbian (din nou)
Acum 46 minute
Sibianul comentator
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Iovan gheorghe