Miercuri,
18.09.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

ULBS, decorată de președinte: „Sunt convins că, și în viitor, contribuția dvs. la dezvoltarea comunității va fi una majoră”

ULBS, decorată de președinte: „Sunt convins că, și în viitor, contribuția dvs. la dezvoltarea comunității va fi una majoră”

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a fost decorată cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei de decorare a unor cadre militare și personal civil cu prilejul Zilei Naționale a României.

Ceremonia a avut loc în 29 noiembrie 2019, la Palatul Cotroceni, iar Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a fost reprezentată de rectorul Ioan Bondrea. ”Această distincţie este acordată Universităţii noastre, întregii comunităţi academice. Este o apreciere elogioasă a ceea ce înseamnă Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în lumea academică şi ştiinţifică naţională şi internaţională, o apreciere a rolului ei esenţial pe care îl are în dezvoltarea Sibiului”, a declarat rectorul instituției, Ioan Bondrea.

distinctie Presedintie2

În mesajul său, Bondrea a amintit despre drumul pe care l-a parcurs universitatea în cei 50 de ani de la fondare.

„Am avut deosebita onoare şi bucurie de a primi, din partea Excelenţei Sale Domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României, Ordinul Meritul pentru Învățământ in grad de Cavaler acordată Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Această distincţie este acordată Universităţii noastre, întregii comunităţi academice. Este o apreciere elogioasă a ceea ce înseamnă Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în lumea academică şi ştiinţifică naţională şi internaţională, o apreciere a rolului ei esenţial pe care îl are în dezvoltarea Sibiului.

Cu această ocazie, ne îndreptăm gândurile pline de recunoștință spre cei care, pe perioada celor 50 de ani de existenţă ULBS, au muncit şi s-au dăruit acestei instituţii, spre cei care, prin excelenţă şi devotament, au construit şi construiesc această Universitate, spre cei care, prin vocaţie, au pregătit generaţii şi generaţii de studenţi, spre cei care modelează tânăra generaţie.

Ce înseamnă cei 50 de ani? Un drum sinuos, cu dificultăţi şi succese, cu provocări şi împliniri. Vârsta aceasta este rodul eforturilor depuse, de-a lungul anilor, de toţi cei care au făcut parte din corpul de conducere, corpul profesoral şi administrativ, studenţi. Cei care au trecut pragul facultăţilor noastre au găsit aici dascăli care, dincolo de menirea formării lor profesionale, s-au dovedit a fi adevăraţi îndrumători spirituali, surse de cunoaştere, dar şi de umanitate. Dragi colegi, în calitate de rector al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu preţuire şi recunoştinţă VĂ MULŢUMESC pentru tot ce realizaţi în Universitate! Vă doresc multă sănătate, bucurie, inspiraţie şi frumoase realizări şi în viitor! La mulţi ani, ULBS!”, a fost mesajul lu iIoan Bondrea.

distinctie Presedintie

La rândul său, Klaus Iohannis a subliniat rolul pe care îl au universitățile pentru comunitățile din care fac parte:

„Instituții precum Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara sau Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au contribuit, prin formarea de specialiști și prin numeroase activități de cercetare, la atingerea multor deziderate pe care românii le-au exprimat de-a lungul timpului. Vă urez „La mulți ani!” și sunt convins că, și în viitor, contribuția dumneavoastră la dezvoltarea comunităților din care faceți parte va fi una majoră. Dincolo de dimensiunea sa națională, învățământul superior are și o dimensiune europeană din ce în ce mai importantă”, a declarat șeful statului.

distinctie Presedintie3

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Ion Ionescu

Acum 4 ani

Mai bine nu ar mai candida Bondrea inca o data dupa ce Ponta le- a schimbat legea educației ca rectorul sa poata candida la cate mandate vrea el, adică ceva pe modelul Putin si Erdogan, sau in varianta autohtonă mai ca la Teleorman. Cat depsre tacerea complice a studenților si profesorilor pe marginea acestui subiect exista doar un cuvant: RUSINE. P. S. O mentiunea speciala pentru Radu Vancu. El protestează pentru orice, dar in ograda lui nu vede ce se intampla. Probabil ca nu isi poate comenta angajatorul. Deh, asa zicea si Mircea Badea de pușcăriașul-securist Voiculescu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus