Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Interviu cu magicianul Robert Tudor: „Sibiul este orașul în care aș vrea să mă mut”

Interviu cu magicianul Robert Tudor: „Sibiul este orașul în care aș vrea să mă mut”

Unul dintre cei mai cunoscuți magicieni din România va susține două spectacole pentru copii sâmbătă la Sibiu Magic Show. Robert Tudor este un magician cu diplomă, care în 2003 a absolvit școala de magie din Viena - Certificate Training Central Europe Vienna-Austria. A venit de trei ori în Sibiu pentru a stârni curiozitatea și imaginații copiilor prin numerele de magie interactive și comice.

Robert Tudor, în vârstă de 35 de ani, este prezentatorul emisiunii „Vocea României Junior” și a apărut în emisiuni TV precum ”Românii au talent”, ”La Măruță” sau ”Neața cu Răzvan și Dani”. De mic a avut o pasiune pentru spectacolele de magie, iar la șapte ani a încercat primul număr, spectacol care a cucerit familia și vecinii, datorită carismei tânărului.

Magicianul practică atât spectacole de magie pentru copii, cât și spectacole mai mari dedicate adulților. Țelul lui este să prezinte un spectacol plin de energie și cu un suflu proaspăt. Robert nu este doar magician, este un comediant foarte iscusit care interacționează mult cu publicul său în timpul spectacolelor.

Reporterul Tunul Sfatului a stat de vorbă cu magicianul Robert Tudor despre spectacolele de la Sibiu Magic Show, care vor avea loc sâmbătă, 7 decembrie. „Magia copilăriei” este un spectacol dedicat copiilor cu vârste de peste trei ani, care va dura 45 de minte, de la ora 11:00. „Magic Family Show” va pune în rol principal copiii și părinții, spectacolul va începe la ora 19:00.

robert tudor (1)

Ce a stârnit interesul pentru magie atunci când ați decis că aceasta este meseria de „vis”?                

Robert Tudor: M-a fascinat încă de la început magia, de când am ales să fac această profesie, pentru râsetele oamenilor, fețele copiilor uimite și pentru faptul că făcând magie mă pune oarecum într-o lumină diferită. Tuturor ne place să fim altfel decât ceilalți sau mai bine spus să avem ceva special. Pe scurt a fost o atracție reciprocă.

Cum a fost să studiați la Viena?

Robert Tudor: În Viena a fost o confirmare pentru mine că pot mai mult, pentru că inevitabil am început să mă compar cu ceilalți cursanți veniți din mai multe țări și mi-am spus „da, eu pot mai mult”. După 17 ani am reușit să fiu primul magician din lume care are un show propriu de mafie la Sala Palatului din București.

Ce înseamnă magia pentru dumneavoastră? Cum ați defini conceptul?

Robert Tudor: Magia pentru mine este unealta prin care îi pot bucura pe cei din jurul meu. Nu știu dacă l-aș numi concept, este mai degrabă o artă, iar eu încerc să o aduc la cel mai înalt nivel din România.

Cum a decurs turneul din 2019?

Robert Tudor: Minunat, pentru că de la spectacol la spectacol sunt numere noi și în spatele fiecărui show de magie stau ani de pregătire și întâlniri cu sunt de mii de copii. Precum în pozele pe care le vedeți pe paginile media sau aici, m-am bucurat de săli pline.

Care este cel mai interesant truc al dumneavoastră?

Robert Tudor: Eu le numesc magii. Cele mai interesante magii sunt aparițiile copiilor mei pe această lume. În spectacolele de magie cele mai apreciate numere sunt cele bazate pe comedie, însă pentru mine unul dintre cele mai interesante este cel din semifinala Românii au talent cu care am trecut mai departe în finală. Acolo spuneam că „Dintre toate lucrurile pe care le trăim pe acest pământ, cel mai important este ce îți lași în inima ta. Viața cere sacrificii... dar metrită”. Plâng de fiecare dată când fac acest număr, nu știu de ce. Mai sunt copii din ziua de azi la fel de deschiși la conceptul de magie?

Robert Tudor (râde): Copiii mai bătrâni. Dacă spuneați bătrânii, aș fi înțeles, dar copii au nevoie de această lume magică, ei se bucură sincer, au reacții minute, iar prin magie poți învăța o mulțime de lucruri frumoase.

Care sunt magiile care stârnesc cele mai multe întrebări?

Robert Tudor: Aparițiile și disparițiile spontane de orice fel.

Care este diferența cea mai mare pe care o resimțiți între spectacolele pentru copii și cele pentru adulți?

Robert Tudor: Unghiul de percepție a spectatorului. Copiii se bucura sincer, iar adulții au cate un copil în interiorul lor pe care, rar, îl lasă să se exteriorizeze.

Cum este magia la televizor?

Robert Tudor: E diferit pentru că muncești mai mult ca numărul de magie că fie credibil pentru cei care privesc de acasă. E ca un concert rock văzut acasă, în fața televizorului. Spun că mult mai bine se vede live.

robert tudor (3)

Ce vor putea vedea copiii la Sibiu?

Robert Tudor: Două spectacole diferite, două spectacole minunate cu apariții și dispariții de persoane, porumbei, iepuri, numere de magie îmbrăcate în povești nemuritoare și ceea ce este cel mai important spectacolele sunt 100% interactive. Toți copii participă, nu mai pun la socoteală că o parte din ei mă vor ajuta la numerele de magie pe scenă.

Care este relația de bază între magician și copii?

Robert Tudor: Este mai mult o relație de prietenie. Veniți la spectacol să vă convingeți.

Cum vi se pare Sibiul? Reveniți cu drag?

Robert Tudor: Unul dintre cele mai frumoase orașe din România cu oameni frumoși și mai ales prietenoși. De fiecare dată revin cu plăcere. Fiecare străduță are o poveste, fiecare clădire spune ceva, este orașul în care aș vrea să mă mut. Vreau aici să îl felicit pe directorul Teatrului Gong, Adrian Tibu și pe toți de acolo, care prin lucurile pe care le fac, contribuie cu un strat important în construirea frumuseții orașului Sibiu.  

Ce vă place cel mai mult în oraș?

Robert Tudor: Este locul în care pot sta de vorbă cu sufletul și să mă asculte. Asta îmi place.

Ce ar trebui să știe o persoană care vrea să devină magician?

Robert Tudor: Că nimic nu este imposibil.

robert tudor (2)

Sursa foto: magicianul.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

2 comentarii

Ion Ionescu

Acum 4 ani

Si iarasi se umfla orgoliul in toti sibienii cu zero realizări in viața ca uite ma, si asta vrea sa se mute la noi, ce fain e aici. Iar din genul asta de atitudini nu je dezvoltăm cum ar fi nevoie, se perpetueaza o stare de fapt neplăcută pentru toata lumea, iar frustrările celor care au realizat cate ceva si au mai iesit prin țară, nu mai zic in straintate, cresc foarte mult. Prin urmare haideti sa nu ne mai uităm in gurile ăstora. Omul se mută poate la pensie la Sibiu, asa cum se muta tot mai multi bucureșteni la pensie la Sibiu, dar nicidecum la apogeul carierei sale, pentru ca nu ar avea logistic cum. Plus de asta e foarte probabil sa fi spus acelasi lucri si la Brasov, Cluj sau Constanța, asa ca sa ne mai si lase.
Raspunde

Robert

Acum 4 ani

Scuzati-ma. Am descris Sibiul din energia minunata pe care o simt aici si din prisma oamenilor frumosi pe care i-am intalnit.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus