Muzeul ASTRA organizează în perioada 14-15 decembrie 2019 două programe speciale dedicate sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre Târgul de Țară la Ignat și Tradiții din Iarna ASTRA, inițiative care vor avea loc în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Cele două programe formează împreună cel mai important weekend din agenda Muzeului ASTRA în perioada sărbătorilor de iarnă.
,,La Târgul de Țară la Ignat se vor sacrifica 4 porci din rasa Bazna, una tradițională, românească. Aceștia cântăresc între 160 și 180 de kilograme, iar în cele două zile de eveniment se vor pregăti în jur de 200 de porții de pomana porcului, dar și preparate emblematice pentru masa de Crăciun, cum sunt cârnații, caltaboșul, jumările, toba și nelipsitul șorici proaspăt. Vizitatorii vor fi invitați să deguste din aceste preparate realizate în cadrul atelierelor gastronomice organizate la Târgul de țară din Muzeul ASTRA. Aici se vor ilustra toți pașii tradiționali ai Ignatului la români, adică de la pârlitul cu paie al porcului până la prepararea bucatelor tradiționale de sărbători. Scopul celor două programe este acela de a facilita vizitatorilor o intrare adecvată în perioada sărbătorilor de iarnă, trezindu-le amintirile și gusturile copilăriei sau oferind experiențe noi celor mici care vor putea simți atmosfera din satul de altădată cu tradiții, obiceiuri, colinde, dar și cu bucatele tradiționale de sărbători.”, a declarat dr.George Tomegea, șef secție Arheologie, Etno-Arheologie și Arheologie Experimentală Muzeul ASTRA
Prin programul Tradiţii din Iarna ASTRA, atelierele culinare vor fi însoțite de colindele care vestesc Naşterea Domnului și urează bun venit Noului An, prin diferitele datini şi obiceiuri de iarnă, cuprinse în calendarul popular din această perioadă. La Muzeul ASTRA vor veni în weekend artiști consacrați ca Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu împreună cu Formația „Crai Nou”, Daniela Carmen Popa, Dominique Simionescu, Anca Mărginean, Doinița Sâmbotin, dar și peste 200 de colindători din cinci ansambluri, grupuri și formații.
Program Tradiții din Iarna ASTRA & Târgul de țară la Ignat
Sâmbătă 14 decembrie 2019
Locație: Târgul de Țară
Orele 10.00 – 16.00 Demonstrații culinare dedicate Ignatului
12.00 Concert de colinde susținut de: Colindătorii din Ieud, Corul Bisericii Ortodoxe din Lupșa, Ansamblul vocal instrumental „Țarina”, Grupul Folcloric „Doruri sibiene”, Daniela Carmen Popa, Petra Acker & The Band
Duminică, 15 decembrie 2019
Locație: Târgul de Țară
Orele 10 – 16 Demonstrații culinare dedicate Ignatului
12.00 Concert de colinde susținut de: Colindătorii din Ieud, Ansamblul vocal instrumental „Țarina”, Daniela Carmen Popa, Dominique Simionescu, Anca Mărginean, Grupul de Muzică Tradițională Românească JUNII, Doinița Sâmbotin, NICOLAE ȘI TUDOR FURDUI IANCU împreună cu Formația „Crai Nou”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa mor daca am vazut in cuprinsul HCL unde sunt interzise vitrinele de inghetata! Terenul se poate ocupa pentru „efectuarea…
2 ani după începerea lucrărilor, inca nu exista acord de mediu. Iar când turcii vor rata cu brio termenul toți…
„În zona unei treceri de pietoni” înseamnă că bărbatul se afla pe carosabil, în afara trecerii, nu? Declarația creează confuzie,…
Cea mai frumoasa meserie din lume… Multa sanatate si putere de munca atat d-lui politist cat si acestui catel adorabil…
ACUM INTELEGEM DE CE-I TREBUIA LUI IORDANESCU TERENUL ALA ! Dar pe sibieni i-ati intrebat daca sunt de acord, pe…















Lasă un răspuns