Prima aplicație din țară dedicată iubitorilor de animale a fost lansată în această după-amiază, în Magazinul de Fapte Bune din Sibiu. Animal Life App este disponibilă momentan pe Play Store, în următoarele săptămâni urmând să poată fi descărcată și pe Iphone.
Din dorința de a susține asociația Animal Life din Sibiu, compania Eventya a decis să creeze o aplicație prin care mesajele către voluntari vor fi centralizate, fiind astfel mult mai ușor pentru aceștia să gestioneze situațiile în care animalele sunt pierdute sau găsite, precum și situații de criză care implică animale rănite. Totodată, aplicația dispune de mai multe rubrici informative, din care iubitorii de animale vor putea să afle atât detalii importante despre animale cât și când au loc anumite evenimente ale asociației.
„Încercăm fiecare să contribuim cu ce putem la activitatea asociației. Sunt oameni care donează obiecte, noi ne-am gândit să donăm această aplicație. Momentan se găsește doar în Play Store. În Apple Store nu se găsește încă deoarece Apple-ul a făcut o actualizare și în următoarele două săptămâni vom lucra la asta. Aplicația vine în sprijinul Animal Life cu anumite informații despre activitatea asociației, dar și cu un modul de raportare incidente prin care sibienii pot să raporteze găsirea sau pierderea unui animal. Sperăm că vom ușura munca voluntarilor”, spune Gyongyi Takacs, reprezentanta companiei.
Andreea Roseti, președintele asociației Animal Life, spune că voluntarii s-au bucurat mult să afle că vor dispune de acum de un ajutor în plus.
„Sperăm să ne ajute cumva în gestionarea mai bună a mesajelor și lumea să aleagă să folosească aplicația, în detrimentul mai ales al sunatului. Eu am speranța și sunt optimistă și că o să meargă bine. Ne-am bucurat foarte tare vestea, mai ales că la noi veștile în care primim ceva sau mult mai puține. De obicei ni se solicită mai mult să oferim ajutor și chiar ne-am bucurat. O să avem un canal de comunicare foarte bun și o să ne putem ține prietenii aproape”, spune Andreea Roseti, președintele Asociației Animal Life.
Puteți găsi link direct către aplicație AICI.
Foto: Silvana Armat
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Andreea Roseti , Animal Life , Silvana Armat , Play Store , Asociației Animal Life , Gyöngyi Takács , În Apple Store , fapte bune , Animal Life App
Vizualizari: 1753
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Tov.Escu
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
@Aci Dutu
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
???