Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Micile afaceri: Obiecte din lemn, personalizate, cadou de sărbători pentru cei dragi

Micile afaceri: Obiecte din lemn, personalizate, cadou de sărbători pentru cei dragi

Doi tineri, soț și soție din Sibiu, creează cadourile pe care vreți să le oferiți celor dragi la ocazii speciale - de la obiecte de bucătărie, până la ornamente de Crăciun, cei doi realizează creații din lemn pe care apoi le personalizează cu un gravator cu laser. Afacerea i-a costat câteva mii de euro, dar spun că au descoperit că a meritat atunci când au văzut că toți clienții lor sunt mulțumiți de creațiile lor. 

Răzvan și Andreea Cascu, în vârstă de 31 și 26 de ani, lucrează împreună la mica lor afacere sibiană deja de ceva timp, iar din când în când, la procesul de creație participă cu râsete și voie bună și copilașul lor. În paralel, el este angajat ca ospătar iar soția lucrează la o multinațională din zona de vest, astfel că această afacere este mai mult un hobby pentru ei, fiind astfel activitatea care le aduce una din cele mai mari satisfacții. Cei doi s-au întors în orașul copilăriei lui Răzvan, după doi ani de locuit în București, în care au ajuns la saturație în ceea ce privește agitația și oamenii din capitală. „Am decis că ne dorim o viață într-un oraș mai primitor și am revenit acasă, la Sibiu”, povestește tânărul.

„Din dorința de a realiza ceva pentru noi, am fost mereu deschiși la o idee de afacere proprie. S-a nimerit să aflăm de acest mic business de la un prieten care a pornit proiectul însă timpul nu i-a permis să îl crească, alegând să continue doar cu jobul propriu. Astfel, după o vizită la micul atelier, ne-am îndrăgostit de idee și am decis să preluăm proiectul și să îl creștem noi mai departe.”
Piesa de rezistență a atelierului este gravatorul laser, care taie și gravează componentele, iar șlefuirea, asamblarea și finisajul sunt făcute toate manual. Pentru a pune pe picioare afacerea, cei doi au investit 5000 de Euro. „Am investit în afacere echivalentul în bani al unei mașini pe care o aveam în plan, însă alegerea aceasta a fost mai potrivită”, spune Răzvan.

micile afaceri personalizare lemn4

Lemn transformat în funcție de dorințele clienților

Cadourile personalizate sunt create din lemn. Cei doi tineri explică faptul că în mare cam orice idee a clientului poate fi adusă la realitate, de la linguri inscripționate sau suporturi de bucătărie, până la obiecte specifice sărbătorilor, așa cum sunt globurile pentru brad.

„În principiu lucrăm cu lemn. Cam orice idee vă vine, noi îi putem da o formă din lemn. Câteva dintre produsele noastre sunt cutii de vin, tocătoare, linguri, suporturi de bucătărie, globuri, aranjamente din trandafiri de săpun în cutii de lemn și multe altele, toate, desigur, personalizate. Cuvântul de bază în afacerea noastră este tocmai acesta – personalizarea”, arată aceștia.

micile afaceri personalizare lemn5

În ceea ce privește prețurile, Răzvan spune că sunt sub media pieței, dar calitatea produselor este una superioară. „Prețurile noastre sunt mici comparativ cu competitorii din această piață, iar calitatea, putem spune foarte sincer, este mai bună. Avem o plajă largă de prețuri – de la 5 lei la aproximativ 150 de lei, în funcție de complexitatea produsului”, spune tânărul.

Afacerea implică întreaga familie, de la cel mai mic membru până la cel mai în vârstă. Așa se face că uneori și copilașul celor doi își petrece timpul cu părinții în timp ce aceștia din urmă meșteresc la o nouă comandă.

„Fiind o afacere de familie, inclusiv noul membru de doar cinci luni participă uneori la activitate. E o afacere pe care o ducem în paralel cu job-urile noastre personale, așa că o tratăm ca pe un hobby, iar hobby-urile, după cum știți, se fac cu pasiune.Ne aduce o satisfacție enormă să vedem bucuria pe care o aducem oamenilor atunci când văd produsele noastre personalizate special pentru ei.”
micile afaceri personalizare lemn6

Andreea și Răzvan pot fi contactați pe pagina de Facebook a afacerii, Cadouri Personalizate by RICA DreamArt.

79964298_556954451765526_2385922859131207680_o 79934854_554158678711770_6458228411872575488_o 79914998_556993848428253_7989268116980891648_o 79855202_554338055360499_6860966275447783424_o micile afaceri personalizare lemn9 micile afaceri personalizare lemn8 micile afaceri personalizare lemn7 micile afaceri personalizare lemn1

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus