Cum au trăit Revoluția germanii din Sibiu. ”Onoarea este a românului, nu a noastră”

Etnicii germani din Sibiu au trăit Revoluția Română cu frică și speranță. Mulți credeau că „mămăliga nu va exploda”. După 30 de ani de la evenimentele din 1989 aceștia se simt mândri și liniștiți că în fruntea țării a ajuns un etnic german, ceea ce i-a legat și mai mult de România. „Onoarea este a românului, nu a noastră. Noi nu puteam să punem un președinte, românii l-au pus pe el. Dar dat fiind că este el (Klaus Iohannis - n.n.), ne dă un simț că într-adevăr suntem în România, în România noastră. În comunism nu era țara noastră – nu era țara nimănui. Adică dat fiind că românii au sărit acest prag și au spus - „pe noi nu ne interesează, important e să fie bun” - asta ne face și pe noi să ne bucurăm cu voi. Și dacă e bine, e bine pentru toți”, spune Hans Klein, unul dintre fondatorii Forumului Democrat German din România (FDGR), organizație ce a pornit de la Sibiu. Hans Klein a fost pe punctul de a-și pierde viața în decembrie 1989, fiind rănit prin împușcare.

Zilele trecute ne-am întâlnit cu Hans Klein în biblioteca Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă a ULBS, unde am discutat despre cum a trăit personal Revoluția, dar și ce gânduri aveau etnicii germani rămași în România la acea vreme.

Hans Klein s-a născut pe data de 9 noiembrie 1940 la Sibiu. A studiat teologia, a fost preot evanghelic în Banat, apoi în județul Brașov. În anul 1972 și-a luat doctoratul în Teologia Biblică și din acel an a început colaborarea cu Facultatea de Teologie Protestantă din Sibiu. Din anul 1982 predă Noul Testament, iar între anii 1993 și 1998 a fost prim-preot evanghelic al Sibiului și, în același timp, vicar episcopal. A publicat cărți de teologie. Din anul 1990 până în anul 1992 și din 2002 până în 2011 a ocupat funcția de președinte al FDGR Sibiu, între 1992 și 1994 a fost președinte al organizației regionale Transilvania a FDGR. În anul 1992 Hans Klein a fost ales prima dată consilier local în Sibiu, fiind reales de fiecare dată în următoarele aproape două decenii. În septembrie 2010 și-a depus mandatul.

„Am fost de trei ori la tata și i-am spus că trebuie să adune oamenii noștri”

Pentru Hans Klein căderea Zidului Berlinului a însemnat punctul care l-a convins că urmează o schimbare nu numai la nivelul Europei, dar și în România. „Dar poate chiar din august, când s-a deschis granița spre Ungaria s-a  simțit că va veni ceva. Și mi-am făcut gânduri ce-o să fie”, precizează el (Pe 27 iunie 1989, miniștrii de externe ai Ungariei și Austriei au tăiat, simbolic, sârma ghimpată de la graniță, la Sopron, în Ungaria – n.r.). „Zidul Berlinului a căzut și s-a știu că sunt ultimele momente de tiranie sau de încercare de a se menține acest lucru”, adaugă unul dintre fondatorii FDGR.

Evenimentele din Occident, dar și din țară de la sfârșitul anului 1989 l-a determinat să avanseze ideea creării unei organizații social-politice a etnicilor germani din România, cu scopul protejării și promovării identității culturale. Până atunci, aceștia se adunau ca să analizeze evenimentele politice din țară, în jurul bisericii evanghelice din Sibiu.

„De la biserică aveam un grup de oameni cu care ne întâlneam de mai multe ori atunci când erau probleme politice. În 22 decembrie m-am dus la tatăl meu, care era episcop, și i-am spus că trebuie să adune acești oameni, acest grup, să discutăm problemele politice. Și n-a reacționat. Am fost de trei ori la el. El spunea că e în vârstă, nu a zis că nu vrea, dar că nu mai e cauza lui.

Am ieșit afară și l-am întâlnit pe profesorul Philippi (Paul Philippi, al doilea președinte al FDGR, în perioada 1992-1998). Mi-a zis că se duce la episcop să convoace acest grup. I-am spus că am fost la el și că nu mai vrea și că „dacă vrea, să-l facem noi împreună”. Am stabilit ca în seara aceea, de 23 decembrie, să ne adunăm la noi – cinci-șase oameni. Dar atunci se trăgea la noi și am abandonat ideea. Ne-am înțeles să ne vedem la dl Philippi, că în centru nu se trăgea. Ne-am adunat cinci oameni – trei profesori de teologie și doi laici. Și acolo am stabilit primii pași ce să facem. Ne-am înțeles să ne întâlnim în 25 decembrie seara”, povestește Hans Klein.

Denumirea de „FDGR” a fost propusă de un jurnalist

Cu o zi mai devreme, la 24 decembrie 1989, Klein a fost vizitat de alți trei prieteni, de diferite profesii. „Acolo s-a menționat pentru prima dată noțiunea de Forumul Democrat al Germanilor. Un jurnalist a avut această propunere; eu am notat-o”.

Seara, Hans Klein a fost împușcat și internat în spital. Din această cauză, nu a putut merge pe 25 decembrie la întrunirea germanilor, întâlnire ce a fost amânată. Germanii din Sibiu și-au constituit grupul la Sighișoara pe 26 decembrie.

Hans Klein spune că a fost rănit în seara zilei de 24 decembrie în timp ce se întorcea de la Cisnădioara cu mai mulți copii, care participau la o tabără de ski. „S-a tras în mașina noastră. Datorită unui om care trecea pe acolo am fost dus la spital și am fost operat”, își amintește Hans Klein.

Lovitură de stat cu elemente care pentru oameni era revoluție

Pentru germani, Hans Klein crede că evenimentele din decembrie 1989 au fost „mai mult teamă decât speranță”: „În general, se credea că mămăliga nu explodează. A fost un slogan care s-a spus atunci”. El crede, totuși, că acele evenimente, inclusiv demonstrația de la Sibiu „a fost organizată”. „Nu știu cum, dar se spune că în București s-au montat aparate multe de amplificare și când a vorbit Ceaușescu, s-a strigat în aceste aparate și astfel a fost mobilizată mulțimea. Cu siguranță, a fost o lovitură de stat, dar cu elemente care pentru oameni era revoluție. Ca să explic: o revoluție forțează centrele centrifugare, pe când o lovitură de stat poate să fie o lovitură de palat, în care nu se mișcă destul de mult și se schimbă doar structura. Așa a fost în Cehia. Se schimbă capul și încă vreo câțiva și noi ne înțelegem. Aici s-a făcut o demonstrație a forțelor populare care a avut ca efect ca oamenii să simtă că a fost o revoluție. Din punctul de vedere al oamenilor a fost o revoluție”.

A urmat dezamăgirea

Dar la scurt timp a urmat dezamăgirea. „Foarte foarte puțini s-au gândit că se va schimba ceva. După ce am văzut că structurile rămân, gata. „Ceaușescu nu fi trist, și Iliescu e comunist” - așa s-a strigat foarte repede de către mulți. Chiar dacă a fost o teamă la început, ulterior a fost o dezamăgire.

Ceea ce nu se putea altfel, dacă mă întrebați. Oamenii rămân, au fost îndoctrinați. Chiar dacă schimbi structura de sus, cei mai mulți se comportă așa cum s-au comportat acum 3 zile”, crede Hans Klein.

N-ați regretat că n-ați plecat în Germania?

„N-am avut timp să regret. Problemele erau foarte multe. Să nu uitați că eram profesor de teologie, educam preoți. Cum să plec? N-ai cum. Nu m-a chemat nimeni, nu m-a împins nimeni. N-am fost nici erou, eram un om de rând care și-a văzut de treabă. Și era multă treabă.

Am intrat foarte repede ca președinte al FDGR Sibiu și ulterior am fost și pentru Transilvania un timp. Veneau oameni cu probleme mici și aproximativ 90% din cerințe se puteau rezolva”.

Despre emigrarea etnicilor germani din România în perioada dictaturii comuniste și după evenimentele din decembrie 1989 se discută la diverse dezbateri și conferințe. Într-un studiu recent, semnat de Alois-Richard Kommer, întitulat „Publicațiile de presă ale Asociațiilor etnicilor germani emigrați ca mediu de formare a identității acestora”, se menționează că doar în anul 1990 au plecat peste 110.000 de etnici germani din țară – aproape de zece ori mai mulți decât într-un an „normal“, cifre asemănătoare regăsindu-se și la alți autori, precum Klaus J. Bade și Jochen Oltmer. Cei doi apreciază numărul total al etnicilor germani care au părăsit țara, între anii 1950 și 1993, la 406.000 de persoane. Dintre aceștia 206.000 ar fi emigrat până în 1987 în Germania, iar alți 200.000 în perioada cuprinsă între anii 1988 și 1993.

România, după 30 de ani de la Revoluție

Fondatorul FDGR crede că România a trecut de la un sistem la altul și încă e în tranziție, lucru care nu se face fără jertfe și fără greșeli. Și explică:

„În 1990-96, Iliescu a vrut să facă tranziția cum a știut el – socialism cu față umană, așa spunea. El era un socialist înverșunat, așa a fost el educat. Dar populația a mers înainte, n-a mai vrut.

Apoi a venit Constantinescu, care a tras țara destul de înainte. De exemplu, atunci s-a stabilit că dacă ai o mașină la scară trebuie să plătești biletul la autobuz. Era o structură foarte bine gândită, dar nu s-a putut. Constantinescu a vrut să facă prea repede un stat occidental. Nu numai el, oamenii din jurul lui. De aceea, au venit minerii ș.a.m.d., pentru că ceilalți nu s-au lăsat.

Și atunci, trebuia să facem un pas înapoi. Și a revenit Iliescu. După 4 ani, societatea a devenit mai coaptă, mai vestică. Și l-au ales pe Băsescu, care în primă fază era foarte bun, zic eu. Și chiar dacă s-a certat cu Tăriceanu, era foarte bine, pentru că s-a început o luptă acolo sus, pentru că chiar trebuie să se găsească soluțiile cele mai bune. S-a făcut o democratizare destul de mare, pentru că ei s-au luptat între ei acolo și i-au lăsat pe oameni.

A doua legislatură a lui Băsescu nu a fost bună – ne-a tras din nou înapoi. Și atunci iarăși societatea era mai înainte. Și l-au ales pe Iohannis, ca un exponent al unei Românii europene, dacă vreți. Doar că acesta a avut obstacole, pentru că prim-ministru era deja Ponta. Ulterior, a venit Cioloș. Eu nu zic că Cioloș nu a făcut bine, cred că a făcut foarte mult bine, dar nu putea să se impună. De aceea, politica a stagnat, iar pesediștii ne-au tras iarăși înapoi.

Acum e posibilitatea ca societatea să fugă înainte. Dar trebuie să fii prudent, pentru că oamenii de rând trebuie să vină cu tine. Adică nu trebuie să fii prea avangardist. Și mie mi se pare că Orban e foarte bine – vedeți ce liniște are. Eu cred că tinerii care sunt în USR au dreptate, dar ei nu pot să meargă prea repede, pentru că lumea trebuie să vină cu ei.

Noi suntem pe un drum vestic cu siguranță. Și dacă mă întrebați, acest lucru se vede prin faptul că Putin nu lasă Moldova. Și-a impus acolo oamenii, după ce s-a văzut că România merge mai mult spre vest. Totdeauna din partea cealaltă vezi dacă ești pe un drum bun: dacă oamenii care nu-ți plac te laudă, fii prudent.

Eu văd că e bine. Nu spun că nu se vor face greșeli, sigur o să se facă. Dar acum drumul este deschis. Dar să nu avem prea multe așteptări, dar speranțe”.

Sunteți mândri că la Președinția României a ajuns un etnic german?

„Pe undeva - da, suntem mândri. Dacă vreți, pentru noi România a devenit țara noastră cu mult mai bine decât era până atunci. În comunism nu era țara noastră. Era țara nimănui.

Onoarea este a românilor, nu a noastră. Noi nu puteam să punem un președinte, românii l-au pus pe el. Dar dat fiind că este el, ne dă un simț că într-adevăr suntem în România, în România noastră. Adică nu numai despre mândrie e vorba. Suntem legați de România cu mult mai mult decât dacă nu era el. Și asta o să rămână”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).