Codruța Vulcu, director ARTmania a câștigat premiul pentru „Excellence & Passion”, în cadrul European Festival Awards. Este un premiu pe care l-a primit cu mare bucurie și speră ca prin această reușită să inspire toate fetele tinere care au intrat în industria muzicii să ajungă pe cele mai înalte culmi. Codruța Vulcu a fost desemnată câștigătoarea categoriei „The Award for Excellence and Passion” în cadrul competiției European Festival Awards, fiind prima persoană din România premiată în istoria de 11 ani a acestei competiții internaționale de prestigiu, după cum transmit reprezentanții ARTmania. Trofeul i-a fost înmânat în cadrul Galei de Premiere a European Festival Awards, ce a avut loc aseară la Groningen, Olanda. „Practic anul acesta noi facem cu ARTmania Festival 15 ani și a fost o mare onoare să fiu nominalizată, dar mai ales să câștig în contextul în care printre nominalizați se numără cei mai puternici oameni din industrie, nume grele ale festivalurilor din Europa. Ce m-a bucurat cel mai mult este că acest premiu poate fi o inspirație pentru generația de tinere care intră în această industrie. Să vadă că prin foarte multă muncă și perseverență, dedicație pot să ajungă chiar în vârful industriei europene. Ce vreau să mai spun este că aseară am fost atât de mândră de România, pentru că, practic țara noastră a câștigat trei premii. Deci, se poate și mi-aș dori să se poată în toate domeniile și pentru toate industriile”, a declarat Codruța Vulcu, pentru Turnul Sfatului.
Codruța Vulcu este Directorul Festivalului ARTmania, East European Music Conference și Blaj aLive Festival și Președinte AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), având o experiență de peste 16 ani în industria muzicală și un portofoliu bogat de evenimente printre care se numără și organizarea, din punct de vedere logistic și operațional, a ceremoniilor oficiate anul trecut de Sanctitatea Sa Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj.
La ediția din 2019 a European Festival Awards, Codruței Vulcu i-a fost înmânat trofeul categoriei „Best Small Festival” pentru Festivalul ARTmania de la Sibiu.
European Festival Awards este cea mai importantă competiție dedicată industriei muzicale europene, fiind lansată în 2009 de Yourope (Asociația Europeană a Festivalurilor) pentru a oferi recunoașterea profesională a industriei internaționale acelor evenimente de profil și specialiști care obțin rezultate deosebite și ridică standardele de calitate ale acestui domeniu la nivel european.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Codruța Vulcu , Tmania Festival , Turnul Sfatului , Asociaţia Europeană , Asociația Română , Marele Premiu , Câmpia Libertății , Best Small Festival , Directorul Festivalului Intern , European Festival Awards , Codruței Vulcu , Sanctitatea Sa Papa Francisc , East European Music Conference , Evenimente Culturale , The Award , Live Festival
Vizualizari: 1507
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ciupercutza
Acum 2 ore
Bogdan
Acum 3 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Cetateanul turmentat
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel