Ducii de Sussex nu îşi vor mai folosi titlul de Alteţă Regală, deoarece nu mai sunt membri activi ai Familiei Regale, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham într-un comunicat postat pe site-ul www.royal.uk, citat de Agerpres.
Acest anunţ oficial vine după ce săptămâna trecută, ducii de Sussex şi-au comunicat dorinţa de a face un pas în spate din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice şi de a deveni independenţi financiar. În ultimele zile, regina Elisabeta a II-a şi familia sa au lucrat împreună cu funcţionarii pentru a vedea cum va funcţiona în practică acest pas în spate pentru Harry, în vârstă de 35 de ani, şi soţia lui Meghan, fostă actriţă, în vârstă de 38 de ani. Se doreşte astfel să se pună capăt furtunii pe care cuplul princiar a provocat-o la începutul acestei luni când şi-au exprimat şi intenţia de a petrece mai mult timp în America de Nord, scrie Reuters.
”După cum a fost convenit în acest nou aranjament, ei înţeleg că li se cere să se retragă din îndatoririle regale, inclusiv din numirile militare oficiale. Vor continua să-şi păstreze patronajele şi asociaţiile private. Deşi nu o mai pot reprezenta oficial pe Regină, ducii de Sussex au indicat clar că tot ceea ce vor face va continua să păstreze valorile Majestăţii Sale”, se spune în text.
Harry şi soţia sa, Meghan Markle, nu vor mai primi fonduri publice şi vor rambursa banii cheltuiţi pentru renovarea proprietăţii Frogmore Cottage din apropiere de castelul Windsor, care va rămâne reşedinţa lor din Regatul Unit, după cum se precizează în comunicatul Palatului Buckingham.
Conform textului, acest nou model va intra în vigoare din primăvara lui 2020.
Pe acelaşi site este publicată şi o declaraţie a Reginei Elisabeta a II-a:
„După multe luni de conversaţii şi discuţii mai recente, mă bucur că împreună am găsit o cale constructivă şi de susţinere pentru nepotul meu şi familia sa. Harry, Meghan şi Archie vor fi întotdeauna membri foarte iubiţi ai familiei mele. Recunosc provocările pe care le-au întâmpinat pentru că s-au aflat în centrul atenţiei în ultimii doi ani şi le susţin dorinţa pentru o viaţă mai independentă. Vreau să le mulţumesc pentru toată munca lor dedicată, în această ţară, în Commonwealth şi nu numai, şi sunt deosebit de mândră de modul în care Meghan a devenit atât de repede unul dintre membrii familiei. Întreaga mea familie speră că acordul de astăzi le va permite să înceapă să-şi construiască o viaţă nouă fericită şi paşnică”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
-
Nu se apropie nici un sfarsit… sunt prea prosti pentru a face fata provocarilor. Aia a crezut ca a pus mana pe-un print, cand colo.. ce sa vezi…. exista indatoriri, etc etc 🙂 … ei ii placea mai bine sa o arda aiurea prin telenovele, nu prea intelege ea cum functioneaza lumea…
Probabil vor fi folositi politic de tot felul de adversari ai mari britanii sa inventeze povesti care sa le erodeze si mai rau societatea… ca doar nu vor merge la job sau vor inventa ceva epocal… vor trai din aburit, ala e planul, iar cand nu mai tine se caiesc si se intorc la contribuabilul britanic sa le mai de aniste bani.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Miticii care platesc erau deci banatzani,adica frunci sau fruncea,nu mai stiu dictonul…Bai ce ne place sa ne manjim intre noi…
Paule, le-ai dat clasa sefilor de promotie luand bacul cu 10!
cutie automata opticruise? si copiii pot conduce…
Legea ar trebui sa prevada suspendarea permisului pentru indoirea numarului de inmatriculare spate ca sa nu poata fi citit asa…
Am votat cu Nicu Stefanuta, insa nu sunt multumit de prestatia lui si regret votul dat. Se axeaza preponderent pe…













Lasă un răspuns