Miercuri,
29.11.2023
Partial Noros
Acum
-2°C

Viața unui medic pe ambulanță: „Trebuie ca oamenii să știe să ofere primul ajutor”

Viața unui medic pe ambulanță: „Trebuie ca oamenii să știe să ofere primul ajutor”

Iancu Octavian medic în sistemul de urgență de aproximativ 20 de ani, iar la Serviciul de Ambulanță al Județului Sibiu activează încă din anul 2008. Este pasionat de aceea ce face aici și spune că acesta este singurul mod prin care poți supraviețui în acest domeniu de activitate. Are o familie la Ambulanța Sibiu și o alta acasă și le acordă atâta timp cât îi este cu putință. Despre munca în teren, Tavi, cum îi spun colegii, povestește că e foarte solicitantă dar frumoasă, mai ales atunci când reușește să salveze pe cineva.

„Sunt aici deja de 12 ani și de aici ies la pensie. Dar nu încă! Mai este încă timp suficient”, spune Tavi, proaspăt reîntors de la o intervenție. Vorbește cu mult entuziasm de meseria pe care o practică deja de vreo 20 de ani și spune că acesta este și secretul – să îți placă ce faci. Altfel nu vei supraviețui prea mult timp.

„Cine vine aici trebuie să facă asta cu plăcere, altfel nu ai ce să cauți aici, pentru că sistemul este destul de dificil. Nu ai sărbători, nu ai Crăciun, Revelion, Paști, weekend-uri. Sunt situații în care multă lume nu acceptă să lucreze, pentru că preferă să stea acasă cu familia. Noi ne rupem și pentru că ne place ceea ce facem, e perfect. Eu am prins perioada mai veche, când eram doar patru medici pe tură și vă dați seama dacă era unul în concediu sau în medical, eram aici non-stop. Oricum jumătate din viață ne-o petrecem la muncă, așa că practic ne împărțim între două familii – cea de acasă și cea de aici”, spune medicul.

Programul e destul de diferit de la o tură la alta. A avut 7-8 cazuri pe zi, dar a avut și un singur caz într-o zi, dar destul de grav – un infarct dus la Mureș, cu probleme pe drum. „Prefer să merg la mai multe cazuri în oraș decât să am unul dificil de dus la Mureș. Ne descurcăm, pentru că nu sunt foarte dese cazurile de genul acesta. Avem solicitări de sprijin și de la echipajele din teritoriu, pentru că acolo nu există medici și sunt cazuri grave pe care le aducem la Sibiu”, explică acesta.

În general se face un triaj în dispecerat și echipajul cu medic este trimis în peste 90% din cazuri la cele grave. Sunt și excepții când familia exagerează simptomatologia și în loc să spună ce are omul la momentul în care se sună la 112, „spune ce a avut omul cel mai grav în viața lui sau citește de pe foaie diagnosticele și atunci se poate ca dispeceratul să fie indus în eroare și să fie trimis medicul”. Dar sunt rare cazurile, spune Tavi.

Octavian Iancu medic ambulanta (27)

„Te marchează cazurile cu final fericit, dar și cele tragice”

Medicul sibian mărturisește că foarte multe intervenții au avut un impact important asupra lui și chiar își amintește de un caz cu final fericit. „Te marchează și cazurile cu final fericit și cele cu final nefericit. La capitolul povești cu final fericit îmi amintesc de un caz de infarct care a făcut stop cardio-respirator în Parcul Astra. Cineva a făcut resuscitarea până am ajuns noi la fața locului. Spre surprinderea mea, a fost chiar un fost coleg al meu de școala generală care a trecut pe acolo chiar atunci și a văzut pacientul căzut la pământ. A văzut că nu are puls și a început masajul cardiac, iar altcineva a sunat la 112. Pacientul l-am dus noi la Mureș, pentru că elicopterul nu era disponibil, și când l-am transferat de pe targa noastră pe cea de la spital, săracul ne-a spus nu vă mai chinuiți, băi, băieți, cu mine. Lăsați că mă dau eu jos și mă urc pe targa cealaltă (râde). Am fost foarte încântați să aflăm ulterior că totul a fost bine cu el”, povestește Iancu Octavian.

Autoritățile ar trebui să pună mai mult accent pe educarea populației în ceea ce privește acordarea primului ajutor, opinează medicul. Doar așa va crește numărul victimelor care vor avea o șansă în plus de a supraviețui, mai ales atunci când este vorba de un stop cardio-respirator.

„Cred că aici ar trebui ridicată o problemă autorităților. Trebuie ca oamenii să știe să ofere primul ajutor. La câte cazuri am fost, mai ales la țară, erau oameni care ne arătau cu degetul unde trebuie să mergem, dar niciunul care să fi oferit primul ajutor victimei, lucru care îi poate salva viața. Rar se întâmplă să facă cineva într-adevăr ceva, toată lumea ne ceartă de ce ajungem așa târziu, în loc să facă ceva efectiv pentru omul lor, căzut. Dispeceratul de multe ori te îndrumă, în funcție de ceea ce îi relatezi la telefon, îți spune exact ce să faci până ajunge ajutorul la tine, dar tot ar fi mai bine să știi tu direct ce să faci.”
Cazurile mai deosebite îi rămân în minte și adesea încearcă să afle cât mai multe detalii despre pacient, după ce îl predă medicilor urgentiști sau la morgă, în cazul în care nu s-a mai putut face nimic pentru persoana respectivă.  „Eu întotdeauna mă interesez de cazurile mai deosebite, indiferent dacă ajunge la morgă și atunci aflu cauza decesului sau pe secție dacă ajunge internat. Satisfacția muncii este enormă când știi că poate cineva trăiește, e bine, datorită ție. Munca e puțin altfel față de urgență, unde am lucrat câțiva ani, pentru că la ambulanță tu centrezi, tu dai cu capul. Ești singur la fața locului, nu ai alt medic, alt coleg care să te sfătuiască, trebuie să iei o decizie urgent și să faci. Dacă nu faci, aici se pierde timpul. Am ajuns să îmi dau seama acum cum eram la început. Acum fac, nu stau pe gânduri, pentru că secundele acelea ar putea să conteze”, concluzionează medicul.

Foto: Silvana Armat

Octavian Iancu medic ambulanta (25)

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

cris

Acum 3 ani

un medic si un om deosebit felicitari
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus