„Ora de lectură” continuă la Librăria Humanitas, iar programul pe luna februarie a fost deja făcut. Evenimentul se desfășoară în fiecare duminică, iar în cadrul său, pasaje din cele mai îndrăgite cărți ale vremii sunt citite de actori.
Duminică, 9 februarie, de la ora 15.00, actorii Lerida Buchholtzer și Cătălin Neghină de la Teatrul National „Radu Stanca“ Sibiu vor citi câteva fragmente din „Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii“, o antologie de Florence Sakade. „A fost odată ca niciodată“ este formula magică ce deschide calea către o lume plină de minunăţii: spiriduşi jucăuşi cu nasul de-un cot, statui umblătoare, maimuţe vorbitoare, zâne-vrăbiuţe, prinţese curajoase şi un băieţel nu mai mare decât un deget. Aceştia sunt numai câţiva dintre eroii celor mai frumoase şi mai îndrăgite poveşti pentru copii, culese din folclorul Ţării Soarelui-Răsare şi transmise din generaţie în generaţie până în zilele noastre. Pline de farmec şi de tâlcuri ascunse, aceste istorisiri vorbesc despre cele mai de preţ virtuţi ale oamenilor – cinstea, bunătatea, cutezanţa –, iar superbele ilustraţii care le însoţesc dau viaţă şi strălucire lumilor fără seamăn din paginile cărţii.
Duminică, 16 februarie, ora 15.00, „Ora de lectură” va fi dedicată cărții scrise de Paul Maar, „Sâmbătă când vine Sambo“. Gambrino Berebum este un domn sfios şi temător ca un şoricel. De cine se teme? De madam Pătlăgică, gazda lui, care mereu îi caută nod în papură; de şeful lui, Mugurel Boubătrân, un pisălog şi jumătate; şi în general de toţi nerozii şi mitocanii cu nasul pe sus cărora le tună şi le fulgeră. Până când într-o bună zi – atenţie, într-o sâmbătă! – domnul Gambrino îl întâlneşte pe Sambo, mogâldeaţa, care decide să rămână la el. Pe obrăznicătura de Sambo nimeni şi nimic n-o sperie, are în minte numai ştrengării şi pe deasupra... ac de cojocul multora – păzea! Dacă la început bietul domn Gambrino e teribil de jenat de asemenea purtări şi caută să scape în fel şi chip de Sambo, cu cât cei doi petrec mai mult timp împreună, cu-atât tăticul îşi îndrăgeşte mai mult odrasla! Iar la sfârşit, ce ciudat: blândul domn Gambrino a învăţat de la Sambo cum să nu se mai teamă de alţii – ba chiar să-i şi pună la punct pe cei ce-o merită cu vârf şi-ndesat!
În „Ora de lectură” de duminică, 23 februarie, ora 15.00, toți cei prezenți pot afla mai multe despre faimoasa istorie a ursului păcălit de vulpe din cartea „Ursul“ de Adrian Popescu. Se va afla cum de şi-a pierdut ursul coada, acum multe-multe veacuri, de ce are urechile atât de mici, de ce îi place atât de mult mierea şi, mai cu seamă, cine i-a dat numele „Moş Martin“, care i-a rămas neschimbat până în ziua de azi. Cei care își doresc să participe pot face rezervare la adresa de e-mail [email protected]. Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Librăria Humanitas , Radu Stanca , Lerida Buchholtzer , Teatrul Naţional , Adrian Popescu , Paul Maar , ora de lectura , Cătălin Neghină , Florence Sakade , Gambrino Berebum , Moş Martin , Mugurel Boubătrân , Ţării Soarelui
Vizualizari: 1297
Ultimele comentarii
Acum 16 ore
Emil
Acum 16 ore
Leonard
Acum 17 ore
Semion Ortodocsu
Acum 18 ore
Newman
Acum 18 ore
Daniel