Șase noi personalități vor primi câte o stea în ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru. O a șaptea stea este prevăzută pentru un laureat de Oscar, însă, în acest moment nu au fost duse la final tratativele cu privire la prezența personalității în Sibiu, anunță reprezentanții evenimentului.
Șase noi personalități vor completa Aleea Celebrităților din Sibiu, în ediția FITS 2020. Este vorba despre coregrafa Sasha Walts, coregraful și dansatorul de flamenco Israel Galvan, actorul și cântărețul Denis O’Hare, regizorul Jan Lauwers, scenograful Helmut Sturmer și coregraful Akram Khan.
„Aleea Celebrităților este un moment de mare responsabilitate și trebuie să fie o mare personalitate comparabilă oricând cu cele care au apărut până acum. Cred că cele șase stele de anul acesta sunt argumente uriașe de a fi prezenți, toți cei care doresc, la Sibiu, nu numai să-i vadă, dar să vadă și creațiile lor” spune Constantin Chiriac, președintele festivalului.
Cel de-a șaptelea nume nu a putut fi dezvăluit.
„Mai este un nume pe care nu vi-l putem dezvălui și cu care suntem în negocieri avansate. Este vorba despre un laureat cu Oscar, o personalitate uriașă care este obișnuită să semneze contracte foarte grele, dificile, în care cere luna de pe cer și nu vorbesc din punct de vedere financiar”, mai spune Constantin Chiriac. Acesta speră însă că negocierile se vor finaliza favorabil și în cadrul FITS va fi și cea de-a șaptea stea.
Aleea Celebrităților din Sibiu a fost inaugurată în anul 2013, în Parcul Cetății, când Festivalul Internațional de Teatru aniversa 20 de ani. Stelele de pe aleea pietonală traversează simbolic un drum, de la Sala Thalia, primul teatru construit în România, în 1788, către locul unde va fi construit noul teatru.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
O prostie cu crăci…..În Sfântu Gheorghe și Târgu Mureș se mănâncă mult mai bine și mai ieftin….
Întrebați, vă rog, câți dintre cei care rămân sunt membri ai vreunui partid politic. Că așa vă e mai ușor…
Auzi la ei, „Nu există informații cu privire la utilitatea reală a unei astfel de investiții extrem de costisitoare”. Sunt…
Nu au auzit de Rescue 4×4. Plecau cu masina, nu cu Jandarmii… 🙂
legea care prevede obligativitatea schimbarii destinatiei este de vreo 25 de ani valabila in Romania….era destul timp de a intra…













Lasă un răspuns