Liderul PNL, prim-ministrul desemnat Ludovic Orban, a anunţat luni că Biroul Executiv al liberalilor a aprobat în unanimitate componenţa Cabinetului pe care îl va prezenta Parlamentului şi tot în unanimitate programul de guvernare actualizat. Lista noului Guvern Orban şi programul de guvernare actualizat au fost depuse, luni, la Parlament, iar pe ea figurează aceeași echipă ca în precedentul Cabinet. „Conducerea PNL a aprobat în unanimitate componenţa Cabinetului, pe care o voi prezenta în calitate de premier desemnat de către preşedintele Klaus Iohannis şi, de asemenea, conducerea PNL a aprobat în unanimitate programul de guvernare care reprezintă o actualizare a programului de guvernare în baza căruia a fost învestit Guvernul pe care îl conduc de la data de 4 noiembrie. Guvernul va avea aceeaşi componenţă”, a declarat Ludovic Orban.
Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente urmează să se întrunească pentru a stabili data şedinţei comune la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei guvernului. Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.
Lista miniștrilor propuși în Guvernul Orban 2
Prim-ministru Ludovic Orban
Viceprim-ministru Raluca Turcan
Ministrul Educației și Cercetării – Monica Anisie
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil Popescu
Ministrul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu
Ministrul Apărării – Nicolae Ciucă
Ministrul Muncii și Protecției Sociale – Violeta Alexandru
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Costel Alexe
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor – Lucian Bode
Ministrul Finanțelor Publice – Florin Cîțu
Ministrul Justiției – Cătălin Predoiu
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Adrian Oros
Ministrul Sănătății – Victor Costache
Ministrul Afacerilor Interne – Marcel Vela
Fondurilor Europene – Ioan-Marcel Boloș
Ministrul Culturii – Bogdan Gheorghiu
Ministrul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce cauta locurile de parcare langa trecerea de pietoni? Cine gireaza incalcari ale legii si punerea in pericol a pietonilor?…
Noroc cu primaria Medias ca va asigura transport public in acele localitati , care erau date uitarii de catre duamna…
Schimbarea rețelelor este foarte bună și utilă, nu cum s-a facut la reabilitarea unor cartiere, când a fost mult subdimensionata…asta…
Fix asa o sa fie intre Dima si Iorga pe Calea Cisnadiei. Apropo, sper ca stie toata lumea ca firma…
In sfarsit zona de nord a județului rarefiata demografic și subdezvoltată economic elimină poluarea atmosferică inexistenta prin inteligente investiții financiare…













Lasă un răspuns