O bătaie de stradă ce ar putea avea ca motiv ura față de persoanele sosite în Sibiu, a avut loc noaptea trecută într-un cartier al orașului.
Evenimentul a avut loc după ora 23:00, pe strada Islazului, martorii spunând că mai mulți tineri au ajuns să se ia la bătaie după o serie de reproșuri la adresa unora dintre ei, că ar fi venit în Sibiu din județele învecinate.
”Patru tineri, ce păreau a fi din Sibiu, i-au bătut pe doi tineri ce veniseră cu o mașină de Vâlcea. Motivul ar fi fost, spuneau cei patru, că mașina din Vâlcea l-ar fi călcat pe unul dintre ei pe picior, deși nu părea a șchiopăta… În urma altercației, unul dintre cei doi tineri din Vâlcea a rămas întins pe jos, fiind bătut bine”, povestește un locuitor din zonă. Acesta mai spune că agresorii le-ar fi reproșat celor din Valcea că au venit la ei la bloc să se dea șmecheri.
Tânărul bătut a stat aproximativ zece minute întins pe jos, până au sosit echipaje de Poliție, Jandarmerie și SMURD.
Contactați de reporterul Turnul Sfatului, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au confirmat bătaia de stradă și faptul că cei doi tineri loviți sunt din județul Vâlcea, unul dintre ei fiind transportat de urgență la spital.
”La data de 13 februarie, în jurul orei 23:15, polițiștii de ordine și siguranță publica au fost solicitați să intervină pe strada Islazului din municipiul Sibiu pentru aplanarea unui conflict în stradă. La fața locului, polițiștii au identificat șase tineri, doi dintre aceștia reclamând faptul ca au fost agresați fizic de ceilalți patru. Cei doi tineri agresați sunt din județul Vâlcea și au 21, respectiv 22 de ani, acesta din urmă fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat pentru Turnul Sfatului purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Walter.
Mai mult decât atât, în urma scandalului polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu spun că tânărul lovit ar fi fost stropit în față cu un spray iritant, după care ar fi primit o lovitură în cap.
”Printr-un apel venit pe numărul de urgență 112, în data de 13 februarie, un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD a intervenit de urgență în municipiul Sibiu, strada Islazului, pentru acordarea asistenței medicale unui bărbat de aproximativ 21 de ani. Acesta prezenta o iritație oculară și un traumatism cranio-facial. A fost transportat la UPU Sibiu”, au transmis și reprezentanții ISU Sibiu.
Pe de altă parte, presupușii agresori – care deocamdată beneficiază de prezumpția de nevinovăție – sunt din municipiul Sibiu, trei dintre ei, al patrulea fiind tot din județul Vâlcea, și au vârste cuprinse între 18 și 26 de ani.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.
Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
16 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
bine mah… du-te tu si pupa-i in dos pe toti valcenii, ca semn de multumire din partea noastra, a localnicilor. Faza mai tare e ca unul din cei „4 sibieni” e de fapt tot valcean. Asta cred ca spune multe (in sensul ca motivele probabil sunt de alta natura). In echipa din care fac parte avem si valceni si nu sunt cu nimic mai prejos sau mai presus decat restul. Sunt tratati ca atare. Daca sunt conflicte, sunt din cauza comportamentelor persoanelor. Si „uscaturi sunt” peste tot.
-
-
Cred ca ar trebui sa revizuit articolul !
Adică trei tineri din Sibiu și unul din Vâlcea , au bătut doi tineri pe motiv ca erau din Vâlcea???
Dacă intram in logica autorului articolului, atunci ar fi trebuit sa-l bată și pe cel care era cu ei, ca și el este din Vâlcea…
Goana după likeuri și vizualizări , va face sa va pierdeți obiectivitatea. -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Hastagrezist –
Iti explic de unde pleaca probabil ranchiuna.
Marea majoritate a celor nou veniti in oras sunt arogamti,
iti spun din proprie experienta.
Nu le ajungi la nas.
Desi te porti frumos cu ei, ii ajuti, cand au ocazia pe la spate te taxeaza.
Oras blocat dimineata si seara.
Parcari superaglomerate.
Multe masini cu numar VL, etc circula ca racheta prin oras,sensuri giratorii.
E problema edililor sa gaseasca solutii legate de parcari de trafic, dar resesntimentele se aduna.
-
-
Ce-i cu titlul ala tendențios, când în articol scrie clar ca motivul a fost altul. A, ca le-au reproșat după aia și ca sunt din Vâlcea…dar nu i-au luat la bătaie pentru ca erau din Vâlcea ci din cauza ca ala ar fi fost călcat pe picior!
Într-adevăr, dacă cei bătuți ar fi fost din Sibiu, poate nu s-ar fi ajuns la bătaie, ca le permitem mai multe alor noștri decât străinilor. -
citez din articol:”..dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice”.
Oare asta e incadrarea maxima a faptelor cocalarilor- batausi cand una dinte victime a ajuns la urgenta? Oare tentativa de crima nu era mai corect? Cu pedepse de astea blande despre care tot citim in presa, tara asta se afunda tot mai mult in c…t. Intre timp preocuparile prioritare ale judecatorilor si procurorilor sunt pensia speciala si superimunitatea in fata legii! -
Personal cred ca astfel de indivizi sunt agresivi din natura , frustrați si cu probleme personale. Astfel de indivizi vor avea probleme pe viitor , iar vina va fi a vâlceanului, a blondei sau brunetei care merge prea încet pe zebra, a șoferului Masinei de gunoi care conduce prea încet, a nevestei care nu tace când el ai spune sa tacă, a vecinului care se poate ca se uita cam urat pe el fără motiv…. a câinelui care latră prea mult …. Agresivitatea este o boala gravă !
In astfel de situații ar trebui obligați sa faca terapii si munca socială. Dar pana așa ceva se va întâmpla in aceasta Românie mare si frumoasa vor mai avea de suferit foarte mulți…barbati femei, copii, animale….Jalnic …dar se întâmpla peste tot in lume, indiferent de statul social, de educație …
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da, mai sunt doi care inca perturba – tov. Volkov si tov. Palagniuk.
Woke-ist cu acte in regula!🤮🤮🤮
Când am crezut că i-am văzut pe toți *** ongiști, iată că m-am înșelat. (Acest comentariu a fost moderat din…
**** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Chiar toate rahaturile de evenimente trebuie facute cu blocarea circulatiei? Drumurile au fost construite cu banii tuturor …nu doar a…













Lasă un răspuns