Echivalentul a peste 172 de milioane de euro este valoarea bugetului municipiului Sibiu pe anul în curs, așa cum a fost adoptat de consilierii locali. Din acești bani, Primăria Sibiu își propune să termine primele proiecte din categoria celor mari, categorie care nu a mai cunoscut vreo realizare semnificativă în ultimii cinci ani.
”Veniturile ne permit să facem aceste investiții și lucrări”, a spus primarul Sibiului, Astrid Fodor, la începutul ședinței extraordinare a Consiliului local, programată la prânzul zilei de vineri în special pentru adoptarea bugetului orașului pentru anul în curs.
Cele 824.471.710 lei preconizate drept venituri ale orașului în 2020 reprezintă cea mai mare sumă pe care Sibiul a avut-o de cheltuit în ultimii 30 de ani. De remarcat, totuși, că din acest buget-record, peste 311 milioane de lei reprezintă, de fapt, sumele rămase necheltuite din anii trecuți și care au dus la acest excedent bugetar. Față de anul trecut, Sibiul va avea anul acesta venituri în creștere cu 5,5% (echivalentul a peste 43 de milioane de lei) față de sumele pe care se baza orașul la începutul anului trecut. Pentru funcționarea orașului sumele alocate sunt de 433,2 milioane de lei, iar investițiile au o alocare bugetară de 391,2 milioane de lei.
”Am supus aprobării dumneavoastră - și cred că și dumneavoastră ați constatat - un proiect generos, dacă ne uităm la venituri. Veniturile, comparativ cu 2019, sunt mai mari. De data aceasta nu din creșterea excedentului, căci acesta a scăzut cu 55 de milioane de lei față de anul trecut, ci sunt alte trei cauze care stau la baza creșterii veniturilor. În primul rând, fondurile europene pe care am reușit să le contractăm, creșterea bazei de impozitare și alocarea din impozitul pe venit, care este mult mai mare. Precizez că această alocare rezultă din calculele făcute de Ministerul Finanțelor”, a declarat Astrid Fodor în fața aleșilor locali.
În așteptarea marilor proiecte
De la punerea în funcțiune a viaductului Kogălniceanu (investiție de 28,2 milioane de lei, din care aproximativ 95% - fonduri europene), Sibiul nu a mai cunoscut finalizarea unor mari proiecte de investiții, cu excepția celor de modernizare a cartierelor și a unor străzi. De la inaugurarea amintitului viaduct și în afara pachetelor de străzi, printre cele mai mari obiective inaugurate de administrația locală în ultimii cinci ani au fost reabilitarea clădirii din Piața Mică nr. 22 (aprox. 13,4 milioane de lei investiții), skate-park-ul de lângă Obor (4,55 milioane de lei), prelungirea străzii Săcel (3,6 milioane de lei) sau amenajarea rețelei metropolitane (contract de 3,2 milioane de lei). În această listă ar mai putea fi inclus și stadionul municipal, în a cărui modernizare până acum au fost investite aproximativ 11 milioane de lei, dar respectivele lucrări de modernizare mai au de trecut încă o etapă, și ultima, care deocamdată nu are un contract semnat.În acest context, primarul Sibiului, Astrid Fodor, spune că 2020 va fi anul în care vor fi finalizate mari șantiere. ”Aceste venituri ne permit, pe de o parte, să ne continuăm lucrările începute anul trecut și să le finalizăm, și aici mă refer la Liceul de Artă, Lacul lui Binder, Baia Populară, cartierul Oțelarilor”, a declarat Astrid Fodor.
Toate aceste proiecte, însă, înregistrează întârzieri față de planificările inițiale. Cel mai mare șantier al Sibiului în prezent, cel al Liceului de Artă (contract de 17,14 milioane de lei) ar trebui finalizat peste două luni, însă lucrările sunt extrem de departe de finalizare (la noul corp abia au fost finalizate fundațiile, de exemplu).
Stadiul lucrărilor la noul Liceu de Artă, cu două luni înainte de termenul de finalizare
Baia Populară (contract de aproximativ 16 milioane de lei) ar fi trebuit finalizată inițial în octombrie anul trecut, dar termenul de finalizare a fost extins pentru execuția unor lucrări suplimentare. Iar Lacul lui Binder (pentru a cărui transformare în zonă de agrement a fost încheiat un contract de 9,1 milioane de lei, fără TVA) avea termen inițial de finalizare luna septembrie a anului trecut.
Noile lucrări, în special de infrastructură rutieră
Marile noi lucrări ce urmează a fi lansate în acest an țin tot de zona de infrastructură rutieră, după cum a arătat Astrid Fodor. ”De asemenea, veniturile ne permit să începem lucrări noi. Dacă vorbim de lucrări noi, vorbim de execuție: 44 de străzi de pământ care au fost contractate pentru modernizare, sunt ultimele cartiere de blocuri rămase de reabilitat (mă refer la Hipodrom I, Hipodrom III, Ștrand, Terezian și vom începe și lucrările de viabilizare în cartierul Veteranilor. De asemenea, vom avea lucrări de infrastructură în ceea ce privește drumul care face legătura prin Câmpșor (cartierul Ștrand), lărgirea Căii Cisnădiei, podul de pe Rozmarinului. Și dacă procedurile de contractare merg bine, am putea începe și lucrările pentru lărgirea podului PECO de pe șoseaua Alba Iulia, dar pentru asta nu putem fi siguri, depinde, fiind o procedură lungă și mai complicată”, a adăugat primarul Sibiului, arătând că lista enumerată de ea este doar o parte din planurile administrației locale.Celelalte mari proiecte noi ale Sibiului – centru de conferințe și spectacole și, respectiv, o nouă zonă de agrement în lunca Cibinului – ar urma să aibă din acest an un contract de prefezabilitate (în cazul centrului de conferințe) și un contract de întocmire a planului urbanistic zonal (în cazul zonei de agrement). ”Veniturile ne permit să facem aceste investiții și lucrări. Eu nu o să intru în detaliu, precizez că pentru o informare detaliată a cetățenilor despre buget, vom ieși în perioada următoare cu o serie de comunicate de presă și se pot vedea și pe site-ul Primăriei, pe fiecare capitol, vom explica în detaliu ce am prevăzut și ce intenționăm să facem”, a mai anunțat Astrid Fodor.
În procente
”Vreau doar să aduc câteva procente în discuție, pentru că este mai ușor astfel. Cel mai mare procent îl ocupă în bugetul nostru investițiile, reparațiile, întreținerea și dotările în municipiul Sibiu - 42%. Este un procent foarte mare pentru administrație. Dacă vorbim de învățământ, 16% merge la acest capitol, iar aici nu sunt cuprinse cheltuielile cu salariile, care merg pe altă cale. Pentru Sănătate și asistență socială avem cuprinse 8% din buget, și aici, la fel, salariile care se plătesc medicilor și asistenților sociali nu sunt cuprinse în acest calcul, doar salariile asistenților și medicilor de la școli”, a enumerat Astrid Fodor.Din cele 405,4 milioane de lei cât reprezintă veniturile proprii ale orașului (impozite și taxe locale și cotele defalcate din impozitul pe venit), cele mai mari sume merg către finanțarea activității culturale, sportive, pentru tineret și comunitare (adică agendele orașului), Teatrul Radu Stanca, Teatrul Gong și Casa de cultură a municipiului. ”Acestea reprezintă peste 19% din veniturile noastre proprii, deci un procent foarte mare. De asemenea, tot din venituri proprii, finanțăm Protecția mediului și salubrizarea stradală, care reprezintă peste 12% din veniturile proprii. Subvențiile pe care le plătim pentru transport reprezintă 13% din veniturile proprii”, a mai anunțat Astrid Fodor.
Lista principalelor investiții ale municipiului Sibiu în 2020 Sursa: raportul care însoțește proiectul de hotărâre pentru adoptarea bugetului pe 2020
”Dintre proiectele majore, cuprinse în programul de investiții publice, pe care municipiul Sibiu le va finanța din bugetul local, inclusiv excedentul bugetar, amintim:
Lucrări în continuare: • modernizarea Stadionului Municipal — execuția lucrărilor • construcția noului Liceu de Artă, amenajarea de terenuri de sport și reabilitarea curților la mai multe unități de învățământ — execuția lucrărilor • reabilitarea Băii Populare — execuția lucrărilor • amenajarea Lacului Binder — execuția lucrărilor • reparații capitale în zona străzilor Henri Coandă — Oțelarilor — execuția lucrărilor • reparații capitale ale zidului Cetății și a celor trei turnuri de pe strada Cetății — finalizarea lucrărilor
Lucrări noi pentru care execuția acestora va începe în anul curent: • reparații capitale în cartierul Hipodrom I, între străzile N. lorga — Luptei — Milea — Rahovei — bdul Mihai Viteazu — execuția lucrărilor • reparații capitale în cartierul Hipodrom III — execuția lucrărilor • reparații capitale în cartierul Ștrand — execuția lucrărilor • reconfigurarea și lărgirea carosabilului pe Calea Cisnădiei, la intrarea în municipiul Sibiu — execuția lucrărilor • modernizarea a 44 de străzi de pământ: Zăvoi (tronson II), Neppendorf, Mozaicului, Granitului, Varului, Bradului, Macazului, Viilor, Cucului, Lucernei, Trandafirilor, I. Agârbiceanu, Dreptății, Ghiocelului, Hameiului, Garoafei, Maierilor, Căpriorilor, Speranței, Viorelelor, Honterus, Pandurilor, Eschil, Lăcrămioarelor, Băicoi, Topitorilor, Lacului, Primăverii, Rulmentului, Ovidiu, Cisnădioara, Rovine, Anul 1848, Stejarului, Flacăra, Tineretului, 16 Februarie, Depoului, Poiana Sibiului, Macului, Lăcătușilor, Dulgherilor, Mesteacănului, Tractorului • modernizarea drumului peste Câmpșor pentru conectarea directă a cartierelor Turnișor și Ștrand — proiectarea și execuția lucrărilor • amenajarea drumului de legătură între Calea Cisnădiei - strada Siretului — Calea Dumbrăvii pentru decongestionarea din oraș înspre/dinspre Cisnădie — proiectare și contractarea executiei lucrărilor • amenajare parcare supraetajată în cartierul Hipodrom — proiectare și execuția lucrărilor • amenajare parcare subterană din Piața Gării — proiectare și contractarea execuției lucrărilor • modernizarea podului peste Cibin din dreptul străzii Rozmarinului — execuția lucrărilor • reabilitarea și extinderea podului Peco de pe șoseaua Alba lulia — proiectarea și contractarea execuției lucrărilor • modernizarea parcului din Piața Cluj — execuția lucrărilor • amenajarea unei zone de agrement și sport Iângă Piața Obor — proiectare și contractarea execuției lucrărilor • amenajarea unor terenuri de sport în Cartierul Tineretului, pe strada Deventer — proiectare și contractarea execuției lucrărilor • crearea unui traseu cicloturistic pe Dealul Gușteriței — proiectare și contractarea execuției lucrărilor
Proiectări, concursuri de soluție si alte studii pentru investiții importante în municipiul Sibiu: • crearea de drumuri de legătură noi între zona industrială vest și Calea Șurii Mici — proiectarea lucrărilor • reabilitarea podului Maria Tereza — proiectarea lucrărilor • parcare supraterană de la piața agroalimentară Cibin — proiectarea lucrărilor • realizarea studiului de prefezabilitate pentru centrul de spectacole și conferințe și organizarea concursului de soluții pentru proiectare • organizarea unui concurs de soluții pentru reabilitarea parcului Sub Arini • construcția centrului de agrement și sport din Zăvoi — realizarea planului urbanistic zonal director și a studiului de fezabilitate.
De asemenea, în veniturile secțiunii de dezvoltare a fost prevăzută a se încasa suma de 3.244.15 mii lei, reprezentând finanțare din bugetul de stat pe anul 2020 și diferență rămasă de încasat din anul 2019, pentru investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală, respectiv pentru lucrări de canalizare pe strada Podului din municipiul Sibiu, pentru care a fost încheiat un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Totodată, în veniturile secțiunii de dezvoltare a fost prevăzută a se încasa suma de 12.181,89 mii lei, reprezentând subvenții de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2014-2020, conform contractelor de finanțare încheiate cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și 64.408,36 mii lei reprezentând fonduri de la Uniunea Europeană pentru implementarea proiectelor pentru care sunt încheiate contracte de finanțare până în prezent, respectiv:
Lucrări în continuare: - Reabilitarea Școlii Gimnaziale nr.1 Sibiu în vederea îmbunătățirii eficienței energetice - Reabilitarea Liceului Teoretic C.Noica Sibiu în vederea îmbunătățirii eficienței energetice - Reabilitarea Școlii Gimnaziale nr.21 Sibiu în vederea imbunătățirii eficienței energetice - Reabilitarea Școlii Gimnaziale Radu Selejan Sibiu în vederea îmbunătățirii eficienței energetice Investiții noi a căror execuție va începe în anul curent: - Reabilitare termică blocuri de locuințe din municipiul Sibiu în vederea creșterii eficienței energetice - Extindere corp școală și construire sală de sport la Școala Gimnazială N. lorga Sibiu - Extindere corp școală la Școala Gimnazială I.L. Caragiale - Construcție nouă cu destinație Creșă în incinta Grădiniței cu program prelungit nr.36 Sibiu - Construcție nouă cu destinația de Creșă la școala Gimnazială nr.1 - Reabilitare internat la Colegiul Tehnic Independența - Creștere capacitate medicina de urgență pediatrică în spațiile existente (la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu) - Dotare ambulatoriu integrat - Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu - SALT — Sibiu — Administrație de calitate accesibilă locuitorilor prin tehnologie
Achiziții noi care vor fi contractate în anul curent: - Achiziție de mijloace de transport public ecologice - Modernizarea străzii Calea Dumbrăvii din Municipiul Sibiu”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Teatrul Radu Stanca , Colegiul Tehnic Independenţa , Calea Şurii Mici , Piaţa Gării , Programul Național , Teatrul Gong , Astrid Fodor , Mihai Viteazu , Alba Iulia , Parcul Sub Arini , Primăria Sibiu , Ministerul Finanțelor , Piața Mică , Calea Dumbrăvii , Pediatrie Sibiu , Spitalul Clinic Judeţean , Henri Coandă , Școala Gimnazială , Dezvoltare Locală , Dealul Guşteriţei , Stadionului Municipal , Calea Cisnadiei , Uniunea Europeană Guvernului P , Baia Populară , Cartierul Tineretului , investitii , proiecte , Băii Populare , Administraţiei Publice , Căii Cisnădiei , Împărăteasa Maria Tereza , mecanisme de relocare adoptate , Lacului Binder , Municipiul Sibiu , Pentru Sibiu , Poiana Sibiului , buget , Piaţa Cluj , Ministerul Lucrărilor Publice , Prin Hotărârea , diriginte de santier , fits 2020 , Reabilitarea Școlii Gimnaziale , Iar Lacul , Iângă Piața Obor , Noica Sibiu , Pentru Sănătate , Reabilitarea Liceului Teoretic
Vizualizari: 10545
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Craciunescu Felicia
Acum 4 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 4 ore
Gabytza Gabor
Acum 4 ore
Noi noi
Acum 4 ore
Mihnea