Dirijorul Cristian Lupeș, director al Filarmonicii de Stat Sibiu, arată că modificările aduse tocmai Legii Educației, în ceea ce privește gratuitățile, sunt cele care vor contribui, în continuare, la absența ”liderilor lideri deschiși, înțelepți si novatori, de a căror lipsă ne plângem azi”.
Cristian Lupeș se alătură managerilor de instituții culturale din Sibiu care se arată revoltați de modificările aduse de parlamentari Legii Educației, modificări prin care elevilor li se asigură gratuitate în instituțiile de cultură. La fel ca și alte instituții culturale din oraș, și Filarmonica organizează o serie de evenimente dedicate special celor mai tineri dintre spectatori. Iar obligarea instituțiilor de cultură să ofere acces liber elevilor va duce la scăderea calității actului cultural, consecință care va avea efecte pe termen lung asupra sănătății societății. ”Atunci când ne referim la această ramură a culturii care se numește artă, investiția aduce profit pe termen foarte lung, pe generații de oameni, ceea ce înseamnă o capacitate de previzionare a profitului foarte mare. Acestă previzionare o poate face doar cel care consumă acest produs”, spune tânărul manager cultural.
Dirijorul care conduce acum Filarmonica sibiană arată că resorturile deciziei de a obliga instituțiile culturale să își ofere gratuit produsele sunt generate de lideri care nu conștientizează efectele deciziilor lor. ”Astăzi ne inflamăm din cauza unor soluții găsite de falși lideri care nu știu să folosească vesela la masă, dar ne invită să ne hrănim după regulile ciunte pe care le-au reținut în celebra școală a vieții. Nu pot vedea consecințele unor decizii. Se bazează pe instinctul executantului primar sau al necalificatului, care nu reține două sarcini concomitente. Sunt educați de către un sistem care s-a bazat pe falsa gratuitate a educației și pe falsa protecție socială”, mai spune Cristian Lupeș.
El arată că dorința de a proteja anumite categorii defavorizate de tineri a politicienilor putea găsi alte forme legislative, prin subvenționarea acestor categorii în demersul lor de a accesa actul cultural. ”În principiu, dragi copii, cum spun unii învățători, era bine să ne gândim înainte de a descide gura”, își încheie Lupeș pledoaria (puteți regăsi textul integral la finalul acestui articol).
Filarmonica de Stat Sibiu organizează în mod regulat o serie de concerte educative pentru elevi, evenimente care – prin prisma noilor prevederi legale – ar putea dispărea. Vineri, 21 februarie, de exemplu, este programat concertul ”Petrică și lupul”, ”o poveste imaginată de Serghei Prokofiev”, compozitor rus.
Inițiată de parlamentarii UDMR, legea de modificare a Legii Educației a fost adoptată de Parlamentul României în cursul săptămânii trecute. Printre alte modificări aduse Legii Educației (precum limitarea numărului maxim de elevi într-o clasă) se numără și cea de asigurare a accesului gratuit a elevilor în instituțiile de cultură.
Cristian Lupeș: ”Pare totul coborât din ecranul unui basm contemporan”
”Preocuparea prin care stimulăm accesul tinerilor elevi si studenți la concerte spectacole sau muzee si galerii de artă trebuie apreciată si susținută de către stat și administrație, dar si de către entitățile private. Cred că investiția în toate formele de educație, chiar și cele alternative, ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi, persoane private sau entități juridice. Pentru a învăța un copil să mănânce cu lingura furculița si cuțitul, trebuie să ai mâncare si veselă, trebuie să ai posibilitatea de a găti si a așeza o masă curată. Trebuie să știi cum se folosesc aceste “unelte”. O simplă formulă de politețe la masă, transformă o nevoie primară într-un ritual cultural, care se deosebește complet de unul barbar.Cu atât mai mult, prezența într-o sală de concert, are nevoie de o pregătire prealabilă. Artistică, literară, muzicală, socială, emoțională. Gusturile educate construiesc nișa socială în care sunt educați viitorii lideri deschiși, înțelepți si novatori, de a căror lipsă ne plângem azi.
Astăzi ne inflamăm din cauza unor soluții găsite de falși lideri care nu știu să folosească vesela la masă, dar ne invită să ne hrănim după regulile ciunte pe care le-au reținut în celebra școală a vieții. Nu pot vedea consecințele unor decizii. Se bazează pe instinctul executantului primar sau al necalificatului, care nu reține două sarcini concomitente. Sunt educați de către un sistem care s-a bazat pe falsa gratuitate a educației și pe falsa protecție socială. Trebuie să explicăm fenomenul «handicapării» prin gratuitate culturală. Cu cât un fenomen este mai calitativ, cu atât consumă mai multe resurse ca să fie produs: suc natural, vin, muzică, teatru, medicină, sport etc. Gratuitatea, de obicei, se aplică fenomenelor neprofesioniste. În principiu, nu plătim o cină la care suntem invitați în casa unor prieteni. Nu suntem «chefi» cu toții, dar acasă ne place să fim cei mai buni bucătari. Astfel invităm niște prieteni să se bucure de abilitățile noastre.
Spre deosebire de alte fenomene, arta reprezintă o investiție foarte importantă în sănătatea societății. Nu o înțelegem toți, poate avea și ea rateurile/rebuturile proprii, dar acest risc ne face acum să ne bucurăm de arhitectura Sibiului, care aduce mulți turiști care îngrașă conturile administrației locale, ne bucurăm de Festivalul de Teatru, Muzeul Brukenthal, Festivalul Astra Film. Astfel vedem că atunci când ne referim la această ramură a culturii care se numește artă, investiția aduce profit pe termen foarte lung, pe generații de oameni, ceea ce înseamnă o capacitate de previzionare a profitului foarte mare. Această previzionare o poate face doar cel care consumă acest produs.
Se pare că e mult mai ușor de înțeles de ce trebuie să existe o subvenție pentru combustibil, atunci când oferă gratuitate sau reducerea costului transportului pentru elevi. Cel care face legea, merge la pompă cu mașina și plătește costul deplasării. Faptul că părinții lui aveau voie să se deplaseze cu Dacia 1310, doar două duminici pe lună, l-a impresionat mai mult decât Henric al 4-lea de Pirandello sau Simfonia a 7-a de Schostakovich. Astfel, nu înțelege motivul de ce e nevoie de o viață educată și «sacrificată» ca să poți fi o mică rotiță într-un angrenaj simfonic sau teatral și nu înțelege că acest efort trebuie plătit cu bani și răsplătit cu admirație și respect. Nu înțelege că teatrul sau filarmonica sau cinema-ul reprezintă și «pompele» din care ne încărcăm de civilizația care ne ferește de jafuri și violuri în Piața Mare și că acel efort imens trebuie răsplătit cu efortul nostru, al tuturor. Efort intelectual, social, emoțional și financiar. Asta găsim într-un bilețel printat pe hârtie ieftină, pe care ne este indicat civilizat locul unde să ne așezăm în sală.
Dacă nu sunt finanțate spectacolele pentru copii, va trebui ulterior să ne așteptăm la o lege în care apare gratuitatea pentru jucăriile, înghețata, orele de sport pe stadioane… Pare totul coborât din ecranul unui basm contemporan. Dar legile sunt o realitate concretă.
Era simplu să numărăm biletele pentru copii de la toate spectacolele care sunt afectate de această lege și să le plătim prin Ministerul Educației. Să numărăm biletele plătite de pensionari și diferența de preț să fie plătită de Casa de pensii. Să numărăm biletele pentru persoane asistate social și acestea să fie plătite de Casa de asigurări sociale…
În principiu, dragi copii, cum spun unii învățători, era bine să ne gândim înainte de a deschide gura”.
Sursa foto: Miluță Flueraș
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Muzeul Brukenthal , Piata Mare , Stat Sibiu , ministerul Educatiei , Filarmonica de Stat Sibiu , Parlamentul României , elevii sibieni , Legea Educației , Festivalul Astra Film , Miluță Flueraș , Serghei Prokofiev , Legii Educației Naționale , Pentru Sibiu , Cristian Lupeş , gratuitate , Dirijorul Cristian Lupeș
Vizualizari: 2775
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
@sparrow
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Rodica Bradusa
Acum 3 ore
@Radu
Acum 3 ore
PoiMarti