Directorul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu (FITS), actorul, regizorul şi scenaristul Constantin Chiriac, a fost decorat, miercuri seară, cu Legiunea de onoare, în grad de Cavaler.
Distincţia a fost înmânată de ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la reşedinţa diplomatului.
În discursul său, ambasadoarea a transmis "recunoştinţa Franţei pentru întreaga carieră" şi "contribuţia nepreţuită la relaţia dintre Franţa şi România" a lui Constantin Chiriac.
"Sunteţi o mare personalitate a lumii culturale din România. Acest univers este profund şi durabil marcat de angajamentul şi credinţa dumneavoastră în rolul artei în societate şi în rândul tinerilor", a spus diplomatul francez.
Michele Ramis a elogiat lansarea de către cel decorat a FITS.
"Să lansezi un festival nu este ceva uşor, v-aţi confruntat cu multe obstacole, în faţa cărora nu v-aţi dat bătut. Aţi crezut în acest proiect minunat şi chiar v-aţi ipotecat casa pentru a organiza ediţia din 1997. Şi cu atât mai bine pentru Sibiu şi România, de vreme ce, încetul cu încetul, festivalul a prins contur, iar între 2004 şi 2007, când Sibiul a fost numit Capitală culturală europeană, aţi fost numit vicepreşedinte al comitetului de organizare. Festivalul profită de efervescenţa culturală a oraşului şi se bucură de o binemeritată recunoaştere. A devenit unul dintre cele mai mari şi mai prestigioase festivaluri din Europa şi din lume în artele spectacolului", a spus ambasadoarea.
Decernarea de premii marilor nume ale spectacolului din întreaga lume, Isabelle Huppert în 2018, Emmanuel Demarcy-Mota în 2019, iniţiativele consacrate tinerilor, organizarea în cadrul festivalului a singurei Burse de spectacole, legarea unor relaţii puternice şi durabile cu Franţa de la o vârstă foarte fragedă, promovarea noii dramaturgii de limbă franceză au fost tot atâtea merite evocate de Michele Ramis.
"Prin urmare, cu mare emoţie şi bucurie, astăzi, prin decizia preşedintelui Republicii, vă numesc Cavaler al Ordinului naţional al Legiunii de Onoare", a spus ambasadoarea Franţei.
Constantin Chiriac şi-a exprimat recunoştinţa pentru primirea acestei distincţii, subliniind importanţa pe care Franţa a avut-o în cariera sa.
El a amintit astfel faptul că, "încă de la început, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a fost inspirat de Jean Vilar şi Festivalul de la Avignon", care i-au "dezvăluit importanţa acordată diversităţii artistice pe un fundal de deschidere către un public popular, un iubitor de teatru".
"Festivalul pe care îl conduc a cultivat constant legături strânse cu Festivalul de la Avignon, unul dintre cei mai emblematici regizori ai lui, Bernard Faivre d 'Arcier, a fost prezent la Sibiu, unde şi-a împărtăşit profesia de credinţă cu un succes incontestabil", a spus Chiriac.
Directorul FITS a mai amintit "rolul special" obţinut prin strânsa colaborare cu Théâtre de la Ville şi Emmanuel Mota-Demarcy, "care au oferit spectacole emblematice pe scena franceză, dar şi cu Jean-Michel Ribes, directorul Théâtre du Rond-Point, ori cu Jean-Jacques Lemetre, colaboratorul principal al Arianei Mnouchkine, care a împărtăşit publicului cercetările sale muzicale, ce au avut un ecou internaţional.
Chiriac a menţionat legăturile diplomatice cu mai mulţi ambasadori francezi şi colaborările culturale, începând cu Philippe Etienne şi până la Michele Ramis, relaţii care "au avut un impact incontestabil asupra programului şi rezonanţei Festivalului".
"Interpretez acordarea acestei decoraţii ca un gest simbolic, de care mă simt mândru şi mulţumesc Franţei şi Excelenţei voastre. Fie ca prietenia noastră să continue şi să se bucure de acelaşi succes pe viitor ca şi până acum", a mai spus directorul FITS, Constantin Chiriac.
Legiunea de Onoare (Légion d'honneur) este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în 1802 şi acordată neîntrerupt din anul 1804.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Chiriac , Legiunea Franceză , Festivalul Internațional , Jean Vilar , Teatru Sibiu , Bernard Faivre , Isabelle Huppert , medic decorat , Excelența Sa Michèle Ramis , Emmanuel Demarcy , Michel Ribes , stiri sibiu , Arianei Mnouchkine , Emmanuel Mota , Jacques Lemetre , Philippe Etienne
Vizualizari: 2168
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Sibian
Acum 32 minute
Doliu mare la hauristi !
Acum 47 minute
Invingator
Acum 54 minute
Emil
Acum 1 oră
UE