Cavalarii Turnului Înclinat din Ruși, cu alte cuvinte, zeci de elevi de la Școala Gimnazială din Ruși, au muncit timp de trei săptămâni pentru realizarea unor mărțișoare, brățări, semene de carte și multe altele, toate făurite de mâinile lor pentru toți cei care apreciază sosirea primăverii, așa cum singuri spun. Îi găsiți la standul cavaleresc de pe Strada Nicolae Bălcescu, acolo unde își vând produsele pentru a strange bani ce îi vor ajuta în acțiunile viitoare.
Sosirea primăverii și a sărbătorilor de 1 și 8 martie nu trece neobservată de Cavalerii Turnului Inclinat din Ruși, care au muncit necontenit vreme de trei săptămâni, pentru a marca așa cum se cuvine intrarea în luna lui mărțișor, confecționând mărțișoare, brățări, semne de carte, și multe altele, toate fiind realizate de mâinile pricepute ale micilor cavaleri.
Ei au amenajat pentru al doile an consecutiv, un stand pe pietonala de pe Nicolae Bălcescu, în fața fostului magazine Floaș, unde vor sta până în 1 martie și între 6 și 8 martie, pentru a oferi simboluri ale primăverii.
„La standul cavaleresc, trecătorii pot afla povești despre Turnul Înclinat din Ruși, despre impozanta cetate din Slimnic, despre nobilele cauze pentru care luptă anul acesta cavalerii, dar și despre destoinicia micilor cavaleri organizați, după priceperea în meșteșuguri, în cavalerii lemnului, sforii și pielii”, spune Cosmin Simtion, unul din profesorii coordonatori ai clubului.
Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși, este un club de inițiativă comunitară pentru tineri, aflat sub egida Fundației Noi Orizonturi, care are scopul de a promova patrimoniul local și eco-turismul. Lansată în 2017, rețeaua GreenIMPACT numără acum 32 de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri și promovează programul de învățare prin serviciu în folosul comunității, cu focus pe patrimoniul local din eco-destinați. Din acest club fac parte peste 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale Ruși, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale Slimnic, precum și absolvenţi ale acestora.
Asemenea cavalerilor, copiii sunt ȋncurajaţi să preţuiască adevăratele valori morale şi să se pună ȋn slujba binelui şi frumosului, prin iniţierea unor acţiuni menite să schimbe faţa localităţii dar şi mentalitatea localnicilor, ghidându-se după proverbul latin, ales motto al clubului, ,,Audaces fortuna juvat”(Norocul ține cu cei îndrăzneți).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Echilibrarea bugetelor la primarii = toti primarii isi angajeaza rudele si pilele, le dau salarii maxime, apoi vor bani de…
Sunt aceeași mereu, nu mai mult de 1-3 persoane. Unele comentarii nici nu au logică, mereu aceeași placă. Posibil „georgei”,…
vezi ca parcul gonflabil e al unui fost judecator, mare smecher, nu se atinge nimeni de el….
Intreb pina imi raspunde cineva(nu fostul ministru al Culturii,Turcan,nu-s absurd): Tabloul deteriorat din neglijenta de fostul Primar(ulterior Presedinte,actual pensionar) a…
Postac de la viitorul hotel













Lasă un răspuns