Directorul Teatrului Național ”Radu Stanca”, Constantin Chiriac, a declarat cu ocazia prezentării ”Strategiei de promovare a industriilor culturale şi creative franceze în România” că Sibiul primește mai mulți bani la buget din evenimentele culturale decât aloca bani publici.
Statul trebuie să susţină mai mult iniţiativele culturale, astfel încât contribuţia acestora la bugetul de stat să crească, sunt de părere iniţiatorii Strategiei de promovare a industriilor culturale şi creative franceze în România.
„Sibiul alocă pentru cultură 14% din bugetul local, iar contribuţia ulterioară la buget din evenimentele culturale este de 18%, adică aducem o creştere de patru procente. În orice ţară civilizată, cultura este generatoare de creştere economică”, a spus Constantin Chiriac, organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Constantin Chiriac organizează de 27 de ani festivalul de la Sibiu şi spune că, de-a lungul acestor ani, a interacţionat cu aproape 30 de miniştri ai Culturii, ceea ce îngreunează colaborarea.
„Este vorba despre un vid legislativ şi o lipsă de dialog. Cultura trebuie să devină un motor de atragere a fondurilor europene. La nivelul ministerelor, sper să găsim o formulă de legătură între cultură şi turism”, a mai spus Constantin Chiriac, citat de zf.ro.
Despre comunicarea deficitară cu autorităţile a vorbit şi regizorul Cristian Mungiu.
„Noi, ca reprezentanţi ai industriilor culturale, ne-am substituit statului în ultimii ani şi am implementat multe iniţiative private. Este clar însă că nu poţi avea multe proiecte culturale când schimbi 29 de miniştri în 30 de ani. Nu vorbim despre industrii care întind mâna la stat, aşa cum se spune, ci despre industrii care generează cifre de afaceri anuale foarte mari”, a spus Cristian Mungiu.
Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei în România, a precizat că industriile culturae aduc venituri anuale de 3 miliarde de euro în România.
„România are potenţial în această direcţie, pentru că aici sunt organizate multe festivaluri. Ar putea să-şi valorifice mult mai mult acest potenţial. Industriile culturale sunt un sector în plină transformare, fragil din punct de vedere economic, care are nevoie de susţinere publică şi privată”, a spus Michèle Ramis.
Strategia de promovare a industriilor culturale şi creative urmăreşte să facă România atractivă pentru Franţa şi să promoveze schimburile profesionale franco-române.
În acest context, guvernul francez (Ministerul pentru Europa şi Afaceri Externe, Ministerul Culturii şi Ministerul Economiei) vrea să promoveze la nivel internaţional Industriile Culturale şi Creative franceze (ICC), care sunt reprezentate de artele vizuale, cinema, jocuri video, cărţi, muzică, publicitate şi comunicare, presă, radio, artele spectacolului şi televiziune.
Pentru a sprijini această politică de export, guvernul francez a însărcinat 37 de ambasadori francezi din lume, inclusiv ambasadorul din România, să dezvolte o strategie pentru ICC în colaborare cu partenerii români.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Chiriac , Ministerul Economiei , Festivalului Internaţional , Ministerul Culturii , Radu Stanca , Cristian Mungiu , Afaceri Externe , Directorul Teatrului Național , Pentru Sibiu , Excelența Sa Michèle Ramis , Capitala Culturală Europeană , stiri sibiu , Industriile Culturale
Vizualizari: 3183
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Vivi Dragan
Acum 6 ore
Emil
Acum 8 ore
Claudiu
Acum 8 ore
HuniLateral = dictatură
Acum 8 ore
Ziaristul din tufis