Luni,
07.10.2024
Partial Noros
Acum
12°C

Micile afaceri: O sibiancă, de meserie inginer, predă yoga. „Este un stil de viață”

Micile afaceri: O sibiancă, de meserie inginer, predă yoga. „Este un stil de viață”

O sibiancă a descoperit beneficiile Yoga după ce a început să caute modalități prin care să se îngrijească de sănătatea propriului corp. Impresionată de modul în care corpul și mintea funcționează împreună în armonie dacă sunt antrenate corespunzător, Ioana a urmat un curs de instructori de yoga, iar în 2019 a început să studieze psihoterapia integrativă. Acum o putem găsi în mai multe locații din Sibiu, unde predă yoga în mod constant.

Ioana este, la vârsta de 34 ani, inginer și instructor de Yoga, o practică indiană străveche, caracterizată prin meditație și exercițiu fizic, pe care a descoperit-o într-un moment în care își simțea corpul foarte slăbit. A fost atât de impresionată de această practică încât a simțit că este important ca și alți sibieni să învețe Yoga și să simtă aceeași armonie.

„Încă de mică am fost atrasă de cum funcționează corpul, mintea și dincolo de ele. Inițial îmi doream să urmez facultatea de psihologie și deși am luat decizia să nu o fac atunci, am continuat să citesc și să studiez dezvoltarea personală încă din 2007. Iubesc mișcarea, ador natura și sunt fascinată de cum interacționează corpul, mintea și emoțiile în diferite circumstanțe. Așa am ajuns să studiez în 2019 Psihoterapia Integrativă la Asociația Română de Psihoterapie Integrativă și alte metode holistice”, povestește Ioana.
La yoga a ajuns după un moment în care a descoperit că nu mai era atât de puternică și în formă pe cât credea. „Corpul meu cedase în urma unei ture pe munte cu bicicleta. Doctorul a recomandat repaos și activități ușoare. Aveam un început de hernie de disc L4-L5 și mici probleme la nivelul coloanei”, își amintește sibianca, spunând că toate acestea, combinate cu faptul că îi plăcea foarte mult să mănânce, au dus-o într-un punct al vieții ei în care nu se mai simțea bine nici fizic, nici psihic.

În 2016 a descoperit această practică la un studio din Sibiu. Acolo a practicat un an și apoi a început cursul de instructori yoga 200TTC Indian Yoga Academy acreditat Yoga Alliance.

„Au urmat nouă luni de transformare, cu râs, cu plâns cu grele și ușoare, dar care au venit ca și completare la tot ceea ce făcusem eu până atunci și un plus de tehnici noi care mă ajută în continuare să fac față situațiilor din viața mea.”

yoga6

Yoga este așa cum ai tu nevoie de ea

De-a lungul anilor, mai multe astfel de mici afaceri au apărut în zonă, însă prea puține se ocupau cu adevărat de yoga așa cum vedem la televizor sau în tutorialele de pe internet. Am întrebat-o pe Ioana ce înseamnă de fapt să te ocupi cum se cuvine de această practică.

„Yoga nu este așa cum trebuie. Yoga este așa cum ai tu astăzi nevoie de ea. Pentru că nu este un sport sau o religie, ci este un stil de viață, conștient și ancorat în prezent prin respirație, care aduce metode și tehnici ce ne vin în ajutor în diferite situații și momente din viață. Pentru mine yoga este un stil de viață. Nu pot să pretind că fac yoga ca la carte și nu cred că există yoga așa cum trebuie, ci este exact ce ai tu nevoie acum”, explică sibianca.

Această practică ne ajută să avem o viață armonioasă, spune Ioana, pentru că „vizează mai multe aspecte din viață și aduce beneficii atât la nivel fizic, mental, emoțional și spiritual”.

O investiție cât un apartament cu două camere

În pasiunea ei, Ioana a investit de-a lungul anilor și spune că nu are curajul să facă un total al cheltuielilor de până acum. „Nici nu îndrăznesc să îmi fac un calcul să văd cât au fost costurile investite în călătoria mea de dezvoltare, dar așa în mare au fost destul de mari. Cred că plăteam deja mai bine de jumătate din valoarea unui apartament cu două camere”, spune tânăra.

yoga4

Un medic trebuie să te consulte înainte

Ioana explică faptul că înainte să începem să practicăm yoga este necesară o vizită la medicul de familie sau medicul specialist, dacă avem anumite afecțiuni.

„Yoga nu este doar pentru adulți, ci și pentru copii și vine cu o varietate de beneficii. Cel mai important este primul pas – să vii la yoga și apoi să informezi medicul de familie/de specialitate (dacă e cazul) dacă ești apt pentru a asista la ore. Și bineînțeles instructorul în cazul unor afecțiuni. Restul sunt doar limitările și credințele noastre. Corpul are propria inteligență.”

yoga2

Această practică îmbunătățește postura, detensionează și detoxifică trupul și mintea, aduce o stare de pace, de conștientizare atât la nivelul corpului dar și a emoțiilor, spune Ioana. Totodată reglează tensiunea, ameliorează stările de anxietate, reduce nivelul stresului și al nopților nedormite (insomnia), aduce echilibru la nivel mental și în corp.

Ioana poate fi contactată pe pagina de Facebook Yoga with Ioana, unde veți găsi și proiectele în care tânăra este implicată alături de alte asociații sibiene sau pe site-ul Inner Balance.

yoga5 yoga3 yoga1

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Bobby

Acum 4 ani

Si Guru cine e ? Nu exista turma fara pastor....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus